Limba română se confruntă cu o invazie de neologisme şi de barbarisme iar cei interesaţi de soarta ei asistă la acest fenomen cu sentimente amestecate. Cei mai mulţi consideră că informatica este principala vinovată de acest aflux de termeni de origine engleză, deşi o serie de alte domenii moderne -- marketing, publicitate, management etc. -- pot fi în egală măsură amintite. O consolare însă există: nici alte limbi nu sunt mai ferite de acest fenomen. Celebra "Lege Pruteanu" a aprins la un moment dat spiritele şi a generat o polemică pe o problematică legată de necesitatea unui oarecare control, în contrast cu varianta conform căreia limba este vie şi va "rezolva" problema pe cale naturală. De fapt, iniţiativa legislativă nu la asta se referea şi, în plus, venea în concordanţă cu legi mai mult sau mai puţin asemănătoare existente în alte ţări europene -- în frunte cu Franţa, desigur...

Limbajul informatic are însă o situaţie specială. Dacă, de pildă, jargonul din domeniul publicităţii are un impact redus în afara cercurilor profesionale, răspândirea terminologiei din sfera tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (adică TIC... sau IT&C) are inevitabil proporţii de masă. Practic, nici un funcţionar nu va fi ocolit de tehnologiile informatice, iar răspândirea acestora în casele românilor este un proces în plină derulare. Dacă reticenţa multora faţă de computere este dublată şi de o barieră lingvistică, atunci se poate presupune că eficienţa utilizării calculatoarelor va fi îndoielnică. Unii presupun că învăţarea limbii engleze de către adulţi poate rezolva parţial problema terminologiei, dar uită că şi pentru vorbitorii nativi de limbă engleză limbajul folosit în sfera informaticii este considerat tot un jargon. Desigur, un american va înţelege cuvântul "firewall" (zid de protecţie construit pentru a împiedica extinderea incendiilor), dar sensul informatic este foarte posibil să-i fie cu totul străin.

O altă variantă -- mult mai convenabilă -- o reprezintă localizarea programelor care se adresează pieţei româneşti, cu menţiunea că "localizare" înseamnă mai mult decât simpla traducere a interfeţei cu utilizatorul, implicând o gamă destul de largă de adaptări (de pildă modul de scriere a mărcii zecimale, exprimarea datelor calendaristice etc.). Această metodă este practicată pe scară largă în toată lumea, dar la noi se loveşte de o serie de dificultăţi dintre care lipsa unor minime convenţii acceptate în privinţa vocabularului tehnic nu este cea mai mică. Termeni dintre cei mai uzuali circulă în paralel sub diverse forme şi nici una nu reuşeşte să se impună. Un exemplu banal este "site (web)", care circulă în varianta engleză (ca scriere şi pronunţie), în varianta fonetizată româneşte "sait" (variantă preferată, de pildă, de George Pruteanu) şi în versiunea "sit" (bazată de etimologia latină şi pe existenţa cuvântului în limba română -- varianta pe care o prefer). Un alt termen care suscită discuţii este "mouse", pentru care transcrierea fonetică "maus" îmi pare nu doar firească, ci şi inevitabilă. În aceste condiţii este cât se poate de normal ca lăudabila iniţiativă a lui Microsoft de localiza sistemul de operare Windows şi suita de aplicaţii Office să se "bucure" de critici venind din toate părţile. Tot în privinţa localizării ar mai fi de menţionat problema fonturilor (corpuri de literă), a codificării caracterelor româneşti (cu repercusiuni şi în probleme de sortare), a absenţei unui standard de tastatură, a lipsei unui corector lexical în domeniul public şi încă multe altele.

Este interesant de remarcat că, din perspectivă istorică, terminologia informatică a venit în două valuri majore, dintre care primul (în anii 70) a fost pe filieră franceză. Primele calculatoare româneşti, Felix 256, au fost produse sub licenţă pe baza calculatorului francez Iris 50. Sistemul de operare fiind în franceză, o serie de termeni s-au impus cu autoritate: fişier, imprimantă, compilator etc. Asimilarea lor a fost facilitată nu doar de lipsa alternativelor, ci şi de o îndelungată tradiţie a împrumuturilor lexicale din limba franceză. Astăzi însă chiar şi unii dintre aceşti termeni sunt ameninţaţi de variantele englezeşti -- de pildă imprimanta devine tot mai adesea printer...

Cum în materie de limbă uzul impune norma, probabil că doar timpul va rezolva problema lexicului informatic. Dacă există vreo ameninţare serioasă la adresa limbii române, atunci aceasta vine mai degrabă din jargonul camerelor de chat decât din controversa "click" versus "clic". IMHO.