Este sezonul retrospectivelor şi al clasamentelor de genul "cel/cea mai... în 2006". Cum o retrospectivă a anului din perspectiva tehnologiilor IT este o întreprindere care recunosc că mă depăşeşte, am încercat să restrâng tematica şi să mă mulţumesc cu o scurtă "dare de seamă" despre starea web-ului la sfârşitul anului 2006. Nu mi-am atins nici acest obiectiv, dar povestea căutării s-ar putea să fie mai interesantă decât rezultatul în sine.

Am început din "pagina de start" şi imediat am realizat că deja am dat peste o nouă specie a web-ului şi, totodată, peste o direcţie semnificativă de evoluţie: personalizarea. Dacă până de curând browserul meu pornea într-o poartă generică de acces (fie un motor de căutare, fie un portal), acum am propria poartă de acces, pe care mi-o pot configura în funcţie de domeniile mele de interes şi de obişnuinţele vechi. Deschizători de drum au fost cei de la Google, care au adus întâi posibilitatea ca utilizatorii să-şi personalizeze pagina de intrare conectându-se la diferite fluxuri de informaţii (RSS sau Atom), după care au urmat diverse instrumente online -- de exemplu căutări în Wikipedia, traduceri de texte prin BabelFish, ora pe glob şi multe altele. Urmăritorii n-au întârziat, aşa că astăzi folosesc NetVibes, dar mă tentează o ofertă mai nouă numită Pageflakes. Ambele îmi oferă posibilitatea să folosesc o gamă largă de instrumente, începând de la agenda de contacte şi de activităţi şi până la monitorizarea conturilor de e-mail (chiar şi cele POP3).

Însă ceea ce oferă NetVibes şi PageFlakes în plus este tocmai unul dintre ingredientele de bază ale noului web: caracterul social. Da, pagina de start este a mea, dar pot partaja cu alţii anumite părţi (zise "tabs") şi, la rândul meu, am acces la pagini (de regulă tematice) făcute publice de alţi utilizatori. De pildă, o pagină pe tema web 2.0 la care contribuie mai mulţi utilizatori mi-a oferit multe sugestii privind "starea web-ului". Tot din pagina de start am avut acces la patru motoare de căutare simultan, iar din rezultatele unei căutări de genul "2006 best of web" am ales câteva pagini mai interesante, pe care le-am memorat cu ajutorul unui alt serviciu web care mi-a devenit indispensabil: Del.icio.us.

Şi în cazul categoriei numite generic "social bookmarking" întâlnim aceeaşi combinaţie de personalizare şi socializare. Prefer să-mi salvez referinţele la Del.icio.us sau la Furl (care-şi permite să salveze întreaga pagină web) decât în browser din mai multe motive, primul fiind că astfel colecţia îmi este disponibilă oriunde m-aş afla. Al doilea este că o clasificare prin tag-uri (etichete) multiple este mai flexibilă decât una strict ierarhică. Dar magia vine din faptul că obţin imediat o listă a utilizatorilor care au memorat aceeaşi referinţă sau referinţele purtând tag-urile care mă interesează. Această "folksonome" (etichetare neriguroasă realizată de utilizatori) reuşeşte nu doar să evidenţieze semantic referinţele (ajutându-mă astfel să descopăr informaţii de interes), ci şi să-mi furnizeze implicit un indicator al relevanţei: dacă o referinţă a fost memorată de un număr mare de utilizatori, se poate presupune că e de interes. Acesta este de fapt mecanismul pe care se bazează o sub-categorie de servicii orientată spre ştiri etichetate şi clasificate de către utilizatori, cum sunt Digg sau Reddit.

Dar Del.icio.us mai are un avantaj faţă de "semnele de carte" din browser: colecţiile de referinţe se îmbogăţesc şi se actualizează mereu, prin contribuţia comunităţii. Fiecare colecţie personală şi fiecare tag emite un flux (tot RSS sau Atom) pe care-l pot "capta" în pagina mea de intrare, exact ca în cazul unui blog sau serviciu de ştiri. De altfel, la fel procedează aproape toate serviciile care mizează pe folksonomie şi contribuţiile comunităţii: Flickr (vedeta web-ului şi în 2006), YouTube, Amazon etc.

Iată că fără să mă depărtez mult de pagina de intrare am adunat material pentru un studiu de 50 de pagini. Aş putea să-l scriu singur, dar aş putea apela la colaborare. Să-l public într-un blog şi să solicit cititorilor comentarii şi sugestii. Să construiesc un wiki (Google a cumpărat recent JotSpot) sau -- de ce nu? -- să-l scriu împreună cu alţii, folosind Google Documents & Spreadsheets, Zoho sau alte servicii colaborative de tip Office care se afirmă în web.

Iată deci că doar un mic exerciţiu de documentare a fost de ajuns pentru a pune în lumină ceea ce ieri era experimental iar astăzi este practica comună.