În urmă cu mai bine de zece ani, la CeBIT, am asistat la o prezentare susţinută de o firmă germană numită Star Division. Ideea băieţilor din Hamburg părea nebunească: să lanseze o suită de aplicaţii de birou care să concureze -- nici mai mult, nici mai puţin -- cu Microsoft Office. Ceea ce proiectanţii considerau ca fiind punctul forte al aplicaţiei (numită StarOffice) era caracterul multi-platformă, adică faptul că era concepută din start să poată fi portată pe diverse sisteme de operare rulând pe diverse configuraţii hardware. Entuziasmul proiectanţilor a fost răsplătit cu zâmbete, în genul celor adresate unui copil care declară că atunci când va creşte mare se va face cosmonaut. În nici un caz nu-mi imaginam că astăzi voi scrie acest text folosind un program care îşi are originea în ceea ce văzusem atunci. Se numeşte OpenOffice.

În 1999, Sun Microsystems a cumpărat mica firmă germană iar câteva luni mai târziu s-a aventurat într-o zonă până atunci foarte puţin explorată de marile companii: a publicat aplicaţia în regim open source, în ideea că această variantă era singura care ar putea atrage interesul publicului şi, astfel, să reducă din uriaşa cotă de piaţă deţinută de Microsoft. Şi nu doar în domeniul aplicaţiilor de birotică, ci chiar şi în zona sistemelor de operare, deoarece disponibilitatea aplicaţiilor de acest gen reprezintă unul dintre principalele argumente în alegerea unui sistem de operare. Caracterul multi-platformă pe care se baza StarOffice -- redenumit OpenOffice.org în varianta open source -- şi-a dovedit valoarea, deoarece programatorii de la Sun sprijiniţi de o comunitate tot mai largă de voluntari, au realizat versiuni echivalente pentru mai toate platformele majore, începând desigur cu Windows. Însă principalul beneficiar al suitei s-a dovedit Linux, care dispune acum -- prin OpenOffice, Mozilla Firefox şi diversele programe de e-mail, mesagerie instantanee, playere audio şi video etc. -- de o ofertă de programe uzuale comparabilă cu cea pentru Windows.

Există cu adevărat o alternativă la combinaţia omniprezentă formată din Windows, MS Office, Internet Explorer, Outlook, Media Player şi miile de aplicaţii disponibile pentru platforma Microsoft? De ani zile se prevesteşte că urmează ofensiva sistemelor Linux pe desktop, însă reputaţia platformei ca fiind mai degrabă potrivită pentru servere, dificil de instalat şi configurat de utilizatorii obişnuiţi precum şi oferta destul de modestă de aplicaţii uzuale au amânat impunerea acestui sistem de operare ca un concurent serios pentru Windows. Pe de altă parte, comunitatea open source a pus un accent tot mai mare pe uzabilitate, pe interfeţe grafice atrăgătoare şi pe aplicaţii conviviale. M-am hotărât să încerc eu însumi.

Am ales o distribuţie numită Ubuntu, mai degrabă pentru reputaţia de a fi foarte prietenoasă pentru novici ca mine (de altfel, sloganul este "Linux pentru fiinţe umane") şi pentru prezentarea extrem de atractivă pe care i-a făcut-o unul dintre creatori, Kurt von Finck, la conferinţa eLiberatica. Mai întâi am sondat terenul rulând sistemul de pe CD-ul de instalare iar "impresia artistică" fiind excelentă am trecut la o instalare completă. Fără nici o intervenţie din partea mea, în mai puţin de o oră am avut un sistem funcţional, iar o configurare simplă a reţelei mi-a adus internetul. În principiu, toate aplicaţiile uzuale au fost instalate implicit, iar aspectul de care îmi era cel mai teamă, instalarea şi dezinstalarea programelor, s-a dovedit de o simplitate surprinzătoare: managerul de pachete Synaptic se ocupă de toate detaliile, inclusiv descărcarea din internet. Aplicaţiile din OpenOffice sunt greu de deosebit de echivalentul lor din MS Office iar cu câteva configurări simple mi-am reprodus contextul familiar din Windows. Clientul de e-mail implicit, Evolution, s-a dovedit echivalent cu Outlook, aşa că am renunţat să mai instalez Mozilla Thunderbird. Practic, singura intervenţie în linie de comandă a fost pentru a înlocui dicţionarul corectorului ortografic românesc cu o versiune mai nouă. Facilităţile multimedia s-au arătat acoperitoare iar scrierea de CD-uri şi DVD-uri mai simplă decât mi-aş fi imaginat.

Lucrez de o săptămână pe Ubuntu şi nu-mi lipseşte nimic, deci concluzia mea este că Linux pe desktop a devenit o alternativă viabilă, iar OpenOffice este unul dintre ingredientele de bază.