Jaron Lanier este unul dintre eroii mei în lumea tehnologiei. Nu neapărat pentru că el a inventat termenul de "realitate virtuală", precum şi câteva dintre tehnologiile esenţiale care s-o facă posibilă. Nici pentru că este un mare muzician, mânuind o mulţime de instrumente vechi sau moderne alături de Ornette Coleman, Stanley Jordan şi alţii de acelaşi calibru. Nici pentru că a devenit fabulos de bogat iar apoi a pierdut tot. Nici pentru că poartă părul până la brâu şi nici măcar pentru că suntem de aceeaşi vârstă. Ci pentru ideile lui -- adesea critice -- cu privire la implicaţiile tehnologiei în societate şi în viaţa noastră. O parte dintre ele s-au adunat într-o carte apărută de curând ("You Are Not a Gadget: A Manifesto"), altele sunt răspândite în numeroase eseuri, articole, interviuri sau în conferinţe şi dezbateri.

Deşi foarte diverse, ideile lui Lanier au un numitor comun: singura inteligenţă acceptabilă este cea individuală. Nu întâmplător, este un duşman declarat al noţiunii de "inteligenţă artificială" (nu însă şi al tehnologiilor care se dezvoltă sub această titulatură). În opinia lui Lanier, interfaţa dintre om şi computer care se pretinde inteligentă este alienantă pentru utilizator, deoarece acesta va tinde să se coboare la nivelul impus de interfaţă, în dauna propriei personalităţi. Deşi Lanier a argumentat mai întâi această idee într-un articol care se referea la un anume tip de interfaţă (agenţi autonomi), ea este apoi reluată şi aplicată asupra oricărui raport dintre om şi maşină. În cartea pe care am amintit-o, Lanier critică şi ideea realizării unor "filtre inteligente" care să ne pună la adăpost de abundenţa de informaţie cu care suntem bombardaţi, selectând pentru noi informaţia cea mai bună.

În spiritul aceleiaşi idei, Lanier respinge orice formă de "inteligenţă colectivă" şi, în consecinţă, este un critic al metodelor practicate de ceea ce se cheamă Web 2.0, iar eseul său pe această temă -- Maoismul digital -- a stârnit numeroase controverse. Ideea centrală este că internetul devine anti-intelectual deoarece colectivismul indus de Web 2.0 ucide vocea individuală. Devine tot mai descurajant pentru cineva să abordeze un subiect în profunzime deoarece oamenii tind să citească doar ceea ce le furnizează motoarele de căutare (rezultatele acestora se bazează în principal pe popularitate, deci tot pe "inteligenţă colectivă"), iar acestea conduc tot mai adesea către Wikipedia, care este efigia colectivismului digital. Oamenii conferă în mod eronat autoritate opiniilor sau informaţiilor care sunt împărtăşite de mulţime iar creativitatea individuală este afectată. De altfel, Lanier este critic şi în privinţa sistemului de operare Linux, o altă operă colectivă de succes, dar care nu aduce nimic nou, ci doar reiterează o tehnologie a anilor 70, în speţă sistemul Unix. Pe de altă parte, pentru a ieşi în evidenţă în contextul dominat de colectivism al noului web, mulţi recurg la stridenţe şi devin în mod artificial caustici sau agresivi. Un efect imediat îl putem găsi în comentariile la diferite articole (în general de opinie) din multe ziare, în care orice voce pertinentă se pierde în mulţimea de aberaţii sau chiar insulte. În opinia lui Lanier, o parte din vină revine şi tehnologiei (în particular software-ul), care stârneşte, uneori involuntar, spiritul de turmă, de unde apoi se nasc partizanate ireconciliabile sau producţii mediocre care intră în mainstream, fiind susţinute de mulţime.

Există vreo soluţie? Lanier schiţează câteva într-un interviu in The Observer, dintre care una poate părea chiar extravagantă. Cel mai eficient filtru este banul iar internetul a ajuns în faza în care se poate constitui într-un sistem universal de micro-plăţi: fiecare plăteşte o sumă infimă ("a half penny") de fiecare dată când accesează o informaţie. În schimb, cineva care contribuie cu un comentariu la un articol dintr-o publicaţie, sau publică un articol într-un blog, sau postează o poză sau clip video, poate să capete o sumă mai consistentă (de pildă 50 de dolari). În felul acesta utilizatorul simte că devine cetăţean al web-ului, parte a unui contract social, şi în consecinţă este probabil că se va comporta altfel. Probabil că şi discernământul individual ar fi încurajat astfel.

Am greşit când într-un articol mai vechi l-am considerat pe Jaron Lanier un pesimist. Se declară un entuziast susţinător al web-ului şi un tehno-optimist convins. Uneori înclinat spre utopie, cred eu, dar în orice caz lucid.