În introducerea unei cărţi care a devenit în scurt timp celebră ("Free Culture"), Lawrence Lessig -- profesor de drept la Stanford -- relatează un caz din istoria legislaţiei americane care ilustrează perfect necesitatea adaptării legilor la realitatea tehnologică a vremurilor. Conform legilor în vigoare la începutul secolului XX în Statele Unite, proprietatea asupra pământului nu se limita doar la suprafaţă, ci se extindea nelimitat în adâncul pământului şi în văzduh. Rămânea deschisă problema proprietăţii asupra corpurilor cereşti şi, eventual, asupra Raiului, dar pentru chestiuni practice prevederile erau -- ca să zic aşa -- "acoperitoare". Numai că apoi s-a dezvoltat aviaţia, lucrurile s-au complicat iar legiuitorii au aruncat la gunoi fără ezitare sute de ani de tradiţie legislativă.

Într-un interviu acordat sitului web OpenDemocracy.org, Richard Stallman -- inventatorul şi promotorul conceptului "free software" -- aduce un exemplu la fel de sugestiv, plasat de data aceasta în domeniul ipoteticului. Dacă astăzi s-ar concepe o lege care să interzică -- să zicem -- copierea sandvişurilor, ar fi irelevantă. Dar când "replicatoarele de hrană" aidoma celor din Star Trek vor fi inventate, o asemenea lege ar deveni importantă şi, de bună seamă, n-ar trebui să ne împiedice să salvăm omenirea de foamete. "Este tocmai ceea ce se întâmplă astăzi cu copyright-ul", adaugă Stallman.

S-ar putea spune că exemplele sunt prea îndepărtate şi că sunt prea evidente. E vorba doar de "bun simţ". Din fericire (sau, mai degrabă, dimpotrivă...) avem un exemplu aici, acum şi care sfidează bunul simţ. Este vorba OG 25/2006, subiectul unor înfierbântate discuţii prin diversele spaţii de întâlnire ale informaticienilor români (de pildă forumurile TIC-Lobby la Agora sau Legi-Internet la Yahoo). Diverse asociaţii profesionale şi patronale (ANIS fiind cea mai vehementă) îşi dau şi ele concursul, astfel încât se poate spune că întreaga "societate civilă IT" critică la unison ordonanţa emisă de guvernul României.

Despre ce e vorba de fapt? Ordonanţa îşi propune "întărirea capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor" (ORDA), ceea ce ar trebui să ne încânte pe toţi cei care ne câştigăm pâinea de pe urma "operelor de creaţie" pe care le producem, fie că este vorba de filme, muzică, software sau ce-o mai fi. Limitând sfera discuţiei doar la software, ORDA este împuternicită să întreţină câteva registre naţionale în care sunt obligaţi să se înscrie toţi producătorii, distribuitorii şi comercianţii de programe pentru calculator. Acestora le mai revine o obligaţie: să înregistreze la ORDA toate programele pe care le produc, distribuie, comercializează închiriază etc. Un halucinant mecanism birocratic este pus în funcţiune printr-un act normativ care solicită (cu multă precizie, de altfel) un număr foarte mare de documente pentru fiecare operaţiune, fiind în schimb ceţos tocmai în punctele esenţiale.

De exemplu, nu se precizează nicăieri ce anume este un "program pentru calculator", deşi chestiunea nu este deloc banală. Dacă ne ghidăm după Directiva Europeană 91/250/CEE, orice ansamblu de instrucţiuni menite a permite executarea unor funcţii de către un sistem de calcul poate fi considerat un "program". În acest caz, pentru aplicaţia la care lucrez ar trebui să înregistrez vreo mie de "programe". La limita de jos, aproape orice sit web implică măcar câteva rutine ajutătoare, care pot fi considerate "programe" conform definiţiei de mai sus. Trebuie înscrise? Nu se menţionează clar dacă e vorba de programe destinate vânzării iar răspunsul ORDA este mereu laconic: "Înregistraţi tot".

Nu mai vorbesc despre noţiunea de versiune (extrem de fluidă) sau despre cazul programelor open source, care acordă prin licenţă publică dreptul de distribuţie (de unde "înscris doveditor al acordului titularului drepturilor"?) şi multe altele. Mă voi mulţumi doar să-mi pun întrebarea fundamentală: Cui foloseşte? Producătorii şi comercianţii sunt în Registrul Comerţului şi pot fi identificaţi după codurile CAEN. Programelor înscrise li se va asigura o protecţie suplimentară? În acest caz s-ar încălca tocmai legea drepturilor de autor.

Replicatorul de informaţii există deja. Miliarde de melodii se vând prin internet şi în curând CD-urilor vor dispărea, în vreme ce ORDA se trudeşte să pună holograme pe cutii iar inspectorii Gărzii Financiare amendează pe autorii de soft. Chiar dacă proprietatea acestora asupra programelor lor este nelimitată, în adâncuri şi în văzduh.