În urmă cu câţiva ani, un
producător a scos pe piaţă aparatele de bărbierit cu
două lame. După o vreme, desigur, a apărut şi aparatul cu
trei lame. Probabil că atunci când toate aparatele vor avea mai multe
lame, un aparat de bărbierit cu o singură lamă (dar capabil
să aplice şi un after shave) va fi anunţat ca inovaţie. Era
inevitabil ca după ce termenul web 2.0 a fost îndelung popularizat,
să fie pus în joc şi revoluţionarul "web 3.0". Se pare că
noţiunea a fost lansată de John Markoff într-un recent articol
publicat în The New York Times şi -- având în vedere că Google
aduce deja 1.200.000 de rezultate -- se pare că a dat naştere unei noi
dezbateri la scară planetară.
Ce este acest "web 3.0" şi prin ce se
deosebeşte de web 2.0? În primul rând, prin ghilimele. În vreme ce web 2.0
are o definiţie (chiar dacă în mare măsură
descriptivă) ce acoperă o realitate, "web 3.0" este mai degrabă
un spaţiul al anticipaţiei. Şi pentru că în lumea IT
lucrurile se desfăşoară atât de repede, jocul cu predicţiile
este extrem de atractiv iar noul termen a reuşit deja să polarizeze
interesul. Opiniile sunt diverse şi, cum era de aşteptat, abundă
analogiile, parabolele şi metaforele.
În articolul amintit, Markoff îl numeşte
"web-ul semantic", ceea ce a stârnit neîncredere în privinţa măsurii
în care jurnalistul cunoaşte teritoriul pe care îl abordează. Web-ul
semantic este o un termen "rezervat" proiectului condus de Tim Berners-Lee,
(inventatorul web-ului), care este îndreptat spre un set de standarde şi
tehnologii care să pună în evidenţă semantica
informaţie. Însă în vreme ce aici e vorba mai degrabă de o
marcare riguroasă a informaţie, Markoff se aşteaptă ca
semnificaţia să fie extrasă prin tehnici de
inteligenţă artificială, combinată cu "minerit în date"
(data mining). Ceea ce atrage o metaforă spectaculoasă: World Wide
Database.
O altă viziune este că avem de-a
face doar cu un web 2.0 mai uşor de folosit, mai ieftin şi mult mai
larg răspândit. Dacă celor care folosesc acum serviciile noului web
li s-ar mai adăuga încă un miliard de utilizatori, atunci legea lui
Metcalfe -- care spune că puterea unei reţele creşte cu
pătratul numărului de noduri -- ar induce o transformare
calitativă care ne va duce spre un "web 3.0" (despre care însă nu ştim
cum va arăta).
Interesantă mi s-a părut analogia
dintre etapele evoluţiei web-ului şi caracteristicile
fişierelor. Astfel, web 1.0 (web-ul "iniţial", cel dinaintea
căderii dotcom-urilor) era "read-only" (doar pentru citire). Desigur,
cineva trebuia să scrie, însă cei ce scriau doar erau proprietarii.
În schimb, web 2.0 este deschis şi pentru citire şi pentru scriere:
oricine poate crea conţinut, iar una dintre ideile esenţiale este
tocmai de a spori valoarea unui serviciu prin această "inteligenţa
colectivă" a utilizatorilor. În această analogie, "web 3.0"
echivalează cu fişierele care nu doar că sunt "read/write", dar
sunt şi executabile. Poate că această viziune poată să
pară abstractă, însă dacă o aplicăm unui sit precum
Amazon.com -- un adevărat etalon pentru evoluţia web-ului -- obţinem
o imagine aplicată şi extrem de sugestivă.
În anii de început, Amazon a fost un sit
static, tipic pentru web 1.0. Catalogul de cărţi era gestionat de
administratorii sitului iar vizitatorii puteau să-l exploreze căutând
după un set de criterii (ISBN, autor, titlu etc.). Etapa următoare a
fost cea în care vizitatorii au început să adauge conţinut, notând
cărţile, scriind recenzii, compunând liste, aplicând etichete etc. --
toate acestea adăugând valoare serviciilor oferite, ajutându-ne să
"descoperim" cărţi. Mai mult, mecanismele de agregare ne permit acum
să ne "abonăm" la diverse fluxuri (de pildă la recenziile sau
listele unui utilizator sau la un anumit "tag") astfel încât
noutăţile să ne sosească automat în portaluri personale de
genul NetVibes sau PageFlakes.
Însă noutatea cu adevărat
revoluţionară pe care Amazon, Google şi alţi pionieri o
aduc este publicarea API-urilor (adică a interfeţelor de programare).
Aceasta înseamnă că oricine poate crea programe care să
utilizeze funcţionalităţile aplicaţiilor care deservesc
serviciile respective. De pildă, pot integra căutarea
cărţilor din cataloagele Amazon în propriile mele aplicaţii.
Folosind API-urile deschise de Google, un programator a transformat
spaţiul de stocare a unui cont GMail în echivalentul unui disc local.
Posibilităţile sunt nelimitate.
Ajungem astfel la viziunea lui Dan Gillmor,
poate cea mai îndrăzneaţă: "Web 3.0" va fi un uriaş sistem
de operare.
