Trebuie să admit
că titlul este destul de vag, aşa că sub el ar putea încăpea o
mulţime de teme interesante. De pildă, s-ar putea vorbi despre felul
în care politicul influenţează dezvoltarea tehnologică şi
s-ar putea evoca în acest cadru faptul că Războiul Rece a avut un rol
important în dezvoltarea unor tehnologii de care ne bucurăm astăzi cu
toţii. Strămoşul Internetului de astăzi s-a născut sub
zodia confruntării tehnologice declanşată de lansarea primului
satelit Sputnik iar transmisia cu salt de frecvenţă a fost
utilizată prima dată în contextul crizei rachetelor din Cuba.
Desigur, se mai poate vorbi despre GPS şi multe alte tehnologii
cărora destinderea de după căderea comunismului le-a netezit
calea spre aplicaţii civile.
O tematică
înrudită şi la fel de interesantă ar fi implicarea factorului
politic în strategiile de dezvoltare tehnologică. Aici s-ar putea vorbi despre
Irlanda şi India, care au beneficiat substanţial de pe urma unor
politici coerente orientate spre dezvoltarea industriei IT. Desigur, şi
Japonia poate fi amintită - nu doar cu proiectul generaţiei a cincia
de computere, ci şi cu extinderea infrastructurii Internet broadband în
ultimii ani, ambele făcând parte din strategii guvernamentale pe termen
lung. Chiar şi rolul lui Al Gore în istoria Internetului ar putea fi un
subiect interesant.
Însă tema pe care
încerc s-o ating în aceste rânduri este oarecum opusă şi se
referă la influenţă Internetului asupra modului în care se
practică politica. Cu siguranţă, chiar şi astfel delimitat,
subiectul este prea larg pentru o dezvoltare în limitele unui articol. Mă
voi limita deci la a puncta câteva aspecte privind noi modalităţi de
informare, de dezbatere şi de acţiune în cadrul specific al politicii
actuale.
Un prim aspect care
merită abordat îl reprezintă informarea publicului cu privire la
viaţa politică. Fără îndoială că rolul major în
această privinţă revine mass media iar televiziunea îşi
rezervă partea leului. Însă Internetul începe să-şi
pună amprenta şi să furnizeze un necesar complement. Spre deosebire
de mass media tradiţionale, care reprezintă canale de "mediere" a
informaţiei, Internetul s-a remarcat în primul rând prin posibilitatea de
a furniza acces ne-mediat la informaţia primară. Poate că
momentul care a consacrat această nouă posibilitate a fost publicarea
pe Web, în 1998, a raportului Starr cu privire la scandalul care i-a avut ca
protagonişti pe Bill Clinton şi Monica Lewinsky. Desigur, mass media
a relatat conţinutul raportului, dar este important faptul că
publicul a avut acces liber la întregul document.
Accesul publicului la
informaţia ne-mediată are un efect interesant şi benefic asupra
mediilor tradiţionale de informare publică, care trebuie să fie
mult mai atente la corectitudinea mesajului. Receptorul are acum posibilitatea
să consulte, de exemplu, transcrierea completă a unei discurs în
parlament, poziţia oficială a unui partid într-o chestiune
controversată, textul complet al unui proiect legislativ şi multe
altele. În plus, ediţiile on-line ale presei scrise şi fluxurile
agenţiilor de presă îi dau posibilitatea cititorului să consulte
în câteva minute diversele prezentări ale unui eveniment şi
să-şi formeze o opinie mult mai obiectivă.
Principala calitate a
Internetului ca mediu de informare publică este faptul că este imun
la presiuni politice şi economice. O întreagă presă underground
trăieşte în Internet cu cheltuieli minime. ZNet este poate exemplul
relevant, găzduind o întreagă pleiadă de intelectuali radicali
americani, în frunte cu Noam Chomsky, cărora canalele mainstream le
sunt de regulă închise. O întreagă reţea de weblog-uri e
capabilă să demonteze orice mistificare sau să genereze un
curent de opinie, fără ca pentru asta să aibă nevoie de
finanţare sau publicitate.
Există însă
şi situaţii în care guverne totalitare încearcă să limiteze
accesul cetăţenilor la informaţiile care le sunt defavorabile.
Dar şi aici tehnologia poate interveni iar limba engleză a generat
imediat un termen care să denote această implicare: "hacktivism". Un
controversat grup numit "Cult of the Dead Cow" (cDc) a coalizat în 1999
hackeri din întreaga lume pentru declanşa un "război
informaţional" împotriva guvernelor din China şi Iraq, care au
ridicat baraje de protecţie (national firewalls) menită
să controleze şi să restricţioneze accesul
cetăţenilor la informaţia din Reţea. O grupare
desprinsă din dCd a continuat - sub titulatura "Hacktivismo" -
să lupte împotriva cenzurii realizând în regim programe care să
permită străpungerea sistemelor de filtrare naţionale şi
să furnizeze modalităţi sigure de comunicare. Libertatea
accesului la informaţie este invocată şi de creatorii
programului Freenet, care implementează o reţea ÂÂÂÂÂÂpeer-to-peer
securizată, în care informaţia este distribuită transparent pe
discurile utilizatorilor iar accesul este complet anonim.
Revenind în spaţiul
democraţiei, Internetul îşi relevă rolul tot mai accentuat de
spaţiu al dezbaterii politice. Începând cu comentariile cititorilor
relativ la articole din ediţiile electronice ale ziarelor, trecând prin
nenumăratele forumuri publice găzduite de partide politice sau
organizaţii independente şi până la dezbateri la scară
planetară privind problemele globale ale omenirii, Reţeaua oferă
un spaţiu de exprimare la dispoziţia tuturor. E adevărat,
calitatea discuţiilor variază între înjurătura brutală
şi dizertaţia savantă, dar este cert că rolul
confruntărilor de idei este unul benefic pentru orice societate
democratică. Un exemplu la polul plus al calităţii este OpenDemocracy.net,
unde dezbaterile se desfăşoară pe teme riguros enunţate
şi unde participă personalităţi de prestigiu din lumea
întreagă.
Este greu de spus de unde
începe zona acţiunii politice... Transmiterea mesajului politic este
fără îndoială în sfera acţiunii şi atât
cetăţenii cât şi politicienii încep să exploateze
mijloacele pe care Reţeaua le oferă. Una dintre primele modalităţi
de acţiune civică prin intermediul Internetului o reprezintă
petiţiile adresate autorităţilor. Capacitatea naturală a
Reţelei de a forma comunităţi bazate pe sfere comune de interes
facilitează coagularea rapidă a mesajelor şi obţinerea
suportului celor interesaţi, mai ales în situaţia unor situaţii
punctuale. Însă tehnologiile de autentificare - cum ar fi semnătura
electronică - deschid noi posibilităţi. De pildă, mă
aştept ca la următoarele alegeri suportul pentru acceptarea unei
candidaturi la funcţia prezidenţială să poată fi
exprimat şi în mod electronic. De asemenea, suportul financiar pentru un
partid sau pentru un candidat să fie la fel de simplu ca un clic de
maus...
Nu, nu e ficţiune.
În doar şase ani, grupul liberal american MoveOn.org a demonstrat
cu prisosinţă valenţele Reţelei ca spaţiu al acţiunii
politice. Fondat în 1998 de un cuplu de antreprenori din industria
informatică - Joan Blades şi Wes Boyd, fondatorii firmei Berkeley
Systems - MoveOn s-a născut dintr-o petiţie adresată Congresului
în sprijinul preşedintelui Clinton. Modul în care textul petiţiei s-a
răspândit prin mesaje e-mail - trimis mereu mai departe, spre persoane în
care destinatarii aveau încredere - a sugerat fondatorilor o modalitate complet
nouă de activism politic. Noi acţiuni în diverse domenii de interes
(cum ar fi limitarea poluării cu arsenic şi mercur, reformarea
legilor privind finanţarea campaniilor electorale, opoziţia la
războiul din Iraq) au adus grupului notorietate şi o
audienţă constantă de peste două milioane de persoane.
Situl web este structurat ca un weblog unde membrii semnalează aspecte pe
care le consideră importante şi sugerează strategii de
acţiune. Priorităţile se stabilesc prin vot, astfel încât
mecanismele decizionale funcţionează fluid, de jos în sus, în cel mai
democratic mod cu putinţă. Acţiunile propriu-zise constau din
petiţii şi colectări de fonduri pentru acţiuni punctuale,
cum ar fi cumpărarea de spaţiu publicitar în media
tradiţională pentru publicare petiţiilor.
Una dintre cele mai
celebre acţiuni ale grupului s-a desfăşurat în toamna trecută
şi debutat printr-un concurs de clipuri video de 30 de secunde împotriva
preşedintelui Bush. Din cele 1.500 de producţii primite a fost aleasă
cea numită "Child's Play", după care s-a declanşat o campanie de
colectare de fonduri pentru difuzarea clipului în timpul finalei Super Bowl,
când tarifele ajung la 2 milioane de dolari. Compania CBS a refuzat să
difuzeze materialul, dar MoveOn a contractat spaţii la televiziuni locale
şi a răspândit clipul prin intermediul membrilor, astfel încât a
obţinut în cele din urmă o audienţă mult mai mare.
Mai există un
subiect major în relaţia dintre politică şi tehnologia : votul
electronic. Însă problematica este atât de complexă şi
controversată încât prefer să-i rezerv o prezentare mai
detaliată într-un articol viitor. Până atunci, mă mulţumesc
să constat că Internetul ne oferă nouă o şansă în
plus să devenim cetăţeni informaţi şi responsabili,
iar politicienilor o şansă în plus de ne a convinge că
merită votul nostru. Fie el electronic sau nu.
