Foarte probabil că
televiziunea a indus tendinţa spre personalizare. Ideile şi
evoluţiile din politică, economie, cultură sau ştiinţă tind să
fie "întrupate", să fie reprezentate de către mass media
prin figuri proeminente. Ceea ce, într-un fel, e corect. Există
însă şi un efect invers: adesea publicul (şi nu doar el)
conferă personalităţilor atributele competiţiei din domeniile
respective, astfel încât acestea devin repede percepute
mai degrabă ca fiind confruntări -- dacă nu chiar răfuieli --
de natură personală. Unul dintre exemplele de notorietate din lumea
IT îl reprezintă concurenţa acerbă dintre Microsoft şi
Apple, transpusă în plan personal printr-o confruntare dintre
Bill Gates şi Steve Jobs. Fără îndoială că personalităţile
celor doi protagonişti se pretează la o astfel de abordare, dar
este oare ea reală?
Un răspuns mai bun la
această întrebare nu putea veni decât de la întâlnirea
-- considerată de mulţi comentatori istorică -- dintre cei doi,
găzduită de Kara Swisher şi Walt Mossberg pe 30 mai în
cadrul conferinţei "D: All Things Digital" (D5) patronată de
Wall Street Journal. Filmul acestui dublu interviu -- de fapt o
discuţie amicală -- este în topul popularităţii la iTunes
Store (disponibil gratuit) iar comentariile din internet sunt de-a
dreptul entuziaste. Cu greu mi-aş fi putut imagina că o astfel de
discuţie -- care evocă, în esenţă, întreaga istorie
a informaticii moderne -- poate fi atât de antrenantă,
instructivă şi chiar amuzantă, stârnind adesea aplauze şi
râsete în audienţă. Şi se pare că nu doar pentru mine
a fost revelatoare în privinţa faptului că noi toţi am
beneficiat enorm din competiţia celor două mari firme şi din
"conlucrarea" (acesta este termenul folosit în discuţie)
dintre Bill şi Steve. Pe bloguri s-au format deja liste cu citatele
preferate din discuţie, dintre care multe încep cu prima frază
rostită de Bill Gates: "Mai întâi aş vrea să
clarific: nu sunt o imitaţie de Steve Jobs", marcând astfel
diferenţa de personalitate dintre cei doi. Delicios este momentul
când, ca într-o familie, Jobs îl întrerupe pe
Gates: "Lasă-mă să spun eu povestea" (era vorba de
interpretorul de Basic scris de Steve Wozniak pentru primele
computere Apple).
Însă ceea ce
răzbate din întreaga discuţie este un profund respect
reciproc (şi chiar admiraţie) între cei pe care ne-am
obişnuit să-i considerăm inamici. Steve subliniază faptul că
Bill a construit prima companie de software şi, practic, a inventat
modelul de business pentru această nouă industrie, în vreme
ce Bill recunoaşte că Steve a fost cel care a avut viziunea
fundamentală a computerelor ca produse de larg consum şi că
Macintosh -- primul adevărat computer personal -- a fost un pariu
în care Steve a riscat totul în numele acestei viziuni.
Şi nu doar că a reuşit, dar a impus un standard. O remarcă
importantă face Jobs privind relaţia dintre Apple şi Microsoft:
competiţia dintre ele nu este un joc cu sumă nulă. Când, în
1997, Steve Jobs s-a întors la conducerea Apple, atitudinea
dominantă în ecosistemul Apple era una greşită: pentru ca
Apple să câştige, Microsoft trebuia să piardă. De fapt este
un joc al pieţelor, în care ambele companii pot să câştige.
Apple a creat piaţa computerelor împreună cu Microsoft, care
într-o vreme realiza mai mult de jumătate din venituri din
softuri pentru computere Apple. Reciproc, Mac-ul n-ar fi avut atâta
succes dacă n-ar fi beneficiat de aplicaţiile dezvoltate de
Microsoft.
Poate că era nevoie de
această întâlnire pentru a ne aminti că, oricât
de excepţionali ar fi, cei doi nu sunt decât oameni obişnuiţi.
Bill are curajul să-şi recunoască invidia -- "Ce n-aş da să
am gustul lui Steve..." -- şi admite că adesea deciziile care
pentru el reprezintă chestiuni inginereşti, la Jobs se bazează pe
un excepţional simţ al oamenilor şi produselor, pe care nu şi-l
poate explică şi-l atribuie, pe jumătate în glumă, magiei.
Steve meditează la trecerea timpului: "Când eu şi Bill
ne-am întâlnit şi am început să lucrăm împreună,
în general eram cei mai tineri din încăpere. Nu ştiu
cum e în cazul tău, dar acum de cele mai multe ori sunt cel
mai în vârstă".
Pe secvenţele de final
ale filmului m-am întrebat cum de aceşti oameni care se
concurează nemilos prin companiile lor pot păstra o relaţie atât
de naturală, în vreme ce mediul nostru politic ne prezintă
zilnic o imagine răsturnată. Peste doar câteva minute am dat
peste un comentariu al unui american care-şi punea exact aceeaşi
întrebare. Retorică, desigur.
