Iată-ne în pragul unei reforme a sistemului educaţional. Din nou. Diferenţa faţă de precedentele reforme este că de data aceasta lucrurile au căpătat un oarecare iz de scandal politic şi, prin urmare, s-a discutat mai mult iar unii naivi au ajuns chiar să vorbească despre educaţie, crezând că despre asta este vorba. Nu sunt sigur dacă problema universităţii "Spiru Haret" a precipitat sau nu agregarea pachetului de legi care să reglementeze învăţământul, dar este cert că opinia publică s-a oripilat aflând despre practicile mai puţin uzuale aplicate de această universitate, dintre care cea mai blamată poartă numele de "învăţământ la distanţă" (metodă interzisă printr-o ordonanţă a guvernului).

Mă simt obligat să iau apărarea acestei forme de învăţământ -- fără să mă pronunţ însă în ceea ce priveşte calitatea învăţământului la distanţă (ID) practicat de vreo universitate sau alta. Student fiind, n-am înţeles niciodată de ce trebuie să mă duc la ora 8 într-un amfiteatru şi să copiez pe hârtie ce scrie profesorul pe tabla. Pentru că profesorul explică mai bine o teoremă decât o poate face într-un articol sau într-o carte? Sigur, am auzit şi eu legendele urbane cu studenţii la filologie care frecventau cursurile de matematici ale profesorului Dan Barbilian, dar mă îndoiesc sincer că, la nivel universitar, un curs tipărit poate fi întrecut de o expunere orală. Pe de altă parte, e vorba de timpul profesorului, care în loc să înghită praf de cretă ar putea să scrie o carte, să conducă doctorate sau să îndrume lucrări de cercetare. Cu toate aceste, an de an, sute şi sute de profesori încep din nou să predea în aceeaşi manieră aceleaşi cursuri de analiză numerică sau de introducere în sociologie...

Poate că această abordare era corectă când nu existau cărţi sau cursuri tipărite, dar astăzi internetul oferă toate ingredientele pentru ca învăţământul la distanţă să fie nu doar posibil, ci şi eficient. Într-un recent articol din Washington Post ("A Virtual Revolution Is Brewing for Colleges"), Zephir Teachout afirmă că studenţii care încep cursurile anul acesta s-ar putea să fie ultima generaţie pentru care "a merge la facultate" înseamnă a-ţi face bagajele, a închiria o cameră într-un cămin şi a asista la cursurile profesorilor angajaţi. Zephir Teachout este profesor de drept la Duke University şi a fost coordonatoarea campaniei în internet a lui Howard Dean pentru alegerile prezidenţiale din 2004, aşadar cunoaşte din interior atât sistemul universitar cât şi resorturile internetului, iar opinia ei este că modelul de business care a susţinut colegiile private din Statele Unite nu poate supravieţui în condiţiile noilor modalităţi de partajare a informaţiei pe care internetul le-a făcut posibile. Cursurile on-line sunt mai ieftine şi, pe măsură ce tehnologiile învăţământului la distanţă se îmbunătăţesc, nivelul de acceptare a acestora va creşte până la nivelul la care vor intra în mainstream. De altfel, există deja universităţi de stat sau private (unele chiar majore) care oferă cursuri on-line, iar iniţiativa MIT de a publica pe web toate materiale de curs utilizate (MIT OpenCourseWare) şi de a permite oricărui student virtual să studieze pe baza acestora (deşi nu oferă diplome) reprezintă deja un semnal clar că lucrurile evoluează în această direcţie.

În epoca lui YouTube, difuzarea materialelor video nu mai reprezintă o problemă iar sistemele de teleconferinţă -- de uz general sau specializate -- pot asigura interacţiunea dintre studenţi şi cadrele didactice. Platforme web similare celor de de socializare asigură chiar şi acum cadrul pentru dezbateri sau partajarea informaţiilor iar revistele academice sunt deja on-line. Tehnologiile de "tele-prezenţă" vor mai trebui să evolueze, dar chiar şi fără ele învăţământul la distanţă poate acoperi aspectele esenţiale ale învăţământului superior. Există domenii în care pregătirea practică nu poate fi asigurată în această manieră (medicina este un exemplu), dar combinaţiile sunt posibile.

Dezavantajele fireşti sunt compensate de câteva posibilităţi noi, cum ar fi cea de a urma un ritm propriu de învăţare şi accesul mai larg al celor care practică deja o profesie, indiferent de vârstă. Ca sa nu mai vorbim de preţ. Compania StrighterLine oferă cursuri la un tarif fix de 99 dolari pe lună, cu asistenţă on-line şi cu diplome la absolvire. Kevin Carey observă la rândul lui în Washington Monthly ("College for $99 a Month") că educaţia on-line poate schimba sistemul academic actual.

Şi totuşi, ceva preţios se va pierde: studenţia.