Nu mai este un secret: programele "open source" au intrat în mainstream. Lumea software le-a privit o vreme cu neîncredere, apoi cu adversitate, apoi le-a privit ca un rău necesar şi în cele din urmă au devenit o parte integrantă a ecosistemului informatic. Şi totuşi, încă persistă o mulţime de confuzii şi false mituri legate de această mutaţie, mai cu seamă în zona corporatistă. Pentru multă lume, a furniza gratuit software -- de multe ori de o mare complexitate -- reprezintă un nonsens economic şi, în consecinţă, produsele din această categorie sunt privite cu suspiciune.

În primul rând, trebuie spus că nu caracterul gratuit este definitoriu pentru softul open source, ci faptul că aceste programe sunt "libere". Confuzia provine din limba engleză, unde cuvântul "free" înseamnă şi liber, dar şi gratuit. Faptul că anumite programe sunt furnizate gratuit nu înseamnă că aceste programe sunt libere. De exemplu, browserul web Internet Explorer este furnizat gratuit, dar aceasta nu înseamnă că pot să-l modific şi să-l distribui liber. În schimb browserul Mozilla Firefox este liber, codul sursă este public şi oricine are posibilitatea să-l modifice şi să-l redistribuie. Disigur, acest "oricine" este oarecum generic, pentru că de fapt sunt foarte puţini cei care pot cu adevărat să stăpânească codul dintr-o maşinărie atât de complexă, dar esenţă nu se schimbă: codul este sub control public iar licenţele (publice) open source garantează că va rămâne astfel.

Carterul gratuit merită şi el un amendament. Chiar dacă sursa unui program este publică -- şi, în consecinţă, oricine o poate compila şi poate obţine programul executabil fără să plătească -- nimic nu împiedică vânzarea programelor open source. De fapt, ceea ce se vinde este valoarea adăugată. De exemplu, deşi sistemul de administrare a bazelor de date PostgreSQL este open source, compania Command Prompt vinde o distribuţie proprie care cuprinde şi componente proprii (instrumente de administrare şi replicare) precum şi suport tehnic, astfel încât din perspectiva unui client nu există nici o diferenţă între a cumpăra Mammoth PostgreSQL de la Command Prompt şi a cumpăra un produs comercial "pur". În fine, mai trebuie precizat că preţul de achiziţie nu este echivalent cu "costul total al proprietăţii". O companie care vrea să adopte sistemul de operare Linux -- de exemplu -- va avea de suportat costuri legate de instalare, instruire, suport tehnic şi eventual adaptarea unor aplicaţii.

S-a vorbit foarte mult despre motivele care îi îndeamnă pe miile de voluntari care contribuie la proiecte open source de mai mică sau mai mare anvergură să dedice timp şi efort fără să urmărească un câştig imediat. Aici se poate aminti de pasiune, de dorinţa de a învăţa, de reputaţia ce poate fi câştigată, de atracţia pe care o exercită lumea oarecum dez-instituţionalizată a comunităţii open source. Poate şi aspectele etice pe care insistă Richard Stallman -- inventatorul conceptului "free software". Însă se poate constata că epoca romantică a softului open source e pe terminate şi din ce în ce mai mult dezvoltarea proiectelor de mare anvergură din această categorie este promovată, sponsorizată sau chiar realizată de firme de software orientate clar pe profit. Aşa că mult mai actuale sunt alte întrebări: De ce firme mari cum sunt IBM, Oracle, Sun sau Apple au intrat în acest joc şi cheltuiesc miliarde de dolari pentru proiecte open source? De ce Borland şi SAP au publicat sursele bazelor lor de date? De ce Sun susţine OpenOffice iar Netscape proiectele Mozilla?

Răspunsul nu poate fi decât unul singur: pentru că vizează avantaje strategice care le vor aduce câştiguri pe termen lung. Un prim aspect se leagă de costurile cercetării şi dezvoltării, pe care contribuţia comunităţii le poate scădea substanţial. Un altul se leagă de promovarea mult mai eficientă a unor produse proprii complementare, care reprezintă domeniul de maximă expertiză a companiilor şi tocmai cele care aduc venituri. În esenţă, este un joc al "comodizării": cu cât infrastructura software va deveni mai ieftină, cu atât mai mult va creşte piaţa aplicaţiilor şi, mai departe, cu cât va creşte piaţa aplicaţiilor, cu atât va creşte cererea pentru hardware. Într-un articol recent, Joel Spolsky -- un blogger cu o excelentă reputaţie în lumea software -- exprimă cât se poate de clar principiul: "Companiile inteligente încearcă să comodizeze complementele produselor lor". IBM şi Oracle promovează Linux pentru a comodiza sistemul de operare şi, astfel, să-şi lărgească piaţa pentru servicii şi aplicaţii.