Pe la mijlocul anului trecut Google a demarat un proiect
gigantic: digitizarea a peste 15 milioane de cărţi. Există
numeroase proiecte în acest domeniu -- începând cu Project Gutenberg, lansat în
1971 -- însă abordarea celor de la Google diferă prin două
caracteristici majore. În primul rând, Google nu intenţionează
să facă public conţinutul cărţilor, ci doar să-l
indexeze -- adică să permită căutarea cărţilor
relevante prin prisma unor criterii (de regulă prin cuvinte cheie) în
cadrul unui serviciu specializat numit Google Print. În al doilea rând, Google
nu se bazează pe atragerea de fonduri care să susţină acest
proiect ci, dimpotrivă, îl priveşte ca pe o afacere profitabilă.
Mulţi au considerat proiectul nerealist şi s-au
îndoit de fundamentul său economic. Bugetul de 200 de milioane de dolari
alocat a fost considerat subdimensionat iar cei şase ani
prevăzuţi mult prea puţini. Însă la sfârşitul anului
trecut o versiune experimentală era deja funcţională iar la
sfârşitul lui mai 2005 Google Print a ieşit în public (în versiune
beta). Digitizarea a început pe baza unui acord cu University of Michigan,
universităţile Harvard, Stanford şi Oxford precum şi cu
biblioteca publică din New York. Implementarea tehnică se
bazează pe un brevet obţinut de Larry Page (unul dintre fondatorii
companiei).
Din perspectiva utilizatorului, Google Print nu se
deosebeşte aproape deloc de motorul de căutare pentru Web. Am
căutat "Romania" şi am obţinut 265 de cărţi, în care
termenul căutat apare în 53.400 pagini . Prima carte din lista
rezultatelor a fost "Romania: The Unfinished Revolution" de Steven D.
Roper, în care cuvântul "Romania" figurează în 134 dintre cele 141 de
pagini ale cărţii. Pentru fiecare carte se furnizează
informaţiile bibliografice, cuprinsul, indexul precum şi
referinţe directe la librăriile on-line de la care poate fi
comandată. De asemenea, se pot face căutări locale (în textul
cărţii) şi o bună parte dintre paginile găsite pot fi
vizualizate (sau, în unele cazuri, doar fragmentele de text relevante). Totul
este simplu şi intuitiv.
Partea cea mai interesantă este însă
funcţionarea economică a serviciului. Google invită toate
editurile interesate să-i trimită cărţile în format PDF
(sau chiar pe hârtie, caz în care le scanează gratuit), după care le
indexează şi pot fi regăsite de motorul de căutare.
Avantajul editorului este imediat, deoarece vizibilitatea cărţilor
creşte fără nici o cheltuială. Mai mult chiar, editorul poate
câştiga bani! Google plasează în paginile dedicate unei
cărţi aşa numite "reclame contextuale", selectate automat pe
baza domeniului de interes a căutării. Dacă un vizitator
urmează una din trimiterile din reclamele contextuale, editorul
încasează o parte din preţul plătit de advertizer. Avantajul lui
Google este că are tot mai multă informaţie indexată, deci
mai mulţi vizitatori şi, în consecinţă, mai mulţi
clienţi de publicitate şi, desigur, mai mulţi bani. În fine,
avantajul nostru este că avem la dispoziţie o unealtă care ne
permite să descoperim cărţi care ne pot interesa. Dacă le
vom cumpăra, vor câştiga şi librăriile virtuale... Un model
în care toată lumea are de câştigat.
Şi totuşi, criticile n-au lipsit. Printre primii
supăraţi s-a numărat şi Asociaţia Presei Universitare
Americane (AAUP), care se teme că Google va deţine o cantitate
imensă de material sub copyright şi proprietarii drepturilor nu prea
vor avea mijloace de a controla modul în care Google îl foloseşte.
Însă principala îngrijorare o provoacă un previzibil serviciu de tip
"pay-per-view", deja patentat de Google. Însă, în buna tradiţie a
firmei, este foarte puţin probabil ca un astfel de serviciu să fie
operat direct de Google -- mai degrabă Google îl va opera în numele
editorilor.
Însă reacţia cea mai surprinzătoare a venit
din Europa. Un grup de şase ţări -- Franţa, Polonia,
Germania, Italia, Spania şi Ungaria -- au cerut Uniunii Europene să
lanseze o iniţiativă europeană care să reprezinte o
contrapondere la biblioteca exclusiv în limba engleză realizată de
Google. Evident, "instigatoarea" a fost Franţa iar purtătorul ei
neoficial de cuvânt a fost directorul Bibliotecii Naţionale Franceze,
Jean-Noël Jeanneney, care a publicat în Le Monde
un articol intitulat "Quand Google défie l'Europe"
(pe care apoi l-a dezvoltat până la dimensiunile unei cărţi).
Dar este prea puţin probabil ca birocraţia
europeană să aibă vreo şansa într-o competiţie cu o
companie atât de reactivă. Google în schimb şi-a afirmat
disponibilitatea să-şi extindă programul şi în Europa. La
urma urmei, europenii au reputaţia că citesc mai multe
cărţi decât americanii...
