Să presupunem că sunteţi electronist, ştiţi ceva programare şi v-aţi dori un dispozitiv care, conectat la un senzor şi la PC-ul de pe birou, să activeze screensaver-ul de fiecare dată când cineva pătrunde pe uşa încăperii -- ca să nu vă surprindă lucrând la schiţele unui proiect super-secret, jucând Solitaire sau pentru că, pur şi simplu, vă pasionează problema. Bănuiesc că nimănui nu i-a trecut prin minte să scoată pe piaţă un produs atât de stupid, însă nu e totul pierdut. Aveţi acum şansa să vă bricolaţi propriul "device". E suficient să cumpăraţi cu 50 de dolari o placă cu microcontroller de la Arduino, să descărcaţi specificaţiile şi softurile şi să vă puneţi pe treabă, fără teama că veţi încălca vreun patent sau vreun copyright. Toate softurile sunt open source iar toate schemele electronice sunt disponibile pe web sub o licenţă publică Creative Commons (în varianta "share alike"), aşa că dacă joacă vă conduce către un produs cu ceva şanse comerciale, nimic nu vă împiedică să găsiţi un fabricant şi apoi să-l vindeţi în lumea întreagă. Firma italiană nu doar că nu vă dă în judecată, dar chiar se va bucura pentru succesul dumneavoastră.
Să ieşim acum din zona presupunerilor şi să revenim în lumea reală. La câţiva metri de biroul meu funcţionează o firmă specializată în "clădiri inteligente" care a dezvoltat o întreagă gamă de programe şi echipamente ce permit utilizatorilor să automatizeze şi să comande (chiar şi de la distanţă, prin telefonul mobil sau prin internet) toate aspectele funcţionale ale unei clădiri (încălzire, iluminare, ventilaţie, camere de supraveghere, aparatură etc.), fie că este vorba de o locuinţă, o hală industrială, un spital sau un campus universitar. Anul acesta, compania şi-a publicat în regim open source (GPL) programele iar în curând va publica toate schemele şi specificaţiile echipamentelor de comandă şi control, astfel încât oricine va putea nu doar să-şi bricoleze propriul apartament inteligent, ci chiar să-şi transforme pasiunea într-o afacere. China ne aşteaptă cu fabricile deschise.
Se cheamă "open source hardware" iar în joc nu sunt doar Arduino şi IBS, ci şi companii majore. Sun a publicat OpenSPARC, proiectul procesorului care a adus în bună măsură faima computerelor sale. Multe valuri a produs şi decizia companiei VIA Technologies de a publica proiectul de referinţă OpenNote, adică specificaţiile pe baza cărora se asamblează gama de portabile (sub-notebooks) pe care le produce firma. Exemple ar mai fi: proiectul Open Graphics vizează o arhitectură deschisă şi un standard public pentru plăcile grafice, Openmoko lucrează la specificaţii deschise pentru proiectarea telefoanelor mobile (Neo FreeRummer este bazat pe acest design) sau chiar specificaţii pentru construcţia unor mici turbine eoliene (modelul Jua Kali este public).
Dacă în cazul programelor open source există deja modele de business probate, în cazul echipamentelor open source suntem încă în etapa pionieratului, aşa că o scurtă incursiune în istorie poate fi instructivă. Când, în 1980, IBM s-a hotărât să fabrice computere personale, a lucrat sub semnul urgenţei (Apple II era în mare vogă) aşa că a hotărât să încalce tradiţia care cerea ca toate componentele să fie fabricate de companie. Pentru a reduce şi preţul, s-a ales varianta unui procesor Intel şi au fost publicate toate schemele pentru ca terţi fabricanţi să poate să fabrice componente şi periferice. Practic, singura componentă proprietară (esenţială de fapt) a rămas cea numită BIOS (Basic Input/Output System). Fiind software, la vremea respectivă nu s-a putut aplica varianta patentului, rămânând doar varianta copyright-ului, ceea ce a condus la situaţia că alte companii au putut să studieze programul şi să dezvolte propriile variante. Cum era vorba de companii incomparabil mai mici, acestea nu au putut face faţă proceselor intentate de IBM şi au sfârşit inevitabil în faliment înainte de stabilirea unui verdict. Însă o companie engleză numită Phoenix a dezvoltat un BIOS în condiţii "clean room" perfecte din perspectivă juridică şi, dispunând de o enormă poliţă de asigurare legală la Loyds, a supravieţui atacului, astfel că mai apoi IBM PC a devenit practic "open source hardware" iar PC-urile au ajuns să fie asamblate atât în fabricile Compaq cât şi în camere de cămin studenţesc.
De fapt, ceea ce câştigă un producător de open source hardware valorează imens: brandul şi şansa ca proiectul său să devină extrem de popular. Aceste două ingrediente pot aduce apoi bani. Mulţi bani.
