A făcut ceva vâlvă o recentă iniţiativă a unui grup de parlamentari cu privire la distribuirea manualelor şcolare în format electronic (eu prefer termenul "digital", pentru a îndepărta orice posibilă confuzie). Cum vorbeam în urmă cu câteva săptămâni despre problemele pe care sistemul educaţional le are în faţă datorită inevitabilei apariţii a unei generaţii de "nativi digitali" care va trebui educată de un corp didactic format (în cazul cel mai fericit) din "imigranţi" în lumea dominată de computere şi internet, poate ar merita să aplicăm puţin speculaţiile asupra acestui caz.

Foarte pe scurt, proiectul de lege prevede ca la începutul fiecărui ciclu de învăţământ obligatoriu, elevii să primească pe un stick de memorie (sau, dacă preferaţi, flash pen) echivalentul digital al manualelor şcolare. Prima întrebare care se ridică este una de principiu: foloseşte la ceva? Fără îndoială că tehnologiile informatice îşi au locul lor în procesul de învăţământ, însă acestea trebuie integrate în acest proces iar sarcina acestei integrări revine celor care se ocupă de educaţie. Ministerul educaţiei are o politică de utilizare a mijloacelor IT&C în şcoli şi un buget alocat pentru cheltuielile ce decurg de aici, dar se pare că iniţiativa adoptată cu entuziasm de Camera Deputaţilor (au fost doar două abţineri) face abstracţie de strategia celor de la educaţie iar impresia mea este că, pur şi simplu, dascălii nici măcar n-au fost consultaţi. Pentru că dacă ar fi fost, aceştia ar fi întrebat cu siguranţă ce sens are să distribui formatul digital atâta vreme cât elevii oricum dispun de manuale tipărite iar confortul vizual şi ergonomia cărţii tipărite sunt încă suverane.

Puţina mea competenţă în materie de educaţie provine din experienţa mea de părinte, iar aceasta îmi spune că folosul distribuirii manualelor (iar proiectul deputaţilor se referă strict la manuale) în format digital este minimal. N-am observat la fiica mea vreo tentaţie de a folosi calculatorul pentru altceva decât referinţe la informaţii care nu erau în manuale sau în diverse alte materiale tipărite (desigur, mă refer la orele dedicate studiului). Aş fi fost tentat să spun că dacă nu foloseşte, măcar nu strică... Dacă nu ar fi implicată şi problema costurilor. Cu greu se poate imagina o variantă mai costisitoare decât stick-ul de memorie pentru a distribui în masă informaţie care este, prin natura ei, statică şi destinată doar consultării (read-only). Mai mult, deputaţii vor memorii de minim 4 GB, care costă cel puţin 50 RON în orice magazin. Aceste dispozitive îşi au desigur utilitatea lor, însă pentru diseminare în masă variantele fireşti sunt publicarea pe web (iar unele manuale sunt deja acolo) sau distribuirea de CD-uri sau DVD-uri, pentru care multiplicarea se face prin mijloace industriale iar costurile pe bucată sunt infime.

Explicaţiile ulterioare furnizate de preşedintele comisiei IT&C din Cameră, Varujan Pambuccian, nu au risipit nedumerirea. Pe de-o parte, s-a subliniat caracterul opţional, adică faptul că elevii vor putea să opteze pentru manualele tipărite sau cele digitale, deşi proiectul nu vede forma digitală ca o alternativă la cea tipărită. Pe de alta parte, dl. Pambuccian a vorbit despre avantajele unor materiale multimedia interactive, ceea ce are sens deşi proiectul deputaţilor nu prevede aşa ceva (şi tot nu explică opţiunea pentru memory stick). Dar realizarea unor astfel de materiale nu este deloc trivială şi necesită o abordare diferită decât a manualelor convenţionale. Practic, trebuie regândit totul într-o manieră non-liniară, bazată pe hipertext, sunet şi imagine, ceea ce ar necesita un efort interdisciplinar (educatori, psihologi, experţi în informatică şi audiovizual etc.) şi ar implica schimbări semnificative chiar în procesul didactic. Probabil că un studiu privind impactul ar putea aduce corecţiile de rigoare. E vorba de ani, însă proiectul se referă explicit la 2008.

Aşadar, nu fiecare elev, ci doar cei ce vor. Nu manuale, ci materiale multimedia interactive. Dacă raţiunea va învinge, nu pe memory stick, ci pe DVD. Nu acum, ci peste câţiva ani. Numai că peste câţiva ani condiţiile vor fi altele, elevii vor la fel de "digital natives" ca în restul lumii civilizate, accesul broadband la internet va fi la fel de firesc precum apa curentă iar orice iniţiativă care prevede distribuirea de informaţie pe suport va fi desuetă. Cei care nu judecă în perspectiva acestor evoluţii vor rămâne imigranţi într-o lume digitală pe care n-o înţeleg.