O glumă veche spune că un englez şi o
englezoaică au stat singuri ani de zile pe insula pustie unde naufragiaseră,
fără să-şi vorbească niciodată. Pentru că nu
era nimeni care să facă prezentările. Însă există o
doză de adevăr în anecdotă. Nu vi se întâmplă
niciodată să fiţi invitaţi la o reuniune unde faceţi
cunoştinţă cu vreo douăzeci de persoane dar vă
petreceţi seara discutând doar cu cele câteva vechi cunoştinţe
care se întâmplă să fie de faţă? Nu vi se pare uneori
că discuţiile cu colegii de serviciu sau vechii prieteni se
înfundă mereu în aceleaşi subiecte?
S-ar putea ca subiectul să pară frivol la prima
vedere, dar existenţa unei crize a relaţiei sociale a individului se
manifestă de mulţi ani în occident. Pentru mulţi, serviciul
reprezintă de fapt singura sferă a socializării. Nevoia de a
cunoaşte oameni cu un background diferit sau provenind din medii diferite
a existat mereu, iar internetul a deschis posibilităţi nesperate.
E greu de stabilit când au apărut primele aşa-zise
"reţele sociale" din internet. Într-un fel, grupurile de ştiri (newsgroups)
din Usenet au deschis calea. Însă modelul care stabilit un fel de standard
este Friendster, un serviciu bazat pe principiul "cercurilor de prieteni"
lansat în 2003 şi urmat apoi de numeroase altele.
Ideea care stă la baza popularităţii
serviciului Friendster este simplă: prietenii prietenilor mei sunt
potenţialii mei prieteni. Posibilitatea de a adăuga oricând un alt
utilizator în cercul propriilor prieteni deschide calea spre cercul acestuia de
prieteni şi generează un fel de "efect viral" -- deoarece expansiunea
relaţiilor este similară cu o epidemie. Farmecul este că un
"prieten" pentru care nutreşti o anumită simpatie sau afinitate
garantează într-un fel calitatea prietenilor săi, astfel încât
dezvoltarea relaţiilor noi este ghidată în mod firesc şi
evită hazardul. Se spune că în astfel de reţele
funcţionează "sisteme de reputaţii".
Sistemul de reputaţii este extrem de important şi
în LinkedIn, o reţea asemănătoare care este însă
specializat pe relaţii de business. Funcţionează deopotrivă
şi ca un sistem de "head hunting", apropiind pe aceeaşi cale -- prin
cunoştinţe intermediare -- ofertanţi şi căutători
de joburi. Este evident că "apropierea" (numărul mic de intermediari)
sporeşte încrederea între potenţiali parteneri, prin acelaşi
fenomen de reflectare a reputaţiei.
Un alt exemplu de reţea cu pronunţat caracter
social este LiveJournal, care îmbină sistemul cercurilor de prieteni cu
comunităţi de interese şi jurnale web (blog-uri), ceea ce
asigură o fascinantă dinamică şi posibilităţi
extrem de diverse de relaţionare. Este interesant că, spre deosebire
de lumea reală, "prieteniile" din LJ nu sunt simetrice -- pot să trec
un utilizator în lista mea de prieteni fără ca aceasta să
implice reciprocitate -- ceea ce generează o reţea mult mai densă
de conexiuni.
Ideea de a pune în relaţie oameni cu interese similare
şi-a găsit însă şi alte modalităţi de aplicare.
De exemplu del.icio.us (chiar aceasta este şi adresa web a
serviciului) este un sistem de "semne de carte" (bookmarks) memorate în
internet. În prima instanţă, un astfel de serviciu este util pentru
persoane care lucrează pe mai multe calculatoare (de pildă la birou
şi acasă). Însă curând se dezvăluie caracterul "social" al
serviciului: pentru fiecare adresă memorată, serviciul
furnizează automat o listă a tuturor utilizatorilor care au memorat
aceeaşi adresă. Pe această cale pot să văd listele de
semne de carte ale altor utilizatori, pot să mă "abonez" la listele
care-mi par relevante şi chiar să iau legătura cu utilizatorii
respectivi. Subiectele de interes comun se relevă foarte repede.
Există însă şi căi mai directe. Situl
"43 Things" îşi invită vizitatorii să-şi formuleze
obiectivele cele mai importante sau arzătoare (cel mult 43) după care
nu face altceva decât să-i pună în legătură cu alţii
utilizatori care au aceleaşi obiective şi îi invită ca,
eventual, să relateze progresele realizate sau eşecurile suferite în
încercarea de a atinge unul sau altul dintre obiective. Se poate naviga prin
întreaga reţea, se pot da sau primi sfaturi şi aşa mai departe.
Nu este surprinzător că aceste reţele sociale
din internet atrag un număr uriaş de membri şi au început
să genereze venituri substanţiale. Pe de altă parte, se dovedesc
a fi o adevărată mană cerească pentru sociologi, care au
pentru prima oară şansă să studieze "pe viu"
interacţiunile în grupuri mari de oameni.
