În 1993, Paul Saffo a
publicat în revista Wired o interesantă paralelă între
curentul literar promovat de beatniks în anii 50 şi noua linie a SF-ului
afirmată la jumătatea anilor 80 sub denumirea de cyberpunk. Ducând
mai departe teza larg acceptată că "generaţia beat" a
reprezentat sămânţa unei contra-culturi ce avea să
înflorească în anii 60 sub forma mişcării hippy, Saffo
avansează ipoteza că cyberpunk va reverbera într-o nouă
contra-cultură de largă răspândire, care va influenţa la
rândul ei societatea în ansamblul ei.
După mai mult de un
deceniu, pare ciudat cum de Paul Saffo nu a părut să identifice pe
hackeri ca promotorii acestei noi mişcări, deşi încă din
1984 Steven Levy văzuse în hackeri "eroii revoluţiei informatice"
şi schiţase în linii mari sub-cultura ce-i caracteriza, iar Bruce
Sterling - un notoriu exponent al curentului cyberpunk - publicase în 1992
cartea The Hacker Crackdown, o cronică a primelor confruntări
dintre hackeri şi autorităţile americane pornite să
combată aşa-numitele "crime informatice". De altfel exista la acea
dată o întreagă literatură dedicată studiului acestei
exotice culturi.
Explicaţia poate fi
doar una. Hackerii vremii erau încă cantonaţi în limitele unor
profesii - în speţă informaticienii, cu precădere programatorii
- şi, deşi dezvoltaseră unele elemente culturale proprii (de
pildă jargonul specific), nu păreau capabili să antreneze mase
largi şi nici nu păreau dispuşi să se aventureze în sfera
contestatară. Să nu uităm că termenul de comparaţie
folosit, mişcarea hippy, îşi însuşise o adevărată
ideologie care a alimentat un spirit contestatar de factură radicală,
chiar dacă s-a manifestat diferit de-o parte şi de alta a Atlanticului.
În vreme ce varianta americană miza pe non-violenţă pentru a
contesta întregul mod de viaţă al vremii şi activa pe o
singură cauză politică (încetarea războiului din Vietnam),
în Europa mişcarea o căpătat un caracter mult mai militant
şi politizat, culminând cu mişcările studenţeşti din
1968. De-o parte un guru indian vorbind liniştit mulţimii de la
Woodstock, de cealaltă Jean-Paul Sartre cu porta-vocea pe baricadele
Parisului... Părea cu siguranţă o glumă să aşezi
hackerul anilor 80 într-un context similar.
Istoric vorbind, termenul
"hacking" a ajuns să capete un sens tehnic în anii 50 printre
radio-amatori iar în domeniul calculatoarelor este consemnat printre
studenţii de la MIT la începutul anilor 60. A face un "hack" însemna în
principiu a aduce o rezolvare simplă unei probleme aparent complexe.
Autorii unor astfel de isprăvi se bucurau de aprecierea şi respectul
colegilor şi erau numiţi hackeri. Sensul a evoluat spre a desemna
programatori excepţionali, care însă nu prea se încadrau în metodologiile
formale şi erau cam recalcitranţi în privinţa disciplinei (de
pildă, programul de lucru).
Desigur, curiozitatea
nestăpânită era o altă caracteristică a hackerilor
începuturilor şi ea a fost cea care i-a îndemnat să exploreze şi
căi mai puţin ortodoxe. De pildă, revista The Tech
editată de MIT consemnează că în 1963 câţiva hackeri au
conectat un calculator PDP-1 la sistemul telefonic care lega MIT de
universitatea Harvard şi reuşeau să se conecteze pe linii
exterioare pentru a realiza convorbiri la mare distanţă. Cum doar
performanţe de acest gen ajungeau şi în presa populară, s-a
ajuns ca în afara cercurilor de specialişti termenul "hacker" să fie
încărcat cu conotaţii negative. Situaţia s-a perpetuat până
astăzi, oricât de mult au încercat hackeii să se delimiteze de astfel
de acţiuni, insistând pentru folosirea termenului de "cracker" pentru
spărgătorii sistemelor securizate. Cu timpul, s-a adoptat o
convenţie exprimată prin "culoarea pălăriei":
pălăriile negre (blackhat) desemnează
spărgătorii cu rele intenţii iar cele albe (whitehat) se
referă la hackerii oneşti. Pălăriile gri de diverse
nuanţe se referă la cei care şi-au exersat virtuozitatea în
depăşirea sistemelor de securitate - din glumă, teribilism sau
simplă curiozitate - fără însă a provoca pierderi celor
atacaţi.
Cu timpul, calculatoarele
s-au răspândit, vârsta hackerilor a scăzut iar începuturile
Internetului au creat şi premisele comunităţilor. La început au
fost BBS-urile, multe dintre ele găzduind nu doar liste de discuţii ci
şi "reviste electronice" (e-zines) de factură underground.
Hackerii ai fost pionierii comunităţilor virtuale, ceea ce a
contribuit foarte mult la răspândirea unor idei comune, care aveau mai
apoi să contureze o veritabilă etică a hackerilor. Nu se poate
nega că numărul tentativelor de accesare neautorizată a
computerelor unor instituţii a crescut, însă marea majoritate a
acestora erau simple glume. Nu la fel le-au considerat autorităţile
americane, care au declanşat la sfârşitul anilor 80 un veritabil
război împotriva hackerilor, fără să ţină prea
mult seama de "culoarea pălăriilor" acestora. Câţiva
adolescenţi au ajuns după gratii, ceea ce a sporit solidaritatea
comunităţilor şi le-au radicalizat într-o oarecare
măsură discursul.
În 1986 revista
virtuală Phrack a publicat articolul "Conştiinţa unui
hacker" scris de un hacker sub pseudonimul "Mentor" după ce a fost arestat
pentru o pretinsă "crimă informatică". Articolul s-a
răspândit fulgerător şi este considerat un veritabil manifest
care reprezintă un pilon de bază pentru o etică a hackerilor
care avea să se cristalizeze în anii următori. Pentru prima dată
se vorbeşte despre "lumea noastră" şi despre libertatea de a
explora în căutarea cunoaşterii.
Povestea celui de-al
doilea pilon este una extrem de interesantă. Tot pe la mijlocul anilor 80
s-a format o comunitate virtuală numită The WELL.
Iniţiată ca un BBS care să pună în contact colaboratorii
şi cititorii revistei The Whole Earth 'Lectronic Link, a evoluat
rapid spre un forum uriaş, diversificat într-o mulţime de aşa-numite
"conferinţe" - de fapt grupuri de discuţii pe diverse teme de
interes. Localizat în San Francisco, reunea în 1990 peste 5000 de membri,
majoritatea oameni maturi provenind din înfloritoarea regiune high-tech din
California. În 1990, câteva incidente atribuite hackerilor - printre care
şi căderea întregului sistem telefonic al AT&T din ianuarie, care
s-a datorat de fapt unei erori de programare - i-au îndemnat pe agenţii
federali să ia în vizor şi această comunitate, ignorându-i
caracterul elitist. Aşa se face că John Perry Barlow a ajuns să
fie interogat de agenţi FBI iar lui Mitch Kapor i s-au luat chiar
amprentele, ceea ce a stârnit o reacţie puternică în WELL, cei doi
fiind printre personalităţile cele mai marcante.
Barlow era un soi de
"tehno-hippie" care, deşi obţinuse o licenţă în religie
comparată, a fost vreme de 17 ani fermier în Wyoming, vreme în care a
crescut vite şi a scris versuri pentru cântecele legendarei formaţii
rock Grateful Dead - care se bucura de o enormă popularitate printre cei
din WELL. Kapor este fondatorul firmei Lotus şi autorul celebrului program
de calcul tabelar Lotus 1-2-3, care l-a făcut miliardar. Însă cel
care a fost arestat a fost un puşti, Craig Neidorf (zis Knight Lightning),
care publicase în Phrack un banal document intern al companiei AT&T.
Acuzarea a pretins că documentul descria elemente de securitate ale
sistemului telefonic şi valora circa 80.000 de dolari. Acuzaţiile
de-a dreptul aberante care i se aduceau îl puteau trimite pe Craig după
gratii pentru mai mult de 60 de ani! Procurorii pretindeau o pedeapsă
exemplară.
John Perry Barlow
reacţionează imediat şi întreaga comunitate de la WELL sare în
apărarea lui Neidorf. Pentru a putea acţiona mai eficient, Barlow
şi Kapor înfiinţează Electronic Frontier Foundation
(EFF), care finanţează apărare lui Craig. Cu colaborarea altor
membri din WELL, avocaţii demonstrează că de fapt documentul era
lipsit de valoare (oricine putea cumpăra documente tehnice mult mai
detaliate chiar de la o companie "soră" cu AT&T, Bellcore) şi
răstoarnă problema astfel încât este pusă în chestiune
libertatea de exprimare în Internet.
În scurt timp, EFF devine
una dintre cele mai prestigioase organizaţii civice care luptă pentru
libertatea exprimării şi a informaţiei din Reţea, într-o
epocă în care autorităţile americane încercau să
impună reglementări din ce în ce mai severe. În 1996, Barlow
publică celebra Declaraţie de independenţă a
Ciberspaţiului, care reprezintă al doilea pilon al eticii
hackerilor.
Al treilea pilon avea
să fie opera comunităţii open source. Dar aceasta este o
altă poveste despre spiritul Reţelei.
