Departe de Rio şi de Sao Paulo, în zonele mai sărace din nordul Braziliei înfloreşte un gen muzical numit "technobrega". Ceea ce este special în acest caz este că în jurul muzicii s-a creat un fel de ecosistem economic care evoluează într-un mod care poate părea haotic. CD-urile cu această muzică nu se găsesc prin magazine -- ci doar prin pieţe şi talciocuri -- şi sunt toate copii pirat. Preţurile sunt pe măsură şi toată lumea e fericită. De pildă, un DJ e fericit că CD-urile mixate de el se vând fără ca el să-şi facă probleme cu distribuţia, pentru că astfel îi creşte popularitatea şi poate câştiga mai mult. Când intră într-o sală de spectacol, amatorul de technobrega poate comanda înregistrarea concertului, pe care o primeşte pe mai nimic la ieşire şi, de regulă, o multiplică artizanal şi o scoate "pe piaţă" încă de a doua zi. O ecuaţie simplă în esenţă: costurile de distribuţie, de depozitare şi tot ce mai implică sistemul clasic ar ridica preţurile la un nivel care ar face marfa inaccesibilă multora dintre potenţialii clienţi. Piraţii sunt de fapt partenerii artiştilor, care câştiga mai ales din spectacole.

Iată deci că technobrega propune un model în care "piraţii" sunt integraţi în sistem iar proprietatea intelectuală nu este un punct esenţial al jocului. În contrast, în lumea occidentală restricţiile impuse de copyright au devenit atât de apăsătoare iar legile atât de încâlcite încât mi-e greu să-mi dau sama dacă o copie în format MP3 pe care o fac după un CD pe care l-am cumpărat este sau nu legală. Pe de altă parte, vorbim de zeci de milioane de oameni care partajează muzică şi filme prin internet şi toate eforturile făcute de asociaţiile marilor firme de media ca să stopeze fenomenul nu au făcut altceva decât sporească aversiunea faţă de modelul actual al proprietăţii intelectuale. Din această stare de spirit s-a născut Partidul Piraţilor din Suedia iar ideea este preluată în tot mai multe ţări. Evident, "pirateria" pe care o promovează este o figură de stil (atractivă, ce-i drept) şi ceea ce pune în discuţie partidul depăşeşte cu mult în anvergură simpla protecţie a celor care partajează resurse sub copyright în internet. Este vorba de întregul sistem al proprietăţii intelectuale.

Partidul a luat fiinţă în 2006 şi, desigur, a părut cel puţin excentric. Poate din această cauză a avut o prezenţă în media demnă de invidiat, cu prezentări la BBC şi chiar un articol în Wired. Participarea la alegerile naţionale din Suedia nu a fost chiar un succes, partidul obţinând doar 33.000 de voturi, însă aderenţii nu s-au descurajat. La începutul acestui an piraţii aveau circa 20.000 de membri, dar în luna aprilie sentinţa pronunţată în cazul sitului Pirate Bay a scandalizat opinia publică iar rezultatul a fost că doritorii au făcut coadă ca să intre în partid. O lună mai târziu partidul se apropia de 50.000 membri şi avea cea mai puternică organizaţie de tineret din Suedia. Rezultatele sondajelor dinaintea recentelor alegeri euro-parlamentare au confirmat această creştere, plasând formaţiunea pe poziţia a treia în rândul forţelor politice suedeze, cu circa 8% din opţiuni. În cele din urmă, piraţii au obţinut aproape 226.000 de voturi (7,13%), ceea ce le permite să-l trimită la Bruxelles pe Christian Engström şi, dacă Tratatul de la Lisabona ar intra în vigoare, ar mai obţine un fotoliu. Performanţa se explică prin atracţia pe care partidul a exercitat-o asupra tinerilor între 18 şi 29 de ani, care de obicei au o rată mică de participare la vot şi prin platforma politică simplă şi clară, exprimată succint în trei puncte: reformarea sistemului de copyright, abolirea patentelor şi respectarea dreptului la viaţă privată al cetăţenilor.

Cei care au reţinut din această simplă agendă doar susţinerea pentru legalizarea (şi chiar încurajarea) partajării de fişiere în internet au pierdut din vedere "the big picture", vederea de ansamblu. Partidul Piraţilor este poate prima formaţiune politică post-industrială. Proprietatea şi libertăţile individuale au fost noţiunile în jurul cărora s-a făcut politică în toată epoca modernă, iar când proprietatea intelectuală tinde s-o depăşească ca însemnătate pe cea materială este firesc -- şi nicidecum excentric -- ca interesul să se îndrepte spre aceasta. Este evident că atât copyright-ul cât şi patentele sunt sisteme specifice epocii industriale şi că nu mai fac faţă realităţilor tehnologice din lumea de azi. În opinia multora, sunt frâne în calea progresului şi dezvoltării, deci trebuie reformate. Aceasta este miza, nu "filme şi muzică moca".