Suntem cu toţii tributari unei concepţii cu rădăcini solid ancorate în epoca industrială: centralismul. Organizarea eficientă pare cu necesitate centralizată, indiferent că este vorba de administrarea treburilor publice sau de prozaica aprovizionare cu alimente. Această concepţie ne face adesea să ignorăm cât de numeroase sunt situaţiile în care suntem implicaţi în relaţii "de la egal la egal" cu semenii noştri. Prea adesea neglijăm forţa pe care comunităţile informale -- adesea constituite ad-hoc -- o pot constitui.

Din acest unghi, internetul poate să ne servească veritabile lecţii de spirit civic. Numeroase comunităţi virtuale se remarcă printr-un fel special de relaţionare directă a membrilor, fie că este vorba de simple schimburi de informaţii (cum e cazul forumurilor şi a blog-urilor), fie că este vorba de proiecte lucrative de mai mică sau mai mare anvergură (programe open source cum este Linux sau resurse informaţionale cum este Wikipedia). Fascinant este însă că însăşi tehnologiile par să adopte un spirit comunitar tot mai pronunţat, un exemplu elocvent fiind ceea ce se cheamă "grid computing" -- o tehnologie care permite folosirea internetului pentru distribuirea unor aplicaţii cu nevoi computaţionale imense astfel încât acestea să folosească resursele (de regulă PC-uri obişnuite, în intervalul în care nu sunt folosite) puse la dispoziţie în mod voluntar de comunitate.

Un caz special îl constituie tehnologiile de partajare a resurselor clasate sub termenul generic peer-to-peer (P2P). Deşi demonizate de industria divertismentului -- datorită transferului de materiale sub copyright -- reţelele P2P au devenit tot mai populare, atrăgând în egală măsură interesul hackerilor, a cercetătorilor şi a antreprenorilor. O aplicaţie extrem de interesantă o reprezintă reţele fără fir "mesh" -- dezvoltate la MIT -- care vor echipa laptop-urile pentru învăţământ preconizate de proiectul HDLP (100 Dollars Laptop Project). În principiu, oricare două computere în funcţiune situate într-o zonă de proximitate se conectează automat într-o reţea P2P. Caracteristică reţelelor "mesh" este tranzitivitatea, care face posibilă comunicarea între două computere îndepărtate prin metoda "din aproape în aproape", folosind sistemele accesibile din zone apropiate. Importantă este, în contextul proiectului, şi posibilitatea de a partaja astfel o conexiune la internet, de regulă pusă la dispoziţie de şcoală.

Una dintre cele mai surprinzătoare inovaţii în acest domeniu a venit de la un tânăr programator american pe nume Bram Cohen. Familiarizat cu protocoalele internetului, Bram a observat că reţele P2P sunt ineficiente pentru transferul fişierelor de mari dimensiuni datorită unei asimetrii: banda de trimitere a datelor (upload) este de regulă mult mai mică decât banda de descărcare (download). Această asimetrie se justifică pentru cele mai multe aplicaţii -- de pildă un browser web trimite puţine date către un server, dar primeşte multe -- însă devine o piedică în schimbul de fişiere mari: când mai mulţi utilizatori încearcă să descarce simultan un fişier de pe aceeaşi maşină, viteza scade în mod semnificativ. Apare un cerc vicios: cu cât o resursă este mai căutată, cu atât devine mai greu accesibilă.

Invenţia lui Bram Cohen, numită BitTorrent, constă dintr-un nou protocol (şi programul-client aferent) care transformă cercul vicios într-unul virtuos, bazându-se tocmai pe "spiritul civic" al utilizatorilor reţelei P2P. Fişierul pus la dispoziţia comunităţii -- de pildă imaginea unui DVD conţinând o distribuţie Linux -- este spart în bucăţele, descrierea acestora constituind un mic fişier (numit "torent"), care este primul transferat. Programul descarcă apoi bucăţile corespunzătoare. Noutatea este însă că nu le descarcă doar de la sursă, ci şi de pe alte computere din reţea care le-au descărcat deja, utilizatorii punând la dispoziţie o parte din banda lor de upload. Programul ştie să găsească "perechile" cele mai potrivite şi ştie să reconstituie fişierul din componente. Viteza de transfer creşte spectaculos şi, mai ales, creşte cu atât mai mult cu cât resursa este mai căutată.

În doar doi ani, protocolul BitTorrent a reuşit să acapareze o treime din întregul trafic al internetului iar performanţele îl recomandă ca mediu ideal pentru podcasting, distribuţie de software şi chiar video la cerere. Mult hulitele reţele P2P s-ar putea dovedi o mare şansă pentru industria divertismentului. Presimt că aceasta nu va fi însă recunoscătoare hackerilor care le-au creat.