Lucrurile s-au petrecut cam aşa: Pe la jumătatea lui 2004, Steve Jobs a fost diagnosticat cu o formă specială de cancer la pancreas. Deşi iniţial a optat pentru un tratament neconvenţional bazat pe o dietă specială, Jobs n-a scăpat de bisturiu. A supravieţuit şi se pare că nu a avut nevoie de chimioterapie sau de radiaţii. Recuperarea a fost destul de rapidă, astfel încât în spectaculoasele sale apariţii publice de mai târziu a fost alert şi -- cel puţin aparent -- sănătos. Totuşi, de pe la jumătatea anului trecut Jobs a început să apară tot mai rar în public iar zvonurile spuneau că e tot mai slab şi mai obosit. Apple a refuzat să răspundă jurnaliştilor iar Jobs a declarat ziarului New York Time că deşi problemele sale se sănătate nu sunt tocmai simple, nu se pune problema unei recidive în privinţa cancerului şi că viaţa nu-i este ameninţată. Interviul a fost telefonic, aşa că zvonurile au continuat şi au culminat cu un necrolog de 2500 de cuvinte publicat din greşeală de Bloomberg, în care vârsta şi cauza decesului nu erau completate. Jobs a glumit pe tema aceasta, citându-l pe Mark Twain ("ştirile despre moartea mea sunt exagerate").
Însă când s-a anunţat că Jobs nu va susţine tradiţionala prezentare la MacWorld 2009 (în decembrie), lucrurile nu mai puteau rămâne ascunse, aşa că Jobs a precizat pe situl companiei că suferă de un dezechilibru hormonal, dar tratamentul merge bine şi aşa mai departe. Însă pe 15 ianuarie şeful de la Apple a anunţat că problemele sale de sănătate s-au dovedit a fi ceva mai complicate şi că se retrage temporar de la conducerea companiei, urmând să revină la sfârşitul lunii iunie. Evident că zvonurile s-au intensificat, cu atât mai mult cu cât Apple a refuzat să ofere orice fel de detalii pe motivul că este vorba de "chestiuni personale". Problema este că interesul nu venea doar din partea presei axate pe viaţa celebrităţilor, ci şi dinspre lumea business-ului, pentru care Jobs este un adevărat semizeu. Reacţia bursei a fost contradictorie, dar Apple a mers bine şi fără Jobs, obţinând chiar creşterea veniturilor în prima jumătate a anului (spre deosebire de marea majoritate a companiilor de IT), iar rezultatul net a fost o creştere semnificativă a preţului acţiunilor.
Jobs s-a ţinut de promisiune şi a fost zărit în zilele trecute în campusul Apple din Cupertino de un reporter de la Reuters. Purtătorii de cuvânt ai companiei au evitat din nou răspunsurile clare, dar Wall Street Journal a publicat o ştire conform căreia Jobs a făcut un transplant de ficat cu două luni în urmă, fără însă să precizeze vreo sursă. Suficient însă pentru o mulţime de reporteri, care au reuşit în timp record să identifice spitalul din Memphis unde a avut loc intervenţia şi să pună o asemenea presiune pe medici încât aceştia au admis -- contrar uzanţelor -- că Jobs a suferit operaţia şi că "prognosticul este excelent". Întâmplător sau nu, ştirile privind transplantul au coincis cu lansarea noului iPhone 3GS iar Apple se laudă că a vândut un milion de unităţi în primele trei zile -- un succes care se pare că a atenuat îngrijorarea investitorilor.
Însă mediul de afaceri este extrem de supărat pe Apple pentru că nu a oferit informaţiile privind starea sănătăţii lui Steve Jobs. Da, sunt probleme personale, însă Apple este o companie publică, care se tranzacţionează şi care este obligată prin lege să ofere orice informaţie relevantă privind situaţia firmei. Poate că pentru un milion de alte companii fişa medicală a directorului general nu ar fi considerată "relevantă", însă în acest caz lucrurile stau altfel: pentru foarte multă lume Jobs este Apple. Nu este doar un executiv, este sufletul firmei pe care a dus-o la succes şi pe care apoi a salvat-o de la faliment pentru a o aduce din nou pe culmile gloriei. Însă supărare va trece şi, în cele din urmă, Apple va ieşi din nou în avantaj, pentru ca a dovedit în şase luni că poate să funcţioneze chiar şi fără Jobs -- hrănindu-se însă din viziune sa.
Nu se ştie ce va urma. Se speculează că Apple va lansa în această toamnă cel puţin un produs revoluţionar (poate chiar mult-aşteptatul "tablet computer") şi unii presupun că lansarea a fost amânată pentru ca Jobs să poată să-şi facă celebrul truc cu "one more thing". O altă variantă este că, inevitabil, Jobs nu va mai putea să conducă activitatea companiei şi că i se pregăteşte o funcţie de preşedinte, din care va interveni doar în chestiunile strategice. În fine, se spune că Jobs este atât de ataşat de funcţia sa de CEO, încât orice mişcare a board-ului l-ar afecta atât de mult încât... Nu, cu inima stă bine.