A murit de curând Jef Raskin, omul din spatele tehnologiei computerului care a revoluţionat lumea: Apple Macintosh. Deşi a părăsit compania cu doi ani înaintea orwellianului 1984 -- când primul Mac a ieşit pe piaţă -- Raskin este creditat cu meritul de a fi iniţiat, botezat şi direcţionat proiectul din care a rezultat computerul cu o interfaţă grafică intuitivă care a servit drept model tuturor computerelor personale.

Succesul Macintosh-ului a fost imens iar entuziastmul primilor utilizatori nu s-a stins nici azi. Cum a reuşit Apple contraperformanţa de a coborî până la o cotă de piaţă de circa 3% computerul care s-a dovedit mereu cel mai avansat din perspectivă tehnologică şi cel mai iubit de utilizatori? Jim Carlton argumentează în cartea sa -- Apple: The Inside Story of Intrigue, Egomania, and Business Blunders" -- că principala cauză a fost miopia managerială de care conducerea Apple a dat dovadă după îndepărtarea lui Steve Jobs în 1985. Obstinaţia cu care Apple şi-a apărat produsul în faţa imitatorilor (spre deosebire de IBM, care a făcut publice specificaţiile PC-ului său) a făcut din Macintosh o lume închisă, într-o mare de clone IBM PC. La fel s-a întâmplat şi cu portabilele, al căror model tot Apple l-a stabilit, prin laptop-ul PowerBook lansat în 1991.

Într-un celebru memo adresat în 1985 lui John Skulley (noul şef Apple, adus de Jobs de la Pepsi Cola), nimeni altul decât Bill Gates argumentează că Apple este indubitabil liderul inovaţiei tehnologice în lumea computerelor şi trebuie să facă din Macintosh un standard, licenţiind tehnologia unor terţe companii care să dezvolte echipamente şi aplicaţii software compatibile (documentul -- o veritabilă lecţie de viziune în afaceri -- a fost publicat în premieră de Wired abia în 1997). Skulley nu a recţionat iar Apple a preferat să se concentreze asupra unui alt produs. PDA-ul Newton a fost, într-adevăr, revoluţionar şi s-a constituit într-un adevărat etalon. Dar s-a dovedit cu mult înaintea vremurilor şi a eşuat din punct de vedere comercial. Câţiva ani mai târziu, un produs inferior -- Palm Pilot -- avea să domine piaţa, replicând la scară redusă înfrângerea Mac-ului de către maşinile Intel rulând Windows (aşa-zisa "platformă Wintel").

În fine, s-ar părea că Apple s-a dovedit "prea revoluţionară". A introdus în configuraţia standard a Mac-ului multimedia, reţelistică şi interfeţe SCSI încă de la primul model. Apoi unităţile de CD-ROM şi DVD... Apoi a schimbat procesoarele Motorola cu procesoare RISC, aruncând în desuetitudine milioane de maşini. Apoi a trecut brusc la interfeţe USB, obligându-şi utilizatorii să-şi schimbe perifericele. Totul s-a tradus în preţuri ridicate, combinate cu un marketing bizar, care a împins Macintosh-ul într-o piaţă de nişă -- publishing şi procesare multimedia. Apple a ajuns în pragul colapsului în 1997 iar Steve Jobs a acceptat să revină în fruntea Apple pentru un salariu anual de un dolar.

Restructurarea lui Jobs a început cu reconstrucţia brand-ului, după care loviturile s-au succedat. În 1998, Apple uimeşte lumea întreagă cu modelul iMac -- un computer compact, cu unitatea centrală şi monitorul într-o carcasă de plastic albastru translucid, cu un design futurist. Accentul a căzut pe uzabilitate (instalare şi conectare de internet în câteva minute) şi pe un preţ accesibil iar succesul a fost instantaneu, prelungit şi de portabilul iBook, proiectat în aceeaşi viziune. Un amănunt semnificativ deşi mai puţin vizibil: pentru prima dată Mac-ul cuprindea şi componente standard (memoria şi discul hard). Modelele următoare aveau să ducă la extrem designul şi miniaturizarea -- actualul iMac pare un simplu monitor flat panel -- simultan cu extinderea conectivităţii wireless (AirPort şi Bluetouth).

O altă lovitură uluitoare a fost player-ul MP3 portabil iPod -- care a ajuns să deţină peste 85% din piaţa player-elor cu disc hard -- şi magazinul muzical iTunes Music Store. Însă cred că cea mai curajoasă mişcare a făcut-o Apple în zona software: noul sistem de operare MacOS X se bazează pe un sistem open source numit Darwin (o distribuţie Unix BSD pe un kernel Mach 3.0), peste care se aşează o interfaţă grafică de o inegalabilă eleganţă şi ergonomie numită Aqua.

Ultima lovitură: Mac mini. O cutiuţă de 16,5 x 16,6 x 5,1 cm care cuprinde un sistem complet (inclusiv unitate DVD combo) îndeamnă utilizatorii Wintel să vireze spre Mac folosindu-şi vechea periferie (monitor, tastatură, mouse) pentru doar 500 de dolari. Pe mine m-au convins.