Nu cred că multă lume
îşi aminteşte despre "a cincea generaţie de calculatoare".
A fost un amplu program de cercetare şi dezvoltare iniţiat de
guvernul japonez în 1982, cu scopul de a realiza computere de
foarte mare putere (prin "paralelism masiv"), capabile să ruleze
programe de inteligenţă artificială. Deşi nu se spunea explicit,
Japonia dorea să se impună ca principală forţă în lumea
informaticii. Rezultatul a fost un eşec răsunător şi extrem de
costisitor, care nu a făcut decât să probeze că o iniţiativă
dirijată şi centralizată nu poate concura cu resorturile unei
economii libere, capabile să stimuleze inventivitatea în
direcţii neprevăzute, dar care cel mai adesea se dovedesc cele
corecte. După zece ani şi 50 de miliarde de yeni cheltuiţi,
japonezii au constatat că tot ce au dezvoltat era deja depăşit de
tehnologiile dezvoltate pe baze comerciale de americani.
Pentru contrast, vă
propun istoricul conceptului Web 2.0. Deşi căderea dotcom-urilor
din 2000-2001 ar putea fi considerată o probă că şi jocul pieţei
poate conduce la dezastre, orice analiză retrospectivă nu poate să
omită faptul că pe ruinele vechiului web s-a născut o lume nouă,
bazată pe o "arhitectură a participării", în care
utilizatorii adaugă valoare serviciilor pe care le folosesc, lăsând
în urmă rolul pasiv de simpli clienţi. Totul s-a petrecut
spontan, fără nici un fel de linii directoare concepute de nişte
minţi luminate de prin diverse comitete şi comisii. Abia când
s-a aflat în faţa faptului împlinit, lumea IT a început
să caute un termen care să denumească rezultatul. Până la
urmă s-a impus sintagma "Web 2.0", propusă şi definită de Tim
O'Reilly. Termenul a avut atât de mult succes încât
tinde să fie calchiat pentru orice abordare nouă a unui domeniu,
aşa încât astăzi de vorbeşte la modul cel mai serios
despre "Business 2.0" sau despre "Learning 2.0".
Iată, de pildă
"Library 2.0". Dacă ne imaginam că bătrâna bibliotecă
publică nu poate fi asociată cu noul trend al tehnologiei, trebuie
să ne revizuim atitudinea. În viziunea lui Michael Casey --
cel care a lansat conceptul -- bibliotecile publice se află la o
răscruce unde multe dintre elementele definitorii ale Web 2.0 capătă
valoare aplicativă iar bibliotecile trebuie să adopte o strategie a
adaptării permanente prin promovarea participării comunităţii
cititorilor. Desigur, primul pas spre Library 2.0 îl reprezintă
antrenarea bibliotecarilor în tehnicile noului web, mai cu
seamă pentru a atrage tinerii. "Un lucru pe care nu ni-l dorim
este ca cineva care intră într-o bibliotecă şi întreabă
de Flickr sau Second Life să fie întâmpinat cu o privire
nedumerită" -- declara revistei Wired directoarea unei biblioteci
din Melbourne. Însă cea care a făcut ceva practic în
această direcţie a fost Helene Blowers, director IT la o bibliotecă
din Carolina de Nord (PLCMC), care a iniţiat un program de pregătire
pentru bibliotecari şi chiar a pus în joc nişte premii
(playere MP3, un laptop etc.) pentru a stimula participarea. Ideea de
bază a programului o reprezintă imersiunea în lumea noului
web şi a fost inspirată dintr-un foarte popular sit web numit
43Things, unde participanţii îşi propun un set de obiective
(cel mult 43) şi caută să le atingă cu concursul altor
utilizatori cu preocupări similare. Blowers a stabilit în
cadrul programului un set de 23 de obiective, suficiente pentru a
familiariza orice cursant cu tehnicile şi "spiritul" web-ului
actual.
De fapt, obiectivele nu
sunt legate strict de domeniul bibliotecilor, poate doar prin
orientarea implicită spre domeniul de interes profesional al
participanţilor. Pe parcursul a nouă săptămâni, se trece
prin blogging (care reprezintă baza, deoarece fiecare cursant
dezvoltă un blog şi se relaţionează cu blogurile altor
participanţi), se explorează situri de partajare a imaginilor
(Flickr), se creează şi se utilizează fluxuri RSS, se învaţă
despre etichetare şi folksonomie lucrând cu Del.icio.us, se
trece prin wikis, aplicaţii de birotică online (procesoare de text
şi calcul tabelar) şi se încheie cu podcasturi şi partajare
de filme cu YouTube. Programul -- numit Learning 2.0 şi publicat
sub licenţă Creative Commons -- s-a dovedit un succes deplin: deşi
doamna Blowers viza iniţial instruirea a circa 125 de persoane,
programul a fost adoptat până acum de 125 de biblioteci din
America, Europa şi Australia.
Însă lucrurile
merg şi mai departe: PLCMC a iniţiat un proiect pentru înfiinţarea
unui biblioteci în spaţiul virtual rezervat adolescenţilor în
Second Life.
