Revăzând
ultimele articole pe care le-am publicat în aceasta pagina, am
constatat că numele cel mai adesea pomenit a fost Google. Este,
într-adevăr, o întrebare interesantă dacă se petrece
ceva în lumea afacerilor legate de Internet fără ca numele
acestei companii să fie implicat, fie şi indirect. Un exemplu la
îndemână îl reprezintă valul de speculaţii
referitoare la o posibilă achiziţie a companiei Yahoo! de către
colosul Microsoft. Dacă s-ar materializa, ar fi probabil unul dintre
cele mai mari târguri din întreaga istorie IT, deoarece
sumele puse în joc sunt de-a dreptul uriaşe. Unele estimări
pornesc de la 40 de miliarde de dolari, dar LA Times vorbeşte despre
o ofertă dublă pe care Yahoo! a refuzat-o. Cum nici una dintre
părţi nu a vrut să comenteze, totul rămâne deocamdată la
capitolul zvonuri. Chiar şi aşa însă, efectele sunt
importante: acţiunile Yahoo! au urcat cu peste 15% iar cele ale
Microsoft au scăzut cu aproape un procent.
Dar lucrurile nu se
opresc aici. O adevărată febra a cumpărăturilor a lovit
companiile care se bat pentru o bucată cât mai consistentă
din piaţa publicităţii online. Microsoft a făcut de curând
cea mai mare achiziţie din istoria sa, cumpărând cu 6
miliarde de dolari firma aQuantive, agenţie specializată pe
marketing online şi măsurare a impactului publicităţii din
Internet. Yahoo! pune la bătaie un miliard pentru a achiziţiona
Bebo, noua vedetă a reţelelor de socializare, care face furori în
Marea Britanie şi are un ritm de creştere promiţător în
lumea întreagă. Însă mulţi observatori ai pieţei pun
aceste achiziţii sub semnul unui fenomen care a căpătat un acronim
din ce în ce mai utilizat: FOG - adica "Fear of Google".
Într-adevăr, mişcările făcute de Microsoft şi Yahoo! par
mai degrabă răspunsuri la mişcările făcute de Google, cum ar fi
achiziţia cu 3,1 miliarde de dolari a firmei DoubleClick (concurentă
direct cu aQuantive) sau a reţelelor YouTube şi Orkut. Socotelile
actuale spun însă că distanţa dintre Google şi următorii
de pe piaţa publicităţii contextuale nu face decât să
crească, Google tinzând către o cota de piaţa de 80%.
Ar putea fi o
eventuală combinaţie dintre Microsoft şi Yahoo! o ameninţare
pentru Google? Chestiunea este intens discutată şi opiniile sunt
contradictorii. Unii observă că o achiziţie ar fi mai degrabă
contraproductivă, daca nu chiar absurdă -- având în
vedere că, după unele estimări, întreaga piaţă a
publicităţii online este mai mică decât valoarea
tranzacţiei. Dar dificultatea cea mai mare se spune că provine din
compatibilitatea redusă dintre culturile organizaţionale ale celor
două companii: în vreme ce Yahoo! a fost întotdeauna o
companie orientata 100% spre internet, Microsoft continuă să-şi
bazeze veniturile în mare măsură pe licenţele software. Mai
mult, costurile organizaţionale implicate de unificarea celor doi
coloşi ar fi imense. Pe de altă parte, ar fi o mişcare complet
atipica pentru Microsoft, deoarece ar însemna implicit o
recunoaştere a eşecului iniţiativei sale pe web.
Ca şi
cum situaţia nu ar fi destul de complexă, Google a lansat zilele
trecute aşa-numita "căutare universală", care adună într-o
structură unică rezultatele provenind din diversele zone ale
uriaşului său aparat de indexare. Alături de paginile web
obişnuite se vor afla imagini, cărţi, produse, ştiri, articole
din bloguri, informaţii financiare şi, în general, orice fel
de date publice indexate de Google. Căutarea universală este
considerată de experţi extrem de importantă, deoarece astfel
Google concurează acum şi pe piaţa căutării "verticale"
(specializate), ceea ce-i sporeşte avansul în domeniul care
stă la baza întregului său business. Creşterea cu 3,2% a
acţiunilor Google în ziua anunţului este o confirmare clară.
Deosebit de spectaculoase sunt şi unele servicii experimentale, care
aduc în scena modalităţi inedite de prezentare a rezultatelor
pentru anumite tipuri de căutări (de pilda prezentări pe axa
timpului, plasarea pe hartă) sau noi modalităţi de explorare
contextuala a rezultatelor.
În fine, un alt
zvon -- considerat foarte credibil -- se referă la o posibilă
asociere între Google şi Salesforce.com, ceea ce ar completa
suita de aplicaţii de birotica online furnizată de Google cu o
primă aplicaţie majoră de business. Dacă şi cum se va realiza
asocierea este încă prea puţin clar (Salesforce.com este
estimată la 5,5 miliarde de dolari, o suma accesibilă pentru
Google), însă este cu siguranţă un semnal că Google nu
intenţionează să se cantoneze în zona căutării şi a
publicităţii contextuale.