Dacă în perioada de început a aşa-numitei revoluţii informatice domnea diversitatea iar mişcările cele mai obişnuite erau divizările companiilor mai mari în firme tot mai specializate, în ultimii ani (vreo zece deja) asistăm la procesul invers: consolidarea. Companiile mai mari cumpără în mod constant companii mai mici. Există mai multe motive pentru care lucrurile merg astfel, cel mai banal fiind maturizarea industriei. Însă fiecare achiziţie are specificul ei. Uneori cumpărătorul vrea tehnologiile, produsele şi clienţii "victimei", uneori vrea pur şi simplu să-şi scoată de pe piaţă un rival, uneori vizează brandul unei companii în dificultate sau, uneori, doreşte să-şi lovească prin ricoşeu un concurent periculos.

Oracle este indiscutabil campionul achiziţiilor din ultimii ani. Poziţia sa pe piaţa serverelor de baze de date fiind extrem de solidă (poziţia fruntaşă în 2005, cu peste 41% din piaţă), interesul companiei s-a mutat din ce în ce mai mult în zona aplicaţiilor la nivel de întreprindere. Aşa se explică una dintre cele mai spectaculoase achiziţii ale companiei: preluarea în decembrie 2004 a firmei PeopleSoft, unul dintre liderii pieţei aplicaţiilor de administrare a resurselor umane şi a relaţiilor cu clienţii. Oracle a plătit peste 10 miliarde de dolari, dar s-a ales cu mii de clienţi de mari dimensiuni din zona corporatistă şi administrativă. În aceeaşi linie se înscrie recenta preluare a firmei Siebel, un important jucător în zona CRM şi e-business. Încă aproape 6 miliarde de dolari plătiţi şi Oracle se mişcă acum într-o piaţă rarefiată şi selectă, alături de coloşi de talia unor IBM şi Microsoft, cărora li se alătură campionul aplicaţiilor de întreprindere: SAP.

Cum piaţa marilor clienţi este practic împărţită şi închisă -- deoarece rareori se întâmplă ca o corporaţie să-şi schimbe sistemul de gestiune a resurselor (ERP) --interesul tinde să se mute în zona clienţilor mici. Iar aici lucrurile se complică, deoarece intervine un jucător atipic: produsele software open source. Fără îndoială, campionul în zona bazelor de date este MySQL, cu peste 6 milioane de instalări. În general firme mici, care-l folosesc cel mai adesea pentru aplicaţii web într-o combinaţie extrem de populară numită LAMP-- adică Linux cu Apache şi MySQL, peste care se dezvoltă aplicaţii cu PHP, Perl sau Python. Totul open source. Această popularitate se explică nu doar prin preţ, ci şi prin eficienţă (MySQL a obţinut câteva rezultate excelente în teste), simplitate în administrare, paleta foarte bogată de interfeţe de programare şi multitudinea platformelor hard/soft suportate.

MySQL are însă şi slăbiciuni. Una este faptul dezvoltarea este realizată aproape exclusiv de o firma suedeză MySQL AB, care oferă produsul într-un sistem dual de licenţiere: open source (GPL) sau comercial. În al doilea rând, MySQL nu se pretează la aplicaţii complexe datorită unor limitări tehnice, cea mai importantă fiind absenţa din structura nativă de stocare MyISAM a suportului tranzacţional (care asigură consistenţa actualizării bazei de date printr-un grup de operaţii, pe baza principiului "totul sau nimic") -- aspect extrem de important în aplicaţii critice. Rezolvarea problemei a venit din utilizarea unor terţe variante de stocare: tabelele InnoDB (furnizate în regim open source de firma finlandeză Innobase OY) sau tabelele Berkeley DB (furnizate tot open source de firma Sleepycat Software). După aceste explicaţii preliminare, faptul că Oracle a cumpărat în octombrie 2005 firma Innobase OY şi, în urmă cu o lună, firma Sleepycat începe să capete sens, mai ales dacă luăm în calcul lansarea în 2005 a versiunii gratuite Oracle Express, care deşi este limitată la maşini cu un singur procesor şi lucrează cu cel mult 4 GB de date, este perfect compatibilă cu ediţia standard.

Se pare că Oracle încearcă să câştige o piaţă pe care până acum a neglijat-o şi, totodată, să-şi obstrucţioneze principalul concurent. Însă pe piaţă mai există PostgreSQL şi Firebird, ambele open source şi potrivite pentru proiecte complexe, cu avantajul că dispun de comunităţi largi de proiectanţi, care le fac imposibil de controlat. Mai mult, SAP şi-a publicat în regim open source propria bază de date, pe care chiar MySQL AB o distribuie sub numele MaxDB. Pentru MySQL, o variantă bună poate fi combinaţia MySQL-MaxDB, care i-ar atrage şi suportul lui SAP. Există însă şi varianta ca Oracle să evite ostilitatea comunităţii open source şi să sprijine MySQL cot la cot cu rivalul SAP.