Ne-am obişnuit să credem că progresul
tehnologic ne conduce neapărat spre metode mai eficiente de a comunica,
că fiecare pas înainte este în direcţia "corectă". Nu cumva e un
şablon de gândire? Oare nu cumva pe măsură ce avansăm în
domeniul tehnologiei pierdem câte ceva din bogăţia modului
tradiţional de a ne raporta la informaţie? Asemenea întrebări nu
intră de obicei în repertoriul unui specialist IT dar pun în
evidenţă faptul că informatica nu mai este doar o chestiune de
tehnologie, ci devine din ce în ce mai mult un domeniu interdisciplinar.
Întâmplarea a făcut ca un englez pe nume Charles
Armstrong să fie familiarizat deopotrivă cu tehnologiile moderne, cu
cultura organizaţională şi cu antropologia socială -- pe
care a studiat-o la Cambridge sub îndrumarea lui Michael Young. În 1999 a
condus un studiu etnografic privind modalităţile tradiţionale de
organizare şi comunicare în comunităţi relativ izolate şi
lipsite de tehnologiile moderne. Pentru a experimenta pe viu obiectul
studiului, a petrecut un an pe insula St. Agnes (în apropierea coastei
sud-vestice a Marii Britanii) şi a constatat că cei 80 de locuitori
ai insulei comunică, în esenţă, mai eficient decât
angajaţii unei corporaţii moderne. Aparent surprinzător, orice
informaţie ajunge negreşit la cei potenţial interesaţi,
fără nici o metodă formală de diseminare. Armstrong a
concretizat apoi rezultatele cercetării într-un sistem software care
să valorizeze comunicarea informală din cadrul unei organizaţii
indexând mesaje e-mail, conversaţii prin chat şi diverse documente,
filtrând informaţia şi distribuind buletine informative personalizate
care s-au dovedit cât se poate de utile.
De fapt, sistemul -- numit Trampoline -- se înscrie într-un
curent mai larg care încearcă să aplice la nivel organizaţional
metode specifice aşa-numitelor
reţelele sociale din internet. Printr-un joc de cuvinte, s-ar putea zice
că avem de-a face cu un soi de "informalizare informatizată". Ideea
este că micile discuţii, chiar cu uşoară tentă de
bârfă, poartă adesea informaţii extrem de valoroase iar
receptivitatea la comunicarea neoficială este mult mai ridicată.
Sistemul Trampoline se bazează pe "declanşatoare semantice" care
încearcă să "potrivească" elemente comune de interes ale
diferiţilor utilizatori şi să genereze un soi de breviar.
Evident, cea mai mare parte a informaţiei nu prezintă interes imediat
pentru utilizator iar conexiunile pe care Trampoline le detectează sunt
adesea surprinzătoare, dar Armstrong remarcă faptul că
"plăcerea descoperirii" joacă un rol crucial în comunicare şi
tocmai această plăcere este adesea "piesa lipsă" în fluxurile
informaţionale formale. Acea doză de hazard prin care, de exemplu,
Mary află că John a lucrat anul trecut la un raport similar cu cel pe
care colega Betty trebuie să-l termine săptămâna viitoare.
Este extrem de interesant cum această modalitate de
comunicare informală funcţionează în lumea blogurilor sau a
comunităţilor virtuale. Pentru cineva obişnuit cu reţele
sociale de genul LiveJournal sau MyGroups, calea cea mai directă de a afla
detalii despre un anume subiect este să caute un grup sau un forum specializat
şi să urmărească discuţiile sau să întrebe. Un
exemplu tipic îl reprezintă călătoriile. În grupurile dedicate
României se întâmplă adesea că un potenţial vizitator să
primească informaţii mai complete decât poate furniza orice birou de
turism, laolaltă cu resurse pe care un ghid Lonely Planet nu are cum
să le cuprindă. Jurnalele de călătorie sub formă de
blog -- redactate "la cald" de prin internet cafe-urile de pe parcurs şi
ilustrate cu poze descărcate pe loc -- sunt tot mai populare şi, împreună
cu blogurile străinilor care lucrează în România, sunt resursele care
pentru tot mai mulţi străini conturează "imaginea României".
Cele câteva jurnale despre România pe care le-am găsit în câteva minute
s-au dovedit de-a dreptul savuroase şi, ţinând seama de tonul
favorabil, sunt convins că reprezintă deja o propagandă mai
eficientă decât cea oficială.
Indiferent dacă e vorba despre adaptarea tehnicilor de
"social networking" în mediile corporatiste, de noile modele de producţie
pe care comunitatea open source le-a pus în lumină ("peer production") sau
despre blogosfera care poate funcţiona ca un uriaş birou de turism,
avem de-a face cu o tentativă de a recupera ceva ce am pierdut pe parcurs:
comunicarea informală şi eficientă a celor optzeci de locuitori
de pe insula St. Agnes.