Cum se stabileşte preţul unui produs? Logica elementară ne spune că se porneşte de la costuri, după care se socoteşte un adaos care trebuie să îndeplinească vreo câteva condiţii, printre care poziţionarea faţă de concurenţă poate să reprezinte un factor important. Nu însă atât de important ca accesibilitatea: publicul vizat trebuie să-şi poată permite să cumpere produsul. Desigur, lucrurile sunt mult mai complicate iar excepţiile par să depăşească numărul cazurilor "normale". Însă excepţia majoră o reprezintă produsele software, unde lucrurile par să urmeze o altă logică.

Pentru aplicaţiile făcute la comandă e oarecum mai simplu, dar şi aici intervin o serie de subtilităţi. Pentru softurile de mare anvergură, cum ar fi aplicaţiile la nivel de întreprindere din clasa ERP sau CRM, ecuaţia este alta, pentru că aici serviciile asociate sunt cele care generează o bună parte din venituri. Cazul interesant este însă cel al softurilor "la cutie" -- programe de uz general, care se presupune că vor fi folosite ca atare de publicul larg şi care sunt vândute în magazine (reale sau online) sau, în unele cazuri, în sistem OEM (adică sunt pre-instalate pe computere noi, pe baza unui contract între fabricant şi producătorul softului). În această categorie intră sisteme de operare desktop, programe antivirus, aplicaţii generale de birotică şi, desigur, jocurile. Aici există un cost major în proiectare, dar costurile de multiplicare sunt neglijabile şi singurele costuri care continuă pe toată durata de viaţă a produsului sunt cele de distribuţie (şi ceva suport, publicitate etc.). În acest punct îmi permit să-mi pun întrebarea care este la modă zilele acestea: pe ce bază a calculat Microsoft preţurile pentru diferitele versiuni ale noului Windows 7?

Dacă cumva nu aţi aflat, preţurile pleacă de la 119$ pentru varianta de intrare, Home Premium. Asta în Statele Unite, pentru că Europa este mereu "avantajată" la acest capitol: varianta upgrade nu este disponibilă, aşa că se porneşte tot de la 119, dar în euro. Pe la noi, se pare că 200 de euro e un preţ foarte potrivit. Sigur că există o promoţie pe durată limitată şi că în sistem OEM totul va fi ceva mai ieftin, însă trebuie să admitem că nu e chiar pe gratis. Dacă mai adăugam pachetul Office -- fără de care orice Windows rămâne un simplu suport pentru browser şi player -- deducem că pentru un post de lucru obişnuit orice firmă responsabilă va plăti peste 3.000 de lei. Desigur, toată lumea este de acord că Windows 7 este un pas înainte, dar mulţi observatori consideră că preţul va fi un factor care va încetini adoptarea pe scară largă a noului produs de la Microsoft. Un alt factor îl reprezintă preţurile diferite pe diverse pieţe. De exemplu, resellerii australieni se plâng că mulţi dintre clienţii lor potenţiali vor prefera să cumpere de la Amazon, la preţuri americane.

Întrebare este de ce a optat Microsoft pentru acest nivel al preţurilor? Răspunsul simplu: pentru că îşi poate permite. Probabil răspunsul mai aproape de adevăr este că strategia de marketing îşi propune să vândă mai întâi cu preţuri ridicate către "early adopters", urmând ca apoi să apară o serie întreagă de discount-uri şi variante mai prietenoase de vânzare. În cele din urmă, Microsoft rămâne într-o poziţie de cvasi-monopol în domeniu, ceea ce-i permite să-şi ignore cu nonşalanţă competitorii. Apple vinde Snow Leopard cu 29 de dolari, oferind şi un "family pack" (cinci licenţe) la 49$, ceea ce poate părea o alternativă mai atractivă, dacă ignorăm preţurile relativ ridicate ale Mac-urilor. O alternativă încă şi mai ieftină o reprezintă noile variante de Linux orientate către desktop, dintre care se detaşează Ubuntu. Însă pentru marea majoritatea utilizatorilor un computer care nu rulează Windows este cel mult o ciudăţenie.

O ipoteză interesantă vine (ca de obicei) de la Bob Cringely, care vede în preţurile pentru Windows 7 mai degrabă o taxă, o barieră pentru upgrade. Dacă mai punem la socoteală procesul relativ greoi de instalare (care costă la rândul lui bani), multe firme vor prefera să cumpere computere noi, cu un Windows 7 pre-instalat care coboară la 50 de dolari. La preţurile actuale ale hard-ului şi ţinând cont de pretenţiile mai moderate emise de Windows 7, varianta ar putea fi chiar rentabilă, mai ales pentru cei cu un parc de computere uşor învechit. Aşa ar putea Windows să se împace din nou cu Dell şi ceilalţi mari fabricanţi şi distribuitori de PC-uri. Şi să-i convingă să nu mai vândă PC-uri cu Linux pre-instalat.