Dacă ar fi să aleg cea mai importantă
persoană a mileniului trecut, nu m-aş opri la nici unul dintre regi,
împăraţi, preşedinţi, mari exploratori, revoluţionari
sau oameni de cultură... Cred că civilizaţia umană este
aşa cum o vedem astăzi datorită unui oarecare neamţ pe nume
Johannes Gensfleisch. S-a născut la Mainz cam pe la 1390 şi a murit
în 1468. I s-a mai spus şi Gutenberg.
Nu trebuie să-l citeşti neapărat pe McLuhan
ca să realizezi că modalităţile oamenilor de a comunica au
modelat istoria civilizaţiei. Din această perspectivă, imediat
după Gutenberg ar trebui să urmeze un englez pe nume Tim Berners-Lee.
S-a născut în 1955 şi a fost recent înnobilat. Dacă numele nu
vă spune nimic, invenţia lui spune totul: World Wide Web.
Nu am nici cea mai mică îndoială că Web-ul va
schimba lumea cel puţin la fel de mult ca tiparniţa lui Gutenberg.
Revoluţia a început şi nimic nu va mai fi ca înainte. Numele jocului
este personalizare. Cei care până acum formam o audienţă
anonimă pentru mass media vom deveni un public participând activ în marile
fluxuri de informaţii. Din simpli spectatori devenim cu toţii
editori.
Este destul să privim cu atenţie câteva domenii
particulare ca să ne facem o idee despre direcţiile în care vor
evolua lucrurile. Şi pentru că aceste rânduri apar într-un ziar pe
care-l citiţi pentru a fi informaţi, mă voi opri asupra
ştirilor.
Prima tendinţă majoră pe care o putem observa
este unificarea mediilor. Mass media devine mass medium. E suficientă o
vizită pe situl BBC pentru a constata că ştirile ni se
oferă atât în variantă scrisă, cât şi sub formă audio
sau video. Ziarul, radioul şi televiziunea pe aceeaşi pagină.
Deocamdată imaginile şi sunetul nu sunt grozave, dar e o chestiune de
timp până când performanţele vor fi onorabile.
Altă tendinţă importantă este
specializarea. Pentru mine ştirile din IT sunt cele mai importante iar
oferta este fabuloasă. Dar costurile scăzute fac posibile
publicaţiile on-line pe domenii oricât de înguste, de la creşterea
unei anumite rase de câini până la ştirile extrem de locale -
de pildă dintr-o şcoală. Dacă termenele mele de predare vor
fi în continuare la fel de strânse, probabil voi lansa un newsletter al
familiei...
O altă noutate adusă de Web este abolirea
noţiunii de ediţie. Pe lângă accesul direct la principalele
agenţii de ştiri, tot mai mult publicaţii on-line îşi
actualizează paginile în timp real, pe măsură ce primesc noi
ştiri. Oarecum similar cu televiziunea sau cu radioul, dar mai apare un
aspect particular: arhivele. Nu doar că am ultimele ştiri, dar le am
şi pe cele trecute.
Însă cel mai important aspect al ştirilor pe Web -
şi care le potenţează pe cele evocate până aici - îl
reprezintă caracterul activ al informării. Pentru că simpla
lectură a ştirilor nu este suficientă. Orice ştire este
plasată într-un context iar editorul din mass media tradiţională
nu are cum să ştie dacă eu îl cunosc sau nu. El se adresează
unui public generic, abordează o medie statistică şi face un
efort de uniformizare, pe când nevoile mele informaţionale sunt specifice.
Doar Web-ul îmi oferă şansa să-mi "editez" eu însumi
ştirile.
Un prim pas îl reprezintă referinţele la alte
ştiri legate de aceeaşi context. Tot mai multe publicaţii
on-line furnizează alături de ştirile importante referinţe
la alte ştiri conexe prin prisma personajelor implicate, a
localizării sau a problematicii în chestiune. Adesea o simplă
navigare pe aceste direcţii furnizează elemente suficiente pentru o
înţelegere mai profundă a semnificaţiei unui eveniment.
Dacă acest pas nu este suficient, atunci explorarea
poate continua în adâncime. Este uşor de găsit o hartă, o
descriere a unei regiuni, poate unele aspecte privind mentalităţile
şi cultura specifică, poate o istorie detaliată. Este absurd
să încerci, de pildă, să înţelegi chestiunea
palestiniană fără să vezi o hartă, fără
să cunoşti istoria regiuni, fără să ştii nimic
despre iudaism şi islam. Web-ul ţi le oferă pe toate.
Teoretic, ştirile ar trebui să fie reci şi
imparţiale. Nu întotdeauna sunt aşa, aşa că Web-ul îţi
oferă adesea şansa accesului la sursele primare. Formularea
exactă al unui text de lege sau stenograma unei şedinţe a
consiliului local pot adesea clarifica multe aspecte altfel obscure.
În fine, interpretarea unei ştiri este adesea
controversată şi este un exerciţiu util să priveşti
problema din mai multe puncte de vedere. Aici este partea cea mai
fascinantă iar posibilităţile sunt multiple. De pildă
consultarea poziţiilor oficiale ale părţilor implicate sau participarea
la forumurile virtuale în care cei interesaţi sunt prezenţi. Dar
uneori calmul şi imparţialitatea lipsesc acolo şi simţi
nevoia de a asculta opiniile unor autorităţi profesionale sau morale.
Există şi aşa ceva, un exemplu notoriu fiind OpenDemocracy.net,
care găzduieşte dezbateri de cel mai înalt nivel, atât pe probleme de
actualitate cât şi pe probleme globale.
Poate cel mai fascinant exemplu de integrare a ştirilor
cu contextul îl reprezintă o uriaşă enciclopedie on-line, Wikipedia,
dezvoltată prin contribuţiile miilor de editori voluntari. E greu de
imaginat o astfel de îmbinare: enciclopedia cuprinde şi o secţiune de
ştiri zilnice. Mai mult, ştirile sunt automat conectate la articolele
relevante din enciclopedie. E suficient un clic de maus pentru a consulta, de
pildă, cronologia completă a războiului din Irak sau biografia
prinţesei Diana.
Iar acesta e doar începutul...
Imaginea familiei aşteptând în faţa televizorului
ştirile de la ora şapte va deveni în curând anacronică. Eu,
Receptorul, sunt cel care iniţiază comunicarea. Eu sunt cel care aleg
la ce oră sunt ştirile de la ora şapte. Eu sunt cel care aleg
ştirile şi tot eu le stabilesc importanţa după criteriile
mele. Eu aleg elementele de context şi tot eu îmi furnizez interpretările
posibile.
Pentru că "ştire" vine de la "a şti". Iar eu
vreau şi pot să ştiu.
