Spre sfârşitul anului 1999 compania
Amazon.com a primit brevetul pentru o "invenţie" care avea să
devină celebră sub numele de "one-click ordering". Celebritatea nu avea să se datoreze
însă meritelor tehnice, ci faptului că invenţia era total
trivială. E vorba despre un procedeu software care permite unui magazin
virtual să identifice (printr-un cookie) un client, astfel încât
acesta să nu mai fie nevoit să-şi introducă datele
personale, ci doar să le confirme pe cele deja existente. Odată înarmat cu
brevetul în cauză, primul lucru pe care l-a făcut Amazon a fost
să cheme în instanţă pe principalul său concurent, Barnes
and Noble, pentru încălcarea patentului. Şi astfel a izbucnit
scandalul.
Numeroşi
programatori s-au simţit ameninţaţi iar reacţia lor --
susţinută şi de Free Software Foundation -- a fost să
iniţieze o acţiune de boicotare a sitului Amazon. Potenţialii clienţi
erau îndemnaţi nu doar să cumpere cărţile dorite de la alte
librării virtuale (care s-au grăbit să ofere reduceri de
preţ), ci şi să scrie celor de la Amazon ce cărţi au
cumpărat şi de unde, astfel încât pierderile să fie clar
evidenţiate. Rezultatul nu s-a lăsat aşteptat: Amazon şi-a
retras plângerea şi nici nu a mai atacat pe nimeni de atunci pe baza
patentului "one-click".
Boicotul a încetat, dar
incidentul nu a fost uitat. Dimpotrivă, a iscat o discuţie amplă
despre utilitatea patentelor software. Miza disputei era multiplă. Pe de-o
parte, partizanii patentelor software afirmau că acestea încurajează
inovaţia, pentru că protejează investiţiile în cercetare,
în vreme ce adversarii accentuau asupra faptului că avantajează doar
firmele mari şi descurajează firmele mici, care nu-şi pot
permite să plătească o armată de avocaţi care să
se descurce prin hăţişul legislaţiei. Mai mult, au fost
puse în evidenţă numeroase patente software comparabile cu
"one-click", care riscau oricând să fie "re-descoperite" fără
nici o intenţie de fraudă. În subteran însă mai funcţionau
nişte motivaţii. Ofensiva mişcării open source, în
frunte cu Linux, începea să fie resimţită de marile firme de
software, iar patentele software reprezentau un mijloc de apărare
redutabil. Totodată era vorba şi despre Europa, o imensă
piaţă de desfacere pe care firmele americane au încercat mereu
să o subordoneze din punct de vedere tehnologic.
De altfel, Europa este la
ora actuală principalul front în disputa privind patentele software. În 1991,
Comunitatea Europeană a adoptat o directivă privind protecţia
juridică a programelor pentru calculator (91/250/CEE) care nu doar că
excludea brevetarea şi admitea doar protecţia prin copyright, ci
mergea până acolo încât admitea chiar "decompilarea" (reverse
engineering) pentru obţinerea interoperabilităţii în
cazurile în care producătorii nu publicau specificaţiile necesare.
Această prevedere -- care urmărea să protejeze producătorii
europeni garantându-le o nişă într-un peisaj dominat sever de produse
americane -- i-a nemulţumit pe americani, iar patentele software pot fi
considerate o reacţie.
În 2003, când Comunitatea
Europeană a început procesul de armonizare a legislaţiei în
privinţa brevetelor, povestea părea să se repete. Propunerea
iniţială a Comisiei Europene era de inspiraţie americană
dar Parlamentul a amendat-o drastic, limitând semnificativ
posibilităţile de brevetare în domeniul software. În schimb,
Consiliul UE -- sub influenţa grupurilor de lobby ale marilor companii
americane -- a admis o formă mult mai laxă, ceea ce a condus la
situaţia ca Parlamentul să nu o poată respinge decât cu o
majoritate absolută.
Situaţia a fost pe
muchie de cuţit şi o ploaie de proteste, petiţii şi
demonstraţii ale adversarilor patentelor software au sporit suspansul.
Chestiunea a fost tranşată abia pe 21 decembrie 2004 prin
intervenţia Poloniei care, în ciuda presiunilor, şi-a exprimat ferm
opoziţia şi a determinat excluderea directivei din agenda
legislativă europeană. Numeroase situri ale organizaţiilor de
lobby anti-patente software au afişat în zilele următoare un banner
cu inscripţia "Thank You Poland".
Însă mare
surpriză avea să vină de la IBM, care a anunţat recent
că pune gratuit la dispoziţia proiectanţilor de programe open
source 500 dintre patentele software pe care le deţine şi că
acesta este doar "un prim pas" care marchează schimbarea politicii
companiei în privinţa proprietăţii intelectuale. Deşi cele
500 de patente reprezintă doar o picătură dintr-un ocean,
semnificaţia gestului Marelui Albastru nu va trece neobservată.
