Vilfredo Pareto a fost un economist care, pe la începutul secolului XX, a observat că 20% din populaţia Italiei deţine 80% din bogăţia ţării. De aici a pornit opera lui, care a condus la formularea "distribuţiei Pareto", utilizată pentru modelarea unor fenomene din sfera economică şi socială. Însă "principiul lui Pareto" (zis şi "regula 80-20") nu-i aparţine, ci a fost doar o generalizare ulterioară, care s-a transformat apoi într-o veritabilă mostră de folclor economic. Observaţia că în multe cazuri regula se aplică -- de pildă, adesea 80% din venituri sunt generate de 20% din clienţi -- a dus la generalizări adesea hazardate.

Chiar dacă cifrele nu sunt cele enunţată în regulă, în lumea comercială distribuţia lui Pareto funcţionează. Este evident că, de exemplu, anumite produse sunt "de succes" şi aduc venituri masive, în vreme ce altele nu. Un grafic al acestor situaţii, în care am plasa efectele (de pildă veniturile) pe verticală şi cauzele (de pildă produsele, în ordine descrescătoare a vânzărilor) pe orizontală, descrie mereu o curbă brusc descrescătoare, dar foarte lungă în latura valorilor mici, care de fapt reprezintă diversitatea, elementele considerate de mică valoare comercială. În jargon comercial, această prelungire a graficului se numeşte "coada cea lungă" (the long tail), cea care este de regulă "tăiată" de comercianţi din motive de eficienţă.

De fapt, "tăiere cozii" este o chestiune legată de resursele fizice iar efectele economice pozitive pot avea adesea un pervers recul în zona culturală şi sociologică. Este o economie a crizei de resurse. Spaţiul de expunere al unei librării este limitat şi implică costuri ridicate, aşa încât librarii vor încercă să aducă în primul rând produsele de succes. Timpul de emisie a unei televiziuni este inerent limitat la 24 de ore pe zi iar orele de mare audienţă puţine. Frecvenţele alocabile posturilor de radio sunt limitate. Spaţiul tipografic al publicaţiilor este limitat. Inevitabil, vor fi favorizate "hiturile" şi produsele de "mainstream", care se vor bucura de şi mai multă expunere şi publicitate în dauna diversităţii, a exotismului, a produselor noi şi inovative şi, adesea, a valorii autentice. Uniformizare tipică epocii industriale.

Într-un articol cu valoare de manifest publicat de revista Wired la finele anului trecut, Chris Anderson argumentează că web-ul ne propulsează dintr-o economie a crizei de resurse într-una a abundenţei, în care "coada cea lungă" se dovedeşte mai valoroasă din perspectivă economică decât segmentul de top iar principiul lui Pareto cedează în faţa unuia mai puţin intuitiv: veniturile cele mai mari sunt în vânzările cele mai mici. Exemplul de referinţă este Amazon.com, care realizează mai mult de jumătate din venituri prin vânzarea cărţilor care nu se numără printre cele mai vândute 140.000 de titluri. La fel se întâmplă, de exemplu, cu serviciul de muzică online Rapsody, care difuzează lunar mai puţine piese din top 10.000 decât din afara acestuia.

Dar economia bazată pe coada cea lungă mai are nevoie de câteva ingrediente pentru a-şi dovedi viabilitatea. Iar web-ul, în noua sa întrupare, oferă cu prisosinţă mijloacele necesare. În primul rând, este vorba de capacitatea de a agrega o audienţă dispersată geografic. Producţiile din "coadă" vor fi mereu indisponibile în spaţiul fizic, însă au şansa de a obţine audienţa necesară în spaţiul virtual. De pildă, serviciul web de închiriere de DVD-uri Netflix are în oferă peste o mie de documentare, dintre care probabil 99% nu vor avea niciodată şansa de a fi proiectate sau televizate, dar care interesează o minoritate ce poate fi fructificată prin web.

Însă nimic nu ar funcţiona fără acel vector care direcţionează interesul spre zona obscură a imensei oferte pe care web-ul o poate face posibilă: recomandările. Iar aici comunităţile pe care reţele sociale le pot crea sunt elementul esenţial, aşa cum o demonstrează cu prisosinţă Amazon. Recenziile şi listele tematice realizate de cititori precum şi statisticile vânzărilor şi căutărilor -- pe scurt, expertiza cumulată a milioanelor de vizitatori -- oferta mereu direcţii noi şi fac dintr-un popas la celebra librărie virtuală o veritabilă aventură. Eu am descoperit-o pe Tori Amos căutând albumele lui Kate Bush, dar probabil pentru fiica mea va fi invers.

Poate că industriile bazate pe conţinut sunt doar începutul unei economii care va repune în drepturi diversitatea şi ne va salva de tirania popularităţii. Cei din coadă pot fi cei dintâi.