În urmă cu vreo zece ani am fost invitat la o conferinţă organizată de unul dintre marii distribuitori ai sistemului de operare Unix. Întrebat fiind ce părere are despre Linux, unul dintre oficialii companiei a zâmbit cu subînţeles şi a răspuns că este foarte bine că există şi chiar încurajează tinerii să-l folosească. Evident, s-a stârnit o oarecare rumoare, adică exact ceea ce-şi dorise oratorul pentru a avea şansa să expliciteze: Linux e ca o bicicletă, în vreme ce "adevăratul" Unix este o maşină de lux. E foarte bine ca oamenii să înveţe măcar regulile de circulaţie mergând cu bicicleta înainte de a se urca la volanul unui bolid, nu-i aşa? Astăzi, tonul condescendent al metaforei este chiar amuzant. Practic, Linux a îngropat sistemele Unix comerciale, iar dacă ne mai gândim că multe dintre cele mai puternice supercomputere ale momentului rulează Linux, putem constata că bicicleta s-a transformat într-o adevărată maşină de curse.
O altă bicicletă open source a fost sistemul de administrare a bazelor de date MySQL. Folosesc timpul trecut pentru că au cam trecut vremurile când programul era doar o unealtă comodă şi ieftină pentru a îndeplini sarcinile de stocare destul de simple necesare în multe situri web. Deşi "puriştii" bazelor de date -- inclusiv eu, recunosc -- au strâmbat din nas la multe dintre abateri de la modelul relaţional de care MySQL se făcea vinovat, programul a dobândit o imensă popularitate, devenind unul dintre pilonii modelului LAMP (Linux, Apache, MySQL, Php/Perl/Python), cel care a avut o contribuţie majoră la dezvoltarea internetului. Ca şi în cazul Linux, utilizatorii au preferat să-şi turbo-propulseze bicicleta în loc să migreze spre sisteme comerciale. Până şi Google îşi deserveşte gigantica bază de utilizatori folosind o variantă de MySQL. Una dintre cele mai interesante facilităţi implementate de MySQL este posibilitatea de a folosi diverse "motoare de stocare", în funcţie de profilul aplicaţiei, ceea ce a adus şi multe dintre caracteristicile aşteptate de utilizatorii pretenţioşi (de pildă suportul pentru controlul tranzacţiilor). Astfel, MySQL pătrunde tot mai mult în zona enterprise, rezervată până nu demult uriaşilor IBM, Microsoft şi, bineînţeles, Oracle.
Şi astfel am ajuns la chestiune. Rezumatul episoadelor precedente: Tocmai când compania MySQL AB (cea care se ocupa cu dezvoltarea, întreţinerea şi distribuţia programului) se pregătea să devină publică, Sun Microsystems a făcut o oferă de-a dreptul fabuloasă pentru lumea open source: un miliard de dolari. Dat fiind că Sun nu dispunea de un sistem de baze de date şi, pe de altă parte, fiind o gazdă bună pentru numeroase softuri open source (OpenOffice, VirualBox, Java) preluarea nu a fost primită cu ostilitate de comunitatea utilizatorilor şi dezvoltatorilor, Sun continuând modelul de licenţiere duală practicat de MySQL AB şi sprijinind dezvoltarea produsului. Lucrurile s-au încurcat când Oracle a început demersurile pentru preluarea lui Sun (o tranzacţie de circa 7 miliarde de dolari). De data aceasta imensa bază de utilizatori MySQL s-a arătat îngrijorată, deoarece pe anumite segmente ale pieţei MySQL concurează direct cu Oracle şi nu este deloc sigur că acesta din urmă ar avea vreun interes să susţină MySQL. Îngrijorarea a fost sporită şi de faptul că Oracle a evitat să-şi declare răspicat planurile în privinţa produsului cumpărat "la pachet" (se ştie că miza majoră este Java). În plus, proiectantul principal al MySQL, finlandezul Michael Monty Widenius, a preferat să iasă din joc şi să înfiinţeze o nouă companie, Monty Program, care îşi propune se dezvolte un nou motor de stocare pentru MySQL.
Pe de altă parte, o achiziţie de o asemenea amploare poate să afecteze mediul concurenţial al pieţei, aşa că e nevoie de câteva avize antitrust favorabile. Departamentul de Justiţie american este de acord, iar Comisia Europeană se va pronunţa la sfârşitul lui ianuarie. Oracle a promis că va investi mai mult decât Sun în MySQL şi că, la limită, comunitatea poate iniţia o nouă linie de dezvoltare (un "fork"). Promisiunea n-a reuşit decât să-l enerveze pe Monty Widenius, care subliniază că scindarea nu este o soluţie deoarece generează confuzie şi incertitudine, condiţii în care investiţiile diferitelor companii în componente adiţionale vor înceta. Campania pe internet lansată de Widenius este şi un răspuns la faptul că Oracle şi-a mobilizat marii clienţi să-i susţină cauza în faţa Comisiei Europene. Rămâne acum să vedem dacă forţa comunităţii poate să rivalizeze cu forţa corporaţiilor.
