În toamna acestui an s-a împlinit un număr rotund de ani de când am absolvit liceul. Conform tradiţiei, la astfel de ocazii se organizează o întâlnire, astfel încât foştii colegi să se vadă la faţă, să-şi cunoască familiile, să-şi povestească viaţa şi cariera şi, eventual, să schimbe cărţi de vizită şi chiar să stabilească unele legături profesionale sau de afaceri. Este un eveniment social care, desigur, implică o oarecare organizare.

Povestea acestei întâlniri este oarecum instructivă în privinţa valenţelor sociale ale Reţelei şi, prin extensie, în privinţa unor mutaţii culturale pe care acestea le implică. Dacă până nu demult telefonul era instrumentul de bază într-o astfel de situaţie, de data aceasta lucrurile s-au desfăşurat aproape integral prin Internet. S-a pornit de la câteva mesaje prin e-mail, iar apoi, din aproape în aproape, s-au adunat toate contactele posibile. Apoi a fost creat un spaţiu Web colaborativ - găzduit de Yahoo Groups - care dispunea de instrumentele de bază pentru colaborare: un forum combinat cu un mailing list, chat, calendar, bază de date, albume de poze, spaţii pentru fişiere etc. De fapt, înainte de întâlnirea propriu-zisă, am ajuns să formăm o mică comunitate, să ne întâlnim la modul virtual şi să rămânem "conectaţi" în continuare prin Internet.

Fenomenul mi s-a părut interesant. Am constatat că în categoria "Colegi de şcoală" de la Yahoo Groups există aproape 100.000 de astfel de grupuri şi o socoteală simplă ne duce la un număr de membri de ordinul milioanelor. Însă campionul absolut al domeniului este Classmates.com, care reuneşte peste 38 de milioane de membri în Statele Unite şi a început să se extindă în Europa. Concurentul său principal este Reunion.com, care pretinde că are 22 de milioane de utilizatori. Foşti colegi de clasă, de armată sau de serviciu au şansa să se "socializeze" şi să păstreze legătură.

Este de notat că atât Classmates.com cât şi Reunion.com  sunt servicii plătite. Taxele nu sunt mari - abonamente anuale sub 40 de dolari - dar popularitatea lor începe să aducă venituri substanţiale. De pildă, Classmates a adus din abonamente şi publicitate venituri de aproape 70 de milioane de dolari în 2002. Oricât de ciudat ar putea părea, obiectul acestui business este nostalgia şi nu este întâmplător faptul că utilizatorii acestor servicii sunt de regulă oameni maturi. Motivul agregării acestor mici comunităţi în situri cu trafic de-a dreptul fabulos îl constituie structurarea, astfel încât devine mult mai uşor să-ţi găseşti aici foştii colegi decât în imensitatea Internetului. Câteva studii au arătat că circa 40 de procente dintre utilizatori folosesc Internetul că să-şi regăsească iubirea din şcoală iar acest gen de situri sunt punctele de start cele mai folosite. Sociologii nu ignoră fenomenul şi îl pun în relaţie cu rata mare a divorţurilor, constatând că după o anumită vârstă oamenilor le vine mult mai uşor să reia o relaţie veche. "Ai deja o istorie comună" mărturiseşte jurnalista Donna Hanover, fosta soţie a primarului Giuliani, care s-a recăsătorit cu un fost coleg de şcoală şi se pregăteşte să-şi lanseze cartea My Boyfriend's Back.

În schimb, pentru alte "reţele sociale" din Internet vârsta este mult mai mică iar interesele sunt diferite. Atât Friendster cât şi Tribe se bazează pe metafora "prietenii prietenilor mei sunt prietenii mei". Un utilizator îşi formează un grup de prieteni pe baza unor interese şi afinităţi comune, fie dintre utilizatorii deja înregistraţi - în prima fază sugeraţi de mecanismele soft ale siturilor, prin "potrivirea" profilurilor -, fie invitându-şi prieteni din lumea reală sau virtuală. Urmarea este că apare posibilitatea contactului cu prietenii prietenilor, care corespunde destul de fidel cu modul de socializare în viaţa reală.

Există câteva aspecte extrem de interesante în acest model. În primul rând, structurarea este mai uşoară decât în cazul forumurilor publice sau a camerelor de chat, deoarece se petrece în mod firesc un transfer de încredere şi simpatie. Dacă prietenul meu este o persoană agreabilă, e foarte probabil că prietenii săi să fie la fel, nu-i aşa? Apoi, e vorba de un soi de "marketing viral" pe care utilizatorii îl fac pentru astfel de situri. De foarte multe ori se întâmplă să întâlneşti persoane foarte interesante în medii care-ţi par antipatice şi este foarte simplu să-i inviţi într-un mediu mai restrâns şi, din perspectivă personală, mai "select". La rândul lor, aceştia îşi vor aduce prietenii... Şi aşa mai departe.

În fine, există şi o teorie la graniţa dintre matematici şi sociologie care este ilustrată de acest mod de relaţionare. Este vorba de ceea ce se numeşte "fenomenul lumii mici" (small-world), bazat pe unele experimente care au ajuns la concluzia că între oricare două persoane de pe planetă există de regulă o legătură mult mai directă decât suntem tentaţi să credem: cineva cunoaşte pe altcineva, care cunoaşte pe altcineva... Experimentele s-au oprit asupra ipotezei că este vorba de şase paşi (în Statele Unite), dar matematicienii nu au confirmat cifra. În schimb au demonstrat că teoria funcţionează în diverse structuri de reţea (cum ar fi reţeaua neuronală a creierului): un nod "puternic conectat" induce schimbări de anvergură în funcţionarea sistemului. Sociologii au subliniat atât aspectele pozitive, pe care încearcă să le valorizeze reţele de genul Friendster, dar şi efectele negative, cum a fost răspândirea virusului HIV.

O abordare asemănătoare o reprezintă situl LiveJournal (LJ), prin faptul că mizează pe crearea unor comunităţi mici de prieteni care-şi publică jurnalele prin mecanismele oferite de situl Web. Este ceva foarte asemănător cu aşa-numitele weblogs sau, pe scurt, blogs, dar diferă prin gradul mult mai ridicat de interactivitate între jurnalele prietenilor. Spre deosebire de blog-urile obişnuite, jurnalele de pe LJ sunt mai puţin deschise publicului şi mai degrabă destinate grupului de prieteni. Utilizatorii pot să restricţioneze accesul la anumite pagini pentru un grup de prieteni apropiaţi şi să continue o conversaţie în condiţii private, în timp ce alte pagini şi subiecte pot păstra un caracter mai public. În plus, situl permite crearea explicită a unor "comunităţi", care sunt de fapt jurnale cu acces comun.

Chiar dacă "efectul viral" este mult mai redus decât în cazurile evocate mai sus, LiveJournal se bucură de o largă popularitate, găzduind peste 1,3 milioane de jurnale vii, care au fost actualizate în ultimele 30 de zile. Marea majoritate a utilizatorilor sunt între 15-23 de ani iar două treimi sunt de sex feminin. Ca arie geografică, Statele Unite domină categoric, alături de alte ţări anglofone, dar în ultima vreme situl devine din ce în ce mai popular în Rusia.

În fine, întreaga "blogosferă" poate fi la rândul ei considerată în categoria reţelelor sociale din Internet, deşi blog-urile pot fi considerate mai degrabă o formă alternativă de jurnalistică, în contrast cu caracterul oarecum mai "intim" al jurnalelor din LJ.

Desigur, nu am epuizat aspectele legate de caracterul social al Internetului. Însă chiar şi din această scurtă prezentare se poate deduce că, în diverse forme, avem de-a face cu sute de milioane de oameni care-şi trăiesc o parte mai mică sau mai mare din viaţa socială în Reţea, dezvoltând noi şi noi căi de a interacţiona, de a forma comunităţi, de a construi prietenii şi adesea de a participa la ceva.

Mai important îmi pare faptul că aceste noi forme de viaţă socială încep să genereze elementele unei noi culturi. Însă "ciber-cultura" este un subiect în sine, care merită un articol propriu.