Cu aproape doi ani în urmă, editorul ziarului New York Times a afirmat că nu ştie dacă peste cinci ani ziarul va mai fi tipărit. Ba chiar a plusat: "Şi nici nu-mi pasă". Probabil că în spatele acestor declaraţii se afla convingerea că într-un timp relativ scurt se vor găsi metodele prin care un conţinut editorial valoros (iar NYT este un etalon în această privinţă) să poată fi valorificat profitabil în diverse medii. În ciuda optimismului său, soarta prestigiosului cotidian american este astăzi incertă. Miza supravieţuirii sale depăşeşte însă cadrul limitat al jurnaliştilor, colaboratorilor şi, desigur, proprietarilor ziarului, pentru că dacă NYT nu va rezista înseamnă că întreaga presa de calitate este în pericol. Şi, odată cu ea, jurnalismul.
Probabil criza este un factor agravant, însă factorul perturbator în industria presei este internetul. În primul rând, ziarele au pierdut în mare măsură materialul care le-a ridicat: ştirile. Sigur că s-ar putea argumenta că televiziunea există de câteva zeci de ani şi, deşi oferă ştiri mult mai repede decât o pot face ziarele, nu le-a pus în pericol existenţa. Însă televiziunile axate pe ştiri, după modelul CNN, sunt o creaţie relativ nouă, iar internetul vine cu avantajul selecţiei proprii a ştirilor de interes -- adică cu personalizarea. Nu mai citim ziarele pentru ştiri şi este interesant că tabloidele, sărace în ştiri, continuă să se vândă bine pe hârtie. În al doilea rând, ziarele au pierdut una dintre principalele lor surse de venit, mica publicitate, iar aici televiziunea n-are nici un amestec. În numeroase ţări, servicii gratuite precum Craiglist, au acaparat practic toată piaţa de "classified", dar nici la noi lucrurile nu sunt departe. Această pierdere, importantă şi pentru marile ziare, a fost devastatoare pentru ziarele locale, care au acces limitat la publicitatea "mare". În fine, o altă pierdere importantă o reprezintă scăderea tirajelor, datorită faptului că o parte din ce în ce mai mare din public preferă varianta online. Scăderea tirajelor înseamnă nu doar mai puţini bani încasaţi din vânzări, ci şi o altă poziţionare în raport cu furnizorii de publicitate. Speranţa că publicitatea online va compensa această pierdere s-a dovedit o iluzie şi cele mai multe studii sugerează că situaţia nu se va schimba în viitorul apropiat.
O întrebare se ridică imediat: de ce majoritatea ziarelor de calitate (nu e o judecată de valoare, e traducerea lui "quality", delimitarea de tabloide) şi-au publicat conţinutul online? Judecând prin prisma veniturilor, s-ar părea că şi-au tras un glonţ în picior, de vreme ce ediţiile virtuale nu pot fi monetizate decât în mică măsură. Primul motiv este de principiu: este evident că mai devreme sau mai târziu aici se va ajunge, aşa că e bine ca viitorul să te prindă bine poziţionat. Pe urmă e vorba de notorietate (chiar şi online, un cititor câştigat este valoros). În fine, e vorba de posibilităţile mediului: ştiri în timp real, spaţiu nelimitat, bloguri afiliate şi, nu în ultimul rând, interactivitate. Oricât de oripilaţi se declară numeroşi jurnalişti de tonul prea puţin ceremonios al comentariilor cititorilor, adevărul este că măcar numărul replicilor reprezintă o bună măsura a interesului stârnit de un subiect sau altul.
Ecuaţia pare să fie următoarea: mai mulţi cititori online înseamnă mai puţine exemplare vândute la stand. S-a dezbătut intens despre rezolvările posibile şi singura care pare corectă se bazează pe accesul taxat. Multă vreme s-a apreciat că această soluţie nu este viabilă, că publicul nu este dispus să plătească, dar a intervenit ceva care a schimbat optica: iTunes Store. Dacă Apple reuşeşte să vândă online milioane de piese muzicale unui public care este reticent la a plăti ceva, orice, înseamnă că se poate vinde online şi un conţinut editorial valoros. Cum se poate pune în practică un astfel de model este o chestiune mai complicată, dar cei care s-au încumetat să conceapă un plan pentru NYT -- Steve Brill şi compania sa, Journalism Online -- consideră că o parte din conţinut trebuie să fie gratuit (măcar pentru a fi indexat de Google) şi că cititorul trebuie să poată opta pentru diverse variante: per articol, per ediţie sau abonament lunar sau anual -- toate mai ieftine decât echivalentele tipărite (mai puţin articolul).
Rămâne de văzut dacă planul va fi aplicat şi, mai ales, dacă va avea succes. Micro-plăţile sunt tot mai accesibile şi, de fapt, e în interesul nostru să salvăm presa şi jurnalismul de calitate.
