Când se spune despre cineva că "are pile", e ceva de rău. Dacă se spune că are relaţii, nu mai e chiar aşa de rău -- dar oarecum tot dubios. În fine, exprimarea "are cunoştinţe" este receptată pozitiv. De fapt, e vorba de acelaşi lucru -- conexiuni sociale -- şi doar conotaţiile sunt diferite. Relaţiile sociale, indiferent cum le-am spune, sunt un veritabil capital şi nu sunt puţine cazurile în lumea afacerilor când acest capital este mai valoros decât capitalul propriu-zis.

Una dintre tendinţele relativ noi în zona tehnologiilor bazate pe internet este exploatarea potenţialului Reţelei de a facilita şi valorifica tocmai acest gen de relaţii interumane. Fenomenul aşa-numitelor "reţele sociale" (social networks) a debutat abia în 2003 cu Friendster.com, care a valorificat un model tradiţional din lumea reală: prietenii prietenilor mei pot fi prietenii mei -- pentru simplul motiv că avem o relaţie comună care ne poate pune în contact. Suntem la "un grad de separaţie". Însă abia anul 2004 a marcat succesul acestui gen de reţele şi a atras atenţia asupra faptului că potenţialul acestora depăşeşte cu mult nivelul hobby-urilor, a taclalelor uşoare sau a simplei socializări.

Au apărut destul de repede reţele sociale orientate spre business, LinkedIn fiind probabil una dintre cele mai cunoscute. Ideea a rămas aceeaşi dar, fiind transpusă în lumea afacerilor, a fost reformulată ca "transfer de reputaţie": o persoană pe care o cunoaştem îşi proiectează încrederea pe care i-o acordăm persoanelor cu care acesta este conectat şi astfel, din aproape în aproape, utilizatorii ajung să cunoască posibili parteneri sau colaboratori în domeniile care-i interesează. Una este, de exemplu să găseşti cu Google o firmă oarecare şi alta este să faci cunoştinţă -- prin intermediul unor persoane de încredere -- cu unul dintre managerii firmei respective, cu avantajul de a-i putea cunoaşte cercul de relaţii, CV-ul şi chiar referinţele.

"Referinţele" -- iată cuvântul magic care a atras atenţia firmelor de recrutare. Evident, reţele sociale profesionale s-au dovedit un mijloc excelent de a cunoaşte posibili angajaţi sau posibili angajatori, astfel încât foarte curând reţele existente au adăugat servicii specializate şi au fost create noi reţele anume pentru acest gen de business, în care recomandările joacă un rol important. H3.com este una dintre cele mai noi şi mai inventive, găselniţa esenţială fiind faptul că implică şi pe membrii reţelei în găsirea candidatului ideal pentru un job, chiar dacă aceştia nu sunt interesaţi în poziţia respectivă. Un angajator poate să-şi anunţe poziţia în cercul lui de cunoştinţe şi să ofere o recompensă, care va fi împărţită de intermediarii prin care s-a ajuns la persoana care este în final angajată. Toată lumea iese câştigată, inclusiv H3.com, care percepe un comision de 10% din recompense (care ajung la 10.000 de dolari).

Există în mod cert câteva avantaje semnificative ale acestui mod de a căuta candidaţi pentru un job. În primul rând, este o alternativă mai ieftină la serviciile unui firme de recrutare. De pildă, un anunţ în LinkedIn costă doar 95 de dolari, iar angajatori mari (de pildă Cisco, Starbucks sau Nordstrom) plătesc între 5.000 şi 15.000 de dolari pe lună pentru a folosi reţeaua Jobster. Pe de altă parte, reţele sociale oferă angajatorilor şansa de a avea acces la persoane care nu sunt căutători activi ai unui loc de muncă, dar care s-ar putea să aibă profilul potrivit. În fine, există şi posibilitatea de a obţine o "a doua privire" asupra unui candidat la un job, de pildă prin contactarea unor foşti colegi din diverse locuri de muncă dar care nu figurează între conexiunile candidatului. Însă şi "vânătorii de capete" (head hunters) profită de pe urma acestor reţele şi, oricum, afacerea acestora nu este periclitată, pentru că "peştii cei mari" -- de genul lui Eric Schmidt, directorul general pentru găsirea căruia Google a plătit 129 de milioane de dolari -- nu înoată în aceste ape.

Însă reţele sociale există şi la scară mai mică, iar instrumentele de "social computing" încep să le valorifice. De pildă produse precum Visible Path sau Contact Network analizează "contactele" angajaţilor dintr-o companie (sau chiar din companiile partenere) pentru a găsi calea cea mai directă pentru a aborda un anume posibil client sau partener, pentru că se ştie că o recomandare sporeşte şansele unui contact reuşit. Aşadar, şi companiile au nevoie de pile pentru a ajunge la clienţi.