Chiar acum, când citiţi aceste rânduri, între degetul
mare şi celelalte degete ale mâinii dumneavoastră se află cel
mai grozav dispozitiv de afişare inventat de specia umană.
Această bucată de hârtie tipărită v-a aşteptat în ger
la standul de presă, a fost îndoită, poate mototolită, a stat
sub cana de cafea, a căzut de pe birou... dar, iată, a
supravieţuit şi vă oferă toate binefacerile ei intrinseci:
e comodă, ieftină, nepretenţioasă, ergonomică şi
uşor de folosit. Vă e familiară încă din copilărie
şi o folosiţi din şcoala primară.
Computerele par să submineze poziţia hârtiei,
însă biroul fără hârtii este departe. Imprimanta e la doi
paşi, copiatorul în hol, faxul la secretară iar consumul de hârtie în
afaceri creşte. La o şedinţă luaţi notiţe în
agendă, cu partenerii schimbaţi cărţi de vizită, pe
birou aveţi un teanc de dosare lângă monitor. O schiţă e
mult mai uşor de făcut pe hârtie, nu-i aşa?
Dar mai are hârtia viitor? În epoca computerelor, mai are
rost să scrii pe hârtie? E statică şi nu e conectată în
Reţea... Nu încă. Pentru că nişte tineri din Suedia
au inventat o tehnologie ingenioasă şi revoluţionară.
Fără fonduri de cercetare, ideea suedezilor de la o mică
firmă din Lund a venit întâmplător şi, oarecum, din
greşeală.
Problema pe care încercau s-o rezolve se referea la
introducerea în computer a textului scris de mână cu un dispozitiv de
punctare - să zicem un maus optic în formă de stilou, dotat cu un mic
procesor şi puţină memorie. Dispozitivul "vede"
neregularităţile suprafeţei şi determină traseul
parcurs. Dar lucrează cu poziţii relative, aşa că dacă
ridicaţi "stiloul" (ca să puneţi punctul pe i), acesta uită
unde se află. Prima idee a fost să deseneze o grilă de puncte pe
suprafaţa de scriere, astfel încât citind câteva puncte, stiloul
să-şi poată găsi într-o tabelă poziţia
absolută. Un fel de hartă. Dar a doua idee a fost mai fericită:
grila să fie desenată pe hârtie, pe baza unui algoritm pe care
stiloul să-l cunoască, astfel încât interpretând dispunerea punctelor
pe o mica porţiune să-şi poată afla poziţia
absolută. Prima "hartă" putea acoperi 10 coli de hârtie
obişnuite. Punctele nu erau mai depărtate de 0,3 mm şi admiteau
o anumită redundanţă pentru corectarea erorilor. Prin
rafinări succesive ale metodei de codificare, grila putea acoperi o
coală de hârtie (virtuală, desigur) de dimensiunea unui teren de
fotbal, apoi câteva hectare, pentru ca astăzi să poată să
acopere o suprafaţă de 70 de milioane de kilometri pătraţi
- mai mult decât Asia şi Europa luate împreună. Când suedezii au pus
şi cerneală în stilou, ideea era deja coaptă.
La ce foloseşte? Vă propun un exerciţiu de
imaginaţie. Aveţi un stilou dotat cu o minusculă cameră
foto digitală, un mic procesor, o mică memorie şi un mic
emiţător Bluetooth. Nu vă speriaţi, costă între
150-250 de euro (la Logitech, Nokia, Mont Blanc etc.). Aveţi un bloc-notes
(de pildă Oxford EasyBook sau celebrele Post-It Notes de la 3M) preimprimat
cu o porţiune din grila de puncte, pe care le vede doar camera, în
infraroşu. Când scrieţi, camera face câte o sută de poze pe
secundă, interpretează dispunerea punctelor din grilă pentru a
determina poziţia şi memorează succesiunea coordonatelor absolute.
Memoria e suficientă pentru aproape o sută de pagini de caiet iar
stiloul ştie să convertească succesiunea de puncte într-o
imagine grafică, pe care o puteţi descărca în calculatorul
dumneavoastră ca în cazul unui aparat foto digital.
Însă partea spectaculoasă este alta: în afara
grilei de poziţionare, stiloul mai recunoaşte semnificaţia unor
grile speciale, care sunt imprimate în nişte zone special marcate ale
hârtiei. De pildă, un anume tip de grilă va determina stiloul să
recunoască caracterele pe care le scrieţi într-un spaţiu
rezervat şi să le memoreze într-o zone de memorie cu
semnificaţie specială - de pildă destinatar sau subiect.
Alte grile au rol funcţional. De pildă, o căsuţă în
care scrie Trimite fax va avea în fundal o grilă specială. E
suficient să bifaţi căsuţa respectiva pentru ca stiloul,
recunoscând semnificaţia grilei, să se conecteze prin
emiţătorul Bluetooth la telefonul din buzunar şi să-i
comunice identificatorul unic al stiloului (pe care telefonul trebuie să-l
recunoască), numărul pe care l-aţi scris în zona rezervată
destinatarului şi imaginea grafică corespunzătoare succesiunii
poziţiilor memorate. Vă revine plăcerea să
apăsaţi o tastă a telefonului, iar acesta va trimite imaginea la
numărul de fax indicat. La fel se pot transmite SMS-uri grafice sau mesaje
de e-mail. Desigur, telefonul trebuie să aibă înglobată
tehnologia necesară (Bluetooth, GPRS etc).
Firma se cheamă Anoto şi nu vinde stilouri,
nu produce cerneală, nu tipăreşte grile. Concesionează
suprafeţe de pe hartă şi operează un grup de servere de
Internet care recunosc utilizatorii corespunzători ariilor concesionate.
Aplicaţiile posibile sunt impresionante.
Imaginaţi-vă o firmă de asigurări cu
agenţi care străbat ţara. Firma poate să-şi rezerve
doi metri pătraţi din harta Anoto şi să-şi
tipărească documentele cu porţiuni ale grilei în fundal. Când un
agent încheie un contract, bifează căsuţa Trimite iar
imaginea codată a documentului va călători prin Internet
până la serverele Anoto, care vor identifica proprietarul "parcelei"
şi vor direcţiona informaţiile spre sediul central al firmei.
Aici, programe speciale vor identifica agentul şi vor procesa mai departe
contractul.
Imaginaţi-vă că pe pagina alăturată
e reclama unui produs care vă interesează, imprimată cu grila
producătorului pe fond. Vă veţi scrie numele şi adresa în
spaţiul special destinat, apoi veţi bifa caseta Vreau
informaţii. Imaginaţi-vă cataloage de comenzi prin
poştă sau formularele administraţiei publice transpuse pe
această "hârtie digitală"...
Hârtia n-a murit. Ajunge o grilă ingenioasă, un
stilou high-tech şi un telefon performant pentru a o transforma în cel mai
grozav dispozitiv de intrare.
