Let's Do It Romania - 24 Septembrie 2011



   

Valul care face valuri

   

Google îşi propune să ne schimbe radical modul de comunicare prin internet, îmbinând în serviciul Wave avantajele poştei electronice, a mesageriei instantanee şi a editării colaborative de tip wiki.


Mircea Sârbu


Deşi evoluţiile din IT sunt mai rapide şi oarecum mai spectaculoase decât în alte industrii, rar se întâmplă ca o tehnologie, un program sau un aparat să producă peste noapte o schimbare majoră, care să influenţeze imediat un întreg domeniu. S-ar putea să fiu părtinitor aducând ca exemple doar produse Apple, dar se pare că este firma cu cel mai mare apetit pentru realizări cu impact major. Macintosh a schimbat radical modul oamenilor de a se raporta la computere iar iPhone a bulversat nu doar domeniul telefoanelor mobile, ci lumea comunicaţiilor în ansamblu. În fiecare zi apar noi aparate care să-l concureze iar operatorii de telefonie se adaptează la noile cerinţe pe care acest val le impune. Riscurile sunt însă pe măsură, Apple ajungând în pragul falimentului (1997) datorită concentrării pe câteva produse care au eşuat, în ciuda calităţilor tehnice. PDA-ul Newton este exemplul perfect.

Se pare că de data aceasta eroul este Google, care propune o schimbare de paradigmă în privinţa modului în care comunicăm. Noul său produs, Google Wave, combină poşta electronică, mesageria instantanee, editarea colaborativă de tip wiki şi încă vreo câteva ingrediente într-o platformă de comunicare prin internet care poate avea un impact major în multe domenii. Ceea m-a surprins de la primele prezentări a fost faptul că Wave răspunde unor nevoi practice pe care le resimţim cu toţii. Vi s-a întâmplat să ezitaţi între a trimite un e-mail sau a recurge la Yahoo Messenger pentru a contacta pe cineva? Dar să colaboraţi cu un grup de colegi la editarea unui document şi să constataţi că tehnologiile colaborative uneori mai mult încurcă decât ajută? Sau că discuţiile pe un subiect într-un forum web tind să devină greu de urmărit când firele se ramifică peste măsură? De fapt, multe dintre aceste nemulţumiri se leagă de faptul că tehnologiile şi standardele pe care se bazează cel mai popular serviciu de comunicare din internet -- poşta electronică -- datează de prin anii 80 iar evoluţiile au ţinut mai mult de implementări şi aproape deloc de fundamente. De fapt, Google Wave este primul "atentat" semnificativ la bătrânul e-mail.

La prima vedere, Wave pare o simplă combinare de e-mail şi messenger: corespondenţii văd "live" ce tastează ceilalţi participanţi la discuţie -- un fel de forum în timp real. Desigur, cei invitaţi la conversaţie pot vedea mesajele chiar dacă nu au fost prezenţi la momentul la care au fost postate. Diferenţa majoră este că în Wave participanţii la o conversaţie pot edita mesajele altor participanţi sau chiar pot reorganiza radical toată conversaţia -- de pildă sintetizând concluziile sau soluţiile sub forma unui document. Nimic nu se pierde însă: un participant "întârziat" are posibilitatea să navigheze pe axa timpului şi să vadă întreaga evoluţie a firului de discuţie -- la fel cum în Wikipedia utilizatorul pretenţios poate consulta întreaga istorie a unui articol. Această combinaţie de sincron şi asincron se bazează pe mecanisme destul de complexe care asigură funcţionarea corectă (de pildă rezolvarea situaţiilor în care mai mulţi utilizatori actualizează simultan acelaşi mesaj).

Ce şanse are Google Wave să se impună? De partea sa sunt numerele: serviciile on-line de la Google au sute de milioane de utilizatori care, foarte probabil, vor face cunoştinţă cu acest nou produs. Iar cum Wave este suficient de intuitiv şi valorifică obişnuinţe vechi, e de presupus că mulţi îl vor adopta. Un alt aspect este deschiderea: totul este open source şi se bazează pe standarde publice iar Google încurajează alţi producători să realizeze diverse implementări, furnizând şi un protocol pentru "federalizarea" serviciilor. Pe de altă parte, complexitatea tehnică deosebită poate crea câteva probleme. De exemplu, incompatibilitatea cu Internet Explorer, care nu dispune de o maşină JavaScript suficient de performantă. În vreme ce Chrome, Firefox şi Safari dispun de tehnologii avansate JS (V8, TraceMonkey şi respectiv Nitro), Microsoft declară că viteza JS nu are impact în experienţa utilizatorilor. Google a realizat un plug-in pentru IE (Chrome Frame), dar Microsoft susţine că acesta compromite securitatea.

Deocamdată Wave este deschis unui număr restrâns de utilizatori, pentru teste, urmând ca cercul să se lărgească treptat. Probabil că Google vizează ceva venituri din publicitate, însă mult mai important este elementul strategic: dacă Wave se impune, combinaţia serviciilor on-line de la Google devine mai atractivă iar şansele viitorului Chrome OS cresc.


 

(Publicat în Business Magazin - octombrie 2009)

 

Copyright © 2009 Mircea Sârbu