Este peste puterile unui om implicat în industria IT să
vorbească imparţial despre Microsoft. Controversele legate de
gigantul industriei de software sunt atât de aprinse încât este aproape
inevitabil ca spiritele să se aprindă iar poziţiile extreme
să se facă auzite, uneori cu stridenţă. Care sunt chestiunile
care alimentează entuziasmul suporterilor şi indignarea adversarilor?
S-au scris cărţi întregi pe acest subiect, aşa că-mi voi
permite în această pagină doar o succintă trecere în
revistă.
Succesul comercial. Este dincolo de orice
îndoială faptul că Microsoft este cea mai fabuloasă poveste de
succes a vremurilor noastre şi este firesc să fie considerată o
veritabilă efigie a spiritului antreprenorial al Americii. De la doi
puşti care s-au apucat să vândă un interpretor de Basic şi
până la uriaşa corporaţie care domină autoritar lumea software
a prezentului a fost o cale lungă, dar totuşi relativ
liniştită -- în contrast cu zbuciumata istorie a rivalilor de la
Apple, cu care au fost mereu comparaţi. Ceea ce însă le
reproşează contestatarii este maniera în care şi-au condus
afacerile, începând cu metodele dure cu care şi-au tratat (şi adesea
distrus) competitorii şi până la abuzul de monopol de care a fost
acuzată compania în ultimii zece ani.
Inovaţia tehnologică. De-a lungul anilor,
Microsoft a creat produse care au făcut carieră, au adus o serie
întreagă de inovaţii, compania deţine o întreagă panoplie
de brevete şi se poate lăuda cu unele dintre cele mai mari centre de
cercetare din industrie. Şi mai e ceva: mulţi sunt de părere
că ceea ce Microsoft a inventat şi a dus la perfecţiune este, în
primul rând, comerţul cu software. Replica adversarilor este că, de
fapt, Microsoft n-a inventat nimic esenţial şi toate produsele sale
de succes se bazează fie pe imitarea şi perfecţionarea unor
modele (cazul interfeţei grafice, inspirată de la Apple, sau Excel
inspirat de Lotus 1-2-3), fie pe achiziţia de produse sau tehnologii
(începând chiar cu DOS, trecând prin SQLServer care provine de la Sybase
şi până la Groove), fie angajând personalităţi (Dave Cutler
de la DEC pentru nucleul Windows NT sau Ray Ozzie, creatorul lui Lotus Notes).
Calitatea produselor. Pentru o companie care
furnizează software pentru peste 90% dintre computerele din lume,
calitatea produselor pe care le livrează pare să fie garantată.
Şi într-adevăr, Microsoft se poate lăuda cu produse absolut
remarcabile prin bogăţia de funcţionalităţi, prin
interfeţe prietenoase şi prin stabilitate. Cu toate acestea, este
inevitabil ca un edificiu atât de complex să cuprindă şi "mici
scăpări" (bugs), care adesea sunt mai mult decât agasante. De pe
poziţii contrare, Windows este considerat uneori insuficient de stabil
pentru aplicaţii critice (de unde şi o lungă serie de glume
legate de celebrul "ecran albastru"). Însă cel mai vehement reproş al
utilizatorilor se referă la vulnerabilitatea unor produse Microsoft în
faţa ameninţărilor venind din internet (în special viruşi,
viermi şi diverse atacuri sau intruziuni) şi, mai cu seamă, la
întârzierea cu care sunt furnizate remediile. Pe de altă parte, prin analogie
cu biologia, se consideră că o "monocultură" (reprezentată
de ubicuitatea sistemului de operare Windows şi a aplicaţiilor de
birotică Office) este în mod inerent supusă riscurilor privind
securitatea.
Caracterul proprietar. În mod inevitabil,
cvasi-monopolul de care beneficiază Microsoft pe piaţa produselor
software a condus la situaţia în care numeroase standarde, formate şi
interfeţe de programare (API) utilizate de companie să se impună
ca standarde de facto în întreaga industrie. Ceea ce se
reproşează însă lui Microsoft este abuzul de aceste standarde
şi interfeţe proprietare şi avantajele pe care compania le poate
obţine prin controlul acestora. Schimbarea unor interfeţe poate
dărâma un produs concurent iar lipsa unei documentaţii publice poate
pune un competitor în situaţia de a nu putea asigura interoperabilitatea
produselor proprii cu produsele Microsoft dominante. Se consideră că
aderenţa produselor Microsoft la standarde publice survine de regulă
după ce şi-a asigurat o poziţie dominantă pe piaţa
respectivă, episodul războiului cu Netscape pentru impunerea
browser-ului propriu fiind exemplul cel mai vehiculat.
Viziunea. Este oarecum ciudat că un asemenea
succes nu a fost întotdeauna urmarea unei viziuni de avangardă. Microsoft
nu şi-a asumat în general rolul de pionier, întârzierea cu care a abordat
internetul fiind un exemplu elocvent. Cum va reacţiona Microsoft în
faţa noilor provocări pe care le reprezintă web-ul ca
platformă universală, rămâne de văzut.
