Trebuie să admit că tentaţia există... În primul an de serviciu am experimentat multe dintre farsele care se puteau face folosind dedesubturile unui sistem de operare multi-user. În vremea aceea nu existau "manuale" pentru a exploata breşele sistemului, aşa că pentru o glumă simplă (să "furi" ecranul unui coleg, de exemplu) trebuia să "sapi" prin sute de pagini de manuale. Într-un fel, era o cale de a învăţa la modul amuzant.

Acum există internetul aşa că posibilităţile de joacă sunt mult mai largi, dar şi consecinţele pot fi de alt ordin. Isprava arădeanului Victor Faur a făcut turul internetului şi a făcut vâlva pe meleagurile noastre, aşa o voi relata foarte scurt: băiatul a pătruns neautorizat pe vreo câteva computere aparţinând agenţiei spaţiale americane, departamentului energiei şi marinei militare a SUA. M-au amuzat eforturile mass media de a da o notă de senzaţional unui incident destul de comun şi dificultăţile evidente pe care le-au întâmpinat jurnaliştii din presa generalistă tratând un subiect întrucâtva tehnic. Unii au vorbit despre "spargerea codurilor" (ce fel de coduri?) iar alţii despre "spargerea programelor" (în esenţă este corect, numai că e vorba de altceva). Distractivă a fost şi reacţia poliţiei, care s-a mirat de dotarea IT modestă pe care au găsit-o în locuinţa tânărului, ignorând faptul că în momentul în care ai obţinut accesul pe un computer din internet dispui de toată puterea maşinii respective.

E de remarcat şi faptul că de data aceasta mass media s-a ferit de aprecieri apologetice privind abilităţile tehnice ale spărgătorului, dar nici nu s-a avântat în problemele etice implicate, concentrându-se asupra aspectelor legale. În schimb reacţiile cititorilor în forumurile online ale diferitelor ziare au compensat din plin reţinerea jurnaliştilor. "Un adevărat geniu!" -- se extaziază, pătrunsă de patriotism local, o cititoare a ziarului Bihor Online. "Maestre, ai tot respectul meu. Ce n-aş da să am şi io măcar o porţiune din creierul tău" -- comentează un alt cititor. Cei mai mulţi îi prevăd lui Victor Faur un viitor strălucit, lucrând pentru NASA sau chiar FBI. O retorică anti-americană domină tonul comentariilor (cu referiri la cazul lui Teo Peter), alături de veşnica auto-compătimire ("nu ştim să ne folosim oamenii valoroşi" şi multe asemenea).

Adevărul prozaic este că performanţa lui Victor Faur -- sau SirVic, cum este cunoscut în reţeaua de chat Undernet -- nu este grozavă. O anumită zonă rău famată a internetului este plină de "exploits" (programe care se folosesc de un bug sau de o breşă de securitate) iar realizarea unui program care să scaneze porturile pe o clasă de adrese IP în căutarea unui server care încă nu a aplicat patch-ul (corecţia) necesar nu cere cine ştie ce pricepere. Întotdeauna mijloacele de atac sunt cu un pas înaintea celor de apărare şi, cu puţin noroc, orice "script kiddie" poate ataca un server insuficient protejat. De cele mai multe ori "trofeul" este o simplă captură de ecran Telnet sau SSH care să consemneze fapta de vitejie.

Însă nu aspectele tehnice sunt importante în acest caz. SirVic se apără invocând teribilismul şi faptul că nu a adus prejudicii celor atacaţi prin distrugere sau sustragere de date. Însă toate cele circa 150 de servere compromise trebuie, din motive de siguranţă, refăcute, ceea ce adesea implică instalarea softurilor şi restaurarea datelor din copiile de siguranţă, plus un inevitabil interval de timp în care serverul nu este funcţional (downtime). Cum toate aceste sunt pagube şi costă bani, "teribilismul" se cheamă aici vandalism. Mai departe, SirVic se pretinde "pălărie albă" (hacker cu bune intenţii), spunând că a vrut doar să atragă atenţia proprietarilor că sistemele sunt insuficient protejate şi, în consecinţă, vulnerabile. Cu siguranţă, demonstraţia i-a reuşit... Nu degeaba se spune că "lacătele nu sunt pentru hoţi, ci pentru oamenii cinstiţi". O comparaţie ieftină: cum ar trebui să mă simt dacă îmi intră un necunoscut în casă doar ca să-mi arate că încuietoarea uşii de la intrare este vulnerabilă?

Nu prea mai are importanţă dacă pagubele sunt sau nu de 1,3 milioane de dolari, dacă pedeapsa pe care o riscă (54 de ani de închisoare) este sau nu exagerată, dacă va fi sau nu extrădat. Lecţia e clară: internetul este încă o lume nesigură şi, ca în orice lume nesigură, ne bazăm şi pe domnia legilor -- scrise sau nescrise.