Ne-am obişnuit să credem că progresul tehnologic ne conduce neapărat spre metode mai eficiente de a comunica, că fiecare pas înainte este în direcţia "corectă". Nu cumva e un şablon de gândire? Oare nu cumva pe măsură ce avansăm în domeniul tehnologiei pierdem câte ceva din bogăţia modului tradiţional de a ne raporta la informaţie? Asemenea întrebări nu intră de obicei în repertoriul unui specialist IT dar pun în evidenţă faptul că informatica nu mai este doar o chestiune de tehnologie, ci devine din ce în ce mai mult un domeniu interdisciplinar.

Întâmplarea a făcut ca un englez pe nume Charles Armstrong să fie familiarizat deopotrivă cu tehnologiile moderne, cu cultura organizaţională şi cu antropologia socială -- pe care a studiat-o la Cambridge sub îndrumarea lui Michael Young. În 1999 a condus un studiu etnografic privind modalităţile tradiţionale de organizare şi comunicare în comunităţi relativ izolate şi lipsite de tehnologiile moderne. Pentru a experimenta pe viu obiectul studiului, a petrecut un an pe insula St. Agnes (în apropierea coastei sud-vestice a Marii Britanii) şi a constatat că cei 80 de locuitori ai insulei comunică, în esenţă, mai eficient decât angajaţii unei corporaţii moderne. Aparent surprinzător, orice informaţie ajunge negreşit la cei potenţial interesaţi, fără nici o metodă formală de diseminare. Armstrong a concretizat apoi rezultatele cercetării într-un sistem software care să valorizeze comunicarea informală din cadrul unei organizaţii indexând mesaje e-mail, conversaţii prin chat şi diverse documente, filtrând informaţia şi distribuind buletine informative personalizate care s-au dovedit cât se poate de utile.

De fapt, sistemul -- numit Trampoline -- se înscrie într-un curent mai larg care încearcă să aplice la nivel organizaţional metode specifice aşa-numitelor reţelele sociale din internet. Printr-un joc de cuvinte, s-ar putea zice că avem de-a face cu un soi de "informalizare informatizată". Ideea este că micile discuţii, chiar cu uşoară tentă de bârfă, poartă adesea informaţii extrem de valoroase iar receptivitatea la comunicarea neoficială este mult mai ridicată. Sistemul Trampoline se bazează pe "declanşatoare semantice" care încearcă să "potrivească" elemente comune de interes ale diferiţilor utilizatori şi să genereze un soi de breviar. Evident, cea mai mare parte a informaţiei nu prezintă interes imediat pentru utilizator iar conexiunile pe care Trampoline le detectează sunt adesea surprinzătoare, dar Armstrong remarcă faptul că "plăcerea descoperirii" joacă un rol crucial în comunicare şi tocmai această plăcere este adesea "piesa lipsă" în fluxurile informaţionale formale. Acea doză de hazard prin care, de exemplu, Mary află că John a lucrat anul trecut la un raport similar cu cel pe care colega Betty trebuie să-l termine săptămâna viitoare.

Este extrem de interesant cum această modalitate de comunicare informală funcţionează în lumea blogurilor sau a comunităţilor virtuale. Pentru cineva obişnuit cu reţele sociale de genul LiveJournal sau MyGroups, calea cea mai directă de a afla detalii despre un anume subiect este să caute un grup sau un forum specializat şi să urmărească discuţiile sau să întrebe. Un exemplu tipic îl reprezintă călătoriile. În grupurile dedicate României se întâmplă adesea că un potenţial vizitator să primească informaţii mai complete decât poate furniza orice birou de turism, laolaltă cu resurse pe care un ghid Lonely Planet nu are cum să le cuprindă. Jurnalele de călătorie sub formă de blog -- redactate "la cald" de prin internet cafe-urile de pe parcurs şi ilustrate cu poze descărcate pe loc -- sunt tot mai populare şi, împreună cu blogurile străinilor care lucrează în România, sunt resursele care pentru tot mai mulţi străini conturează "imaginea României". Cele câteva jurnale despre România pe care le-am găsit în câteva minute s-au dovedit de-a dreptul savuroase şi, ţinând seama de tonul favorabil, sunt convins că reprezintă deja o propagandă mai eficientă decât cea oficială.

Indiferent dacă e vorba despre adaptarea tehnicilor de "social networking" în mediile corporatiste, de noile modele de producţie pe care comunitatea open source le-a pus în lumină ("peer production") sau despre blogosfera care poate funcţiona ca un uriaş birou de turism, avem de-a face cu o tentativă de a recupera ceva ce am pierdut pe parcurs: comunicarea informală şi eficientă a celor optzeci de locuitori de pe insula St. Agnes.