Let's Do It Romania - 24 Septembrie 2011



   

Negru pe alb

   

Amazon Kindle are sanse sa aduca in mainstream cartea digitala. Economisim bani, spatiu si timp, salvam copacii, dar pierdem mirosul de clei si cerneala si, poate, amintirile pe care le starneste o dedicatie scrisa de mana pe pagina de garda.


Mircea Sârbu


Am prezentat de mai multe ori în cadrul acestei rubrici problematica cărţilor digitale iar una dintre concluziile la care am ajuns s-a concretizat chiar într-un titlu: "Cartea digitală: încă departe". Dar cum articolul e din vara lui 2004 iar "departe" are un înţeles mai aparte în lumea IT, mă văd nevoit să revin. Câteva evoluţii recente par să sugereze că vremea cărţii digitale a sosit deja (sau măcar este foarte aproape). În primul rând, una dintre problemele tehnologice majore la acea vreme -- calitatea display-ului "cititoarelor" de cărţi digitale -- a fost în sfârşit depăşită. Tehnologia E Ink a evoluat iar preţurile au scăzut, astfel încât astăzi există afişaje alb-negru cu calităţi vizuale (în special privind contrastul) comparabile cu cele ale tipăriturilor. Mai mult, deoarece aceste afişaje sunt de fapt o simplă peliculă aplicată pe o suprafaţă plană, sunt mai uşoare şi mult mai puţin sensibile decât uzualele ecrane cu cristale lichide. Dacă mai punem la socoteală consumul foarte redus, avem toate ingredientele unei soluţii portabile cât se poate de potrivite pentru "e-Book devices", pe care Sony, iRex şi alte câteva companii le-au fructificat în câteva modele suficient de atractive ca să facă uitat eşecul glorios al primei generaţii de cititoare (de pildă RocketBook). Deşi atipic, "laptopul de 100$" de la OLPC se înscrie în această categorie.

Acesta este deci contextul în care Amazon a lansat luna trecută Kindle. S-au făcut multe comparaţii tehnice între Kindle şi Sony Reader (considerat principalul concurent), multe insistând şi pe aspecte de design. Nu am avut în mână nici unul dintre aparate, aşa că nu pot decât să semnalez că produsul de la Amazon pare mai ergonomic şi dispune de o mică tastatură care permite adnotări, o funcţionalitate extrem de importantă pentru mulţi utilizatori. Însă ceea ce face din Kindle un competitor extrem de puternic este modelul comercial. De fapt, Kindle nu este doar un aparat, ci este o întreagă platformă care -- după modelul impus de Apple cu iPod (adică hardware, software şi servicii) -- are toate şansele să creeze un ecosistem. Spre deosebire de Sony şi Apple, Amazon nu este un fabricant, ci un furnizor de conţinut, adică exact ceea ce face atracţia majoră a unui cititor de cărţi digitale. Lansarea aparatului a fost acompaniată de lansarea unei secţiuni specializate a Amazon.com -- Kindle Store -- care oferea încă din prima zi peste 88.000 de titluri în formatul AZW utilizat de Kindle, printre care 100 din lista de 112 bestseller-uri selectate de New York Times. Majoritatea cărţilor digitale costă 10$, ceea ce înseamnă cam 60-70% din preţurile (oricum mici) practicate de Amazon pentru echivalentul tipărit.

Magia însă abia acum începe. Kindle nu depinde de un computer (cum este cazul la iPod sau Sony Reader), ci este direct conectat la "sursa internet" printr-un serviciu 3G (deci nu WiFi) numit Whispernet, care foloseşte reţeaua Sprint EVDO. Mai mult, utilizarea acestei reţele pentru consultarea catalogului Kindle Store, pentru descărcare cărţilor digitale (în câteva secunde) sau accesul la Wikipedia, este gratuit (un browser web în mod text este în faza experimentală). În plus, Amazon oferă şi abonamente lunare la o selecţie de ziare (în medie cam 10$), reviste (în jur de 2$) şi bloguri (la 1$) care sunt livrate automat. Se pot încărca şi fişiere personale pe Kindle, trimiţându-le prin e-mail de pe PC adresei unice asignate fiecărui Kindle, de unde softurile specializate ale Amazon le preiau, le convertesc şi le livrează aparatului prin Whispernet (pentru 10 cenţi bucata). Există şi posibilitatea conectării USB la un computer şi transferul direct al câtorva tipuri de fişiere neprotejate, de pildă PDF sau MP3 (aparatul are şi sunet, pentru audio-cărţi şi muzică). Memoria este suficientă pentru circa 200 de volume iar Amazon păstrează o copie a fiecărei cărţi cumpărate.

Dar mai e ceva. Pe lângă faptul că Amazon tratează cu diverse edituri conversia cărţilor în format digital, a lansat şi o platformă de auto-editare, numită Digital Text Platform, care furnizează oricui posibilitatea ca în câteva ore să-şi publice propria carte în format digital şi s-o vândă la ce preţ doreşte (între 0,24 şi 200$) prin Kindle Store, Amazon colectând 65% din fiecare vânzare, restul revenind autorului.

Desigur, Kindle nu este scutit de critici. Reproşurile majore se referă la preţ (400$), la utilizarea unui format proprietar şi suportul incomplet pentru PDF. Plus faptul că e disponibil doar în S.U.A. Deocamdată.


 

(Publicat în Business Magazin - decembrie 2007)

 

Copyright © 2007 Mircea Sârbu