Cu 30 de ani în urmă modelul organizaţional tipic era strict ierarhic şi nimic nu părea să pericliteze stabilitatea acestei piramide a comenzii şi a responsabilităţii. Fiecare angajat avea un şef ierarhic şi eventual nişte subalterni. O imagine de epocă din anii 60 prezenta o organizaţie model, în care funcţionarii cu mânecuţe stăteau în câteva zeci de birouri aranjate pe trei rânduri, fiecare având în faţă două tăvi: una pentru documentele primite spre procesare şi una pentru documentele predate. În capătul sălii, pe un piedestal, trona biroul Şefului.

Astăzi, devine din ce în ce mai clar că într-o economie bazată pe cunoaştere modelul strict ierarhic este anacronic. Informatizarea a contribuit masiv la această schimbare, atât prin valorizarea individului cu acces direct la resursele informaţionale cât şi prin automatizarea proceselor şi a fluxurilor de informaţii şi documente. Activitatea principală a angajaţilor unei organizaţii moderne a virat dinspre rutină spre tratarea excepţiilor şi rezolvarea problemelor. Dinamica unor astfel de organizaţii nu-şi poate permite luxul unor bucle lungi de reacţie, aşa că interacţiunile pe verticală sunt "scurtcircuitate" prin interacţiuni orizontale, care cel mai adesea ignoră structura funcţională formală.

Coborârea nivelului deciziei a atins însă limita în proiectele open source, unde practic orice structură ierarhică a fost abolită. Sistemul de operare Linux este rezultatul unei organizări fluide, la limita anarhiei, în care agenda şi echipele se formează dinamic iar interacţiunile sunt exclusiv orizontale. Enciclopedia Wikipedia -- de trei ori mai mare decât Britannica -- este un alt caz extrem, în care lipsa editorilor plasează întreaga responsabilitate la nivelul contribuitorilor: oricine poate face modificări online fără nici o autorizare specială iar coordonarea şi revizia conţinutului au un caracter absolut spontan.

Comanda "de sus" lasă tot mai mult loc negocierii directe iar exemplul proiectelor deschise de genul Linux sau Wikipedia este reprezentativ. Cercetătorii au devenit interesaţi de subiect şi, analizând interacţiunile din cadrul organizaţiilor, au constatat că de fapt cea mai mare parte a activităţi se desfăşoară într-o reţea complexă de relaţii informale, care nu se regăseşte aproape deloc în organigramele "oficiale". Concluzia firească a fost că în cadrul organizaţiilor moderne funcţionează de fapt reţele sociale, nu foarte diferite de cele din afară. În plus, s-a constatat că circa 90% din comunicaţiile interne se desfăşoară prin e-mail şi că 75% din cunoaşterea proceselor este "înmormântată" în aceste mesaje. Aşa se face că tot mai multe companii încep să încurajeze aceste relaţii informale furnizând angajaţilor instrumente colaborative din gama "social software". Cele două vedete ale gamei provin direct din zona ne-instituţonalizată a internetului.

Wiki desemnează o clasă de aplicaţii web a căror principală caracteristică este faptul că utilizatorii au posibilitatea să modifice foarte uşor -- prin browserul web -- conţinutul paginilor. După cum indică şi denumirea, enciclopedia Wikipedia se bazează pe un astfel de sistem. În cadrul unei organizaţii, echipele constituite ad hoc au posibilitatea să colaboreze la elaborarea unor proiecte, de regulă pornind de la o schiţă, pe care oricine o poate "rafina", corecta sau actualiza, poate lega alte pagini relevante etc., astfel încât adesea un "wiki" ajunge să polarizeze întreaga "cunoaştere" legată de un anumit aspect al activităţii.

Blog-urile reprezintă o altă clasă de aplicaţii din ce în ce mai prezente în organizaţii. Cel mai adesea, blog-urile sunt individuale (adică o singură persoană poate posta articole), însă comentariile şi referinţele la articole relevante din alte blog-uri (trackback) ajung să creeze o structură complexă de referinţe, valoroasă pentru întreaga organizaţie. Prin intermediul fluxurilor RSS, angajaţii se pot "abona" la noutăţile postate de colegi a căror expertiză este importantă în activitatea proprie. Blog-urile colective reprezintă o alternativă nu doar la forumuri şi liste de e-mail, ci şi la plicticoasele şedinţe de altădată.

Mai mult, blog-urile încep să devină un instrument tot mai utilizat în comunicarea dintre organizaţie şi clientelă, mai ales datorită caracterului mai uman, mai personal şi mai atractiv, în contrast cu tehnicile uzuale de marketing. Blog-ul lui Jonathan Schwartz -- preşedinte la Sun Microsystems -- este un exemplu elocvent.