Acum se ştie cu precizie că acţiunea antiseptică a muşeţelului se datorează uleiurilor volatile bogate în azulene. Bunicile noastre nu ştiau acest detaliu, dar de fiecare dată când la joacă ne alegeam cu câte-o julitură, aveau grijă să ne spele rana cu o infuzie de flori de muşeţel. Cunoştinţele legate de virtuţile tămăduitoare ale multor plante medicinale intră în categoria largă a "cunoştinţelor tradiţionale", alături de o mulţime de tehnici legate de agricultură, de construcţii, de gastronomie şi multe altele.

Există oare pericolul ca cineva să breveteze ceaiul de muşeţel? La prima vedere, nu. Cu toate acestea, ceva asemănător s-a petrecut în 1997, când în Statele Unite a fost eliberat un patent pentru utilizarea şofranului indian (sau curcumă) pentru tratarea rănilor. Cucurma este echivalentul indian al muşeţelului nostru, menţionat în textele legate de Ayurveda -- unul dintre sistemele de medicină tradiţională indiană, cu o vechime de cinci milenii. Guvernul indian a angajat o firmă de avocatură specializată în litigii privind proprietatea intelectuală şi a contestat cu succes patentul. A câştigat însă doar o bătălie, pentru că 80% dintre cele aproape 5000 de brevete cu referire la plante medicinale eliberate în SUA în anul 2000 se referă la plante de origine indiană. În 2003 existau circa 15000 de astfel de patente în Statele Unite şi Uniunea Europeană, cele mai multe dintre ele referindu-se la utilizări menţionate în vechile tratate de medicină tradiţională indiană, dar nu şi în cele circa 130 de reviste academice (toate occidentale) utilizate ca referinţă de oficiile de invenţii.

Însă nu doar uzul plantelor medicinale tradiţionale tinde să devină proprietatea intelectuală a firmelor occidentale, ci şi nenumărate alte produse indiene străvechi. Ca exemplu, Vinod Gupta -- conducătorul proiectului TKDL -- menţionează mătasea de caşmir şi "pashmina" (o lână de calitate obţinută din părul unei specii de capră din Hymalaia). În 2004 un yoghin american a obţinut un brevet pentru o secvenţă de 26 de exerciţii fizice (asanae), ceea ce i-a determinat pe oficialii indieni să coopteze un faimos guru pentru a pregăti o variantă de a ataca patentul.

Pe măsură ce aceste cazuri s-au înmulţit, autorităţile indiene au descoperit că abordarea punctuală este costisitoare şi au căutat o variantă mai generală. Astfel, industria informatică indiană, beneficiind de un număr impresionant de specialişti, a fost chemată să înfăptuiască unul dintre cele mai gigantice proiecte imaginate până acum: o enciclopedie digitală de peste 30 de milioane de pagini, care să cuprindă cea mai mare parte a cunoaşterii tradiţionale, de la sutele de mii de tratamente bazate pe plante medicinale şi până la artă culinară, tehnici de construcţii sau exerciţii yoga. Pornit în 2002, proiectul "The Traditional Knowledge Digital Library" (TKDL) a beneficiat de o finanţare de circa două milioane de dolari (care însă vor fi repede amortizaţi din banii pe care oricum India îi pierde în litigii internaţionale) şi reuneşte o echipă interdisciplinară formată din peste 150 de medici, savanţi din diverse domenii, jurişti şi informaticieni. Până acum, echipa a documentat peste 110.000 de reţete din plante, culese din circa 100 de texte aparţinând celor trei sisteme principale ale medicinii tradiţionale indiene -- ayurveda, unani şi siddha. Mai mult, sistemul foloseşte sisteme software complexe -- bazate pe tehnici de inteligenţă artificială -- pentru traducerea automată în cinci limbi (engleză, franceză, germană, japoneză şi spaniolă) a textelor din limbile antice sau medievale utilizate în India.

Pe de altă parte, proiectul a mai cuprins o parte mai puţin spectaculoasă, dar nu mai puţin importantă: stabilirea unui set de standarde internaţionale de clasificare şi înregistrare a cunoaşterii tradiţionale, compatibile cu IPC (International Patent Classification). Rezultatul a fost adoptat de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale în 2003, astfel încât baza de date TKDL va intra în circuitul oficiilor naţionale de brevete, constituindu-se în probă pentru noutatea patentelor propuse ("prior art", în jargonul domeniului).

Între timp, proiectul a căpătat o dimensiune regională (prin cooperare cu Pakistan, Bangladesh, Sri Lanka) şi internaţională, numeroase state exprimându-şi intenţia de a adopta "modelul indian", atât ca mijloc de protecţie împotriva "bio-pirateriei", cât şi din dorinţa de a pune la dispoziţia întregii lumi o imensă bogăţie culturală.