"Un pas mic pentru
[un] om, un salt uriaş pentru omenire". Cuvintele rostite de Neil
Armstrong când a păşit pe solul lunar au intrat în
toate dicţionarele de citate celebre şi sunt folosite ori de câte
ori se presupune că omenirea a depăşit un prag tehnologic major.
Cu ce preţ, pare să conteze prea puţin. La urma urmelor, aventura
spaţială americană a fost mai degrabă un răspuns la iniţiativele
spaţiale ale sovieticilor, o demonstraţie de forţă tehnologică
şi economică, iar scopurile au fost în principal simbolice
şi, desigur, politice. Americanii (şi, odată cu ei, lumea
întreagă) s-au ales cu o nouă mitologie, însă
rezultatele practice, în plan ştiinţific sau chiar
tehnologic, au fost mai mult colaterale. Şi-a recuperat oare
guvernul american uriaşa investiţie? Un răspuns poate să sugereze
faptul că de 35 de ani încoace singura reprezentare a rasei
umane pe suprafaţa Lunii este o poză de familie lăsată acolo de
astronautul Charles Duke. Războiul Rece s-a sfârşit iar
guvernele par tot mai puţin dispuse să cheltuiască miliarde pentru
victorii simbolice. Iar dacă nu guvernele ţărilor bogate, atunci
cine să continue cursa spaţială?
O variantă imposibil
de conceput în urmă cu câţiva ani se dovedeşte din ce
în ce mai atractivă: iniţiativa privată. Care să fie însă
atracţia? Pentru început ar putea fi un premiu pus în
joc de de o fundaţie finanţată de filantropi, organisme
guvernamentale sau firme care ar câştiga astfel un plus de
prestigiu. Ideea nu este nouă, dacă ne gândim că Charles
Lindbergh a efectuat în 1927 primul zbor fără escală între
Paris şi New York pentru un premiu de 25.000 dolari, pus în
joc încă din 1919 de hotelierul francez Raymond Orteig.
Fundaţia X Prize şi-a propus să continue în tradiţia
premiilor care să stimuleze dezvoltarea tehnologică în
domenii cheie iar succesul a depăşit cele mai optimiste aşteptări.
Premiul Ansari X Prize, anunţat încă din 1994, a constat din
10 milioane de dolari destinaţi primei iniţiative private care va
trimite o navă la limita spaţiului cosmic (adică 100 de kilometri
altitudine). Mai mult, nava trebuia să aibă cel puţin un om la
bord (plus echivalentul greutăţii a încă doi pasageri) şi
să fie reutilizabilă, cerinţa fiind să efectueze două zboruri
într-un interval de 14 zile. Nu mai puţin de 26 de proiecte au
fost înscrise în competiţie, iar premiul a fost
adjudecat în 2004 de proiectul Tier One al companiei Scaled
Composites. Costurile proiectului au depăşit cu mult valoarea
premiului şi au fost în mare parte suportate de miliardarul
Paul Allen (co-fondatorul Microsoft). În schimb, aşa cum
zborul lui Lindbergh a deschis calea unei întregi industrii
aviatice, reuşita navei SpaceShipOne ar putea deschide calea
"turismului orbital", căci antreprenorul britanic Richard
Branson a licenţiat deja proiectul câştigător şi
intenţionează să-l dezvolte pentru zboruri comerciale. Alături de
el se află alte nume mari, printre care şi Jeff Bezos (fondatorul
Amazon.com).
Printre alte premii
propuse de X Prize se numără unul de 10 milioane care-i va
recompensa pe cei care vor analiza 100 de genomi umani în 10
zile (la costuri sub 10.000 de dolari per genom) şi încă unul
egal pentru cei care vor construi primul autoturism care va consuma
sub 2,35 litri la suta de kilometri. Cel mai mare premiu (25 de
milioane de dolari) era rezervat celor care vor izbuti să elimine
gaze cu efect de seră din atmosferă. Zilele trecute, Google ("cea
mai bogată şi mai curajoasă companie de internet din galaxie",
cum o consideră Wired) a mărit miza la 30 de milioane, dintre care
20 vor reveni primului proiect privat care va depune pe suprafaţa
Lunii un robot capabil să parcurgă mai mult de 100 de metri pe
solul lunar şi să transmită pe pământ poze sau imagini
video de înaltă calitate. În plus, un "premiu de
consolare" de 5 milioane va răsplăti pe al doilea clasat, iar
alte 5 milioane sunt rezervate pentru eventuale realizări deosebite,
cum ar fi parcurgerea unor distanţe lungi (peste 5 kilometri) sau
supravieţuirea peste noaptea lunară.
Inovaţia stimulată
prin premii este, totuşi, un concept controversat. Criticii
consideră că adesea costurile sociale implicate sunt prea mari, în
vreme ce adepţii susţin că stabilirea unor ţinte cu impact major
poate să stimuleze eforturile creatoare şi să rezulte noi
tehnologii sau, poate chiar mai important, reducerea costurilor celor
existente, astfel încât toată lumea să aibă în
cele din urmă de câştigat.
Vom vedea oare sigla
Google în nopţile senine?
