Una dintre lozincile preferate ale comuniştilor -- de la Marx citire -- era "de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi". Astăzi poate că doar în Coreea de Nord mai are trecere un astfel de ideal. China se străduieşte să concilieze piaţa şi banii cu o ideologie care pare să le excludă, în vreme ce capitalismul corporatist cere ajutorul statelor pentru ieşirea din criză. Şi totuşi, în internet, începând cu fenomenul FLOSS (Free/Libre/Open Source Software) funcţionează un principiu oarecum asemănător. Mai există apoi în noul web un soi special de "colectivism" în crearea de conţinut, iar Wikipedia este exemplul cel mai notoriu. Un alt semnal în această direcţie îl reprezintă creşterea în popularitate şi răspândire a licenţei Creative Commons, care permite distribuirea liberă (cu foarte puţine limitări) a materialelor în format digital. O mulţime de oameni care contribuie după posibilităţi şi o mulţime de oameni care aleg din această ofertă după nevoile proprii.

Nu este deci cu totul deplasată ideea că în reţea începe să funcţioneze o nouă specie de socialism. Unii au spus-o cât se poate de apăsat: Jaron Lanier a făcut vâlvă cu celebrul său eseu numit Digital Maoism, în vreme ce Bill Gates i-a catalogat pe adepţii softului open source ca fiind de-a dreptul comunişti, o forţă malefică hotărâtă să distrugă mecanismele corporatiste care susţin visul american. Într-un amplu articol publicat de Wired, Kevin Kelly este de părere că Gates greşeşte şi că, de fapt, adepţii softului liber sunt mai degrabă libertarieni decât comunişti. Mai mult chiar, acest nou socialism digital este o invenţie americană iar acuzaţiile de anti-americanism sunt absurde. Termenul "socialist" folosit de Kelly se referă mai degrabă la valorizarea la maximum a interacţiunilor sociale online decât la o ideologie. Oarecum în aceeaşi cheie cu John Barlow, care încă de la sfârşitul anilor 90 vorbea despre "dot-communism" ca despre o forţă de muncă compusă în întregime din agenţi liberi. Spre deosebire de toate teoriile sociale cu tentă colectivistă, aici avem de-a face cu dez-instituţionalizare şi cu descentralizare dusă la extrem. În locul ideologiei, avem de-a face cu o diversitate de atitudini şi tehnici care promovează partajarea şi agregarea resurselor informaţionale, colaborarea şi diverse alte forme de cooperare socială. În locul egalitarismului, avem de-a face cu instaurarea unei meritocraţii difuze, în care contribuţia practică la proiecte comunitare este singura care contează.

De fapt, unicul concept care pare să reziste la o primă analiză a asemănărilor dintre comunism şi socialismul digital se referă la proprietate. Însă şi aici apare o distincţie importantă: în reţea avem de-a face cu partajarea (sharing) unor resurse imateriale şi inepuizabile. Linux, de pildă, nu este "proprietatea întregului popor", ci este o resursă creată prin cooperare socială pe care oricine o poate folosi, dar nimeni nu o poate avea în proprietate. De fapt, unul dintre singurele aspecte oarecum ideologice care transpar din atitudinea comunităţilor din spaţiul digital se referă tocmai la interzicerea proprietăţii asupra resurselor create prin colaborare şi cooperare în reţea, iar licenţele publice de tip "copyleft" (GPL şi altele similare) au fost concepute exact în acest scop. Absenţa proprietăţii reprezintă, paradoxal din perspectivă capitalistă, o motivaţie în plus pentru colaborare şi participare în toate formele, de la proiecte de anvergură până la contribuţii modeste, dar care se dovedesc extrem de valoroase atunci când sunt aduse de milioane de participanţi.

Dacă colectivismul digital nu este o formă modernă de marxism, întrebarea următoare este dacă nu cumva este o formă specială de capitalism. Yochai Benkler, autorul unui amplu studiu despre politicile reţelelor numit The Wealth of Networks, este de părere că modelele de producţie apărute în internet -- social production şi peer production -- pot fi considerate alternative atât pentru sistemele etatist-centralizate cât şi pentru cele bazate exclusiv pe piaţa liberă, aducând un spor de creativitate, de productivitate şi de libertate personală pe care nici unul dintre sisteme nu le poate oferi. Ideea unui sistem-hibrid nu este chiar utopică dacă luăm în considerare şi cifrele: 10 milioane de contribuitori la Wikipedia, 35 de milioane de oameni care au postat şi etichetat 3 miliarde de poze pe Flickr, 11 milioane de grupuri pe Yahoo! şi Google, 275.000 de proiecte open source active... Partidul Piraţilor din Suedia nu predică în pustiu.