Există în învăţământul românesc o
lungă -- şi nefericită, cred -- tradiţie a separării
disciplinelor considerate de profil "real" de cele de profil "uman". Chiar
şi când nu exista o demarcaţie formală între cele două
orientări, separarea funcţiona în mod subînţeles: elevii de
liceu care vizau o carieră în domeniul ingineresc sau al ştiinţelor
exacte neglijau cu nonşalanţă disciplinele umaniste, cu acordul
tacit al profesorilor. Procedeul pare la prima vedere oarecum justificat, dar
efectele apar mult mai târziu: foarte mulţi dintre absolvenţii
învăţământului superior de orientare tehnică au
abilităţi de comunicare precare.
Am constatat acest fenomen mai ales în anii pe care i-am
petrecut în redacţiile câtorva publicaţii de specialitate IT.
Deşi colaboratorii erau selectaţi pe baza expertizei lor în domenii
de interes, majoritatea textelor pe care le primeam -- adesea ireproşabile
sub aspect tehnic -- erau lipsite de o structură clară,
sărăcăcioase în limbaj, inadecvate audienţei vizate
şi, nu în ultimul rând, înţesate de greşeli de ortografie
şi de exprimare. O primă explicaţie posibilă se leagă
de ceea ce se numeşte "the geek syndrom". Termenul -- lansat într-un amplu
articol publicat de revista Wired în 2001 -- desemnează o dereglare
comportamentală oarecum apropiată de autism (mai precis de sindromul
Asperger), caracterizată printr-un interes aproape maniacal pentru
computere, inginerie sau matematici, în conjuncţie cu abilităţi
sociale limitate şi dificultăţi de comunicare în medii
extraprofesionale. Cu toate că, într-adevăr, am cunoscut mulţi
"geeks" care prezentau clar simptomele specifice, cred că mult mai
relevant este faptul că la recenta simulare a examenului de bacalaureat la
limba şi literatura română cei mai mulţi elevi au avut
dificultăţi majore la subiectul care le cerea să elaboreze un
text argumentativ.
Este interesant de remarcat că această simplă
carenţă în educaţie este ea însăşi de natură
să creeze un comportament de tipul celui asociat termenului "the geek
syndrome", mai cu seamă printre tinerii programatori. Spre deosebire de
alte profesii tehnice, programatorii lucrează foarte adesea în medii
relativ izolate, în care relaţiile cu exteriorul sunt limitate iar
orientarea spre cod este aproape exclusivă şi, evident, problematica
şi limbajul se dezechilibrează în consecinţă. Din
perspectiva unei firme de software, problema este că adesea rolul de
interfaţă între echipa tehnică şi exterior (de regulă
clienţi) trebuie încredinţat unui "comunicator" (de obicei un om de
marketing), care are însă o înţelegere deficitară a
fundamentului tehnic despre care trebuie să vorbească. Însă nici
perspectiva programatorului de tip "geek" nu este comodă, deoarece
carenţele în comunicare îl scot din cursa pentru promovare în posturi
manageriale şi chiar simplul interviu de angajare îl poate pune într-o
situaţie defavorabilă în faţa unui contracandidat mai puţin
competent, dar mai bun comunicator.
Este greu de spus a cui este vina pentru această
situaţie. O bună parte ţine de sistemul educaţional.
Deşi în ultima vreme dezvoltarea abilităţilor de comunicare
este, cel puţin formal, în sarcina profesorului de limba română,
acesta consideră adesea că studiul literaturii va conduce oarecum
automat la acest rezultat. În general elevii şi studenţii nu sunt
încurajaţi să-şi expună punctul de vedere şi să-l
argumenteze -- spre deosebire de sistemul educaţional occidental (în
special american), unde comunicarea este exersată cu
perseverenţă pe toate nivelurile. Pe de altă parte, e nevoie
şi de un efort personal orientat spre dezvoltarea capacităţii de
a comunica şi altfel decât prin jargonul profesional.
Ce se poate face? Într-un mesaj recent postat pe blogul
"Critical Thinking" găzduit de comunitatea virtuală TechRepublic,
semnatarul (zis J.Ja) nu doar că semnalează problema în toată
diversitatea ei, dar face şi o serie de recomandări interesante
bazate pe propria sa experienţă. Prima este, evident, lectura din
domenii cât mai diverse şi fără tangenţă directă
cu specialitatea -- beletristica fiind şi ea inclusă. La un nivel
superior, abilităţile de comunicare se exersează în societate
iar internetul este un vast mediu social. Un blog este un bun instrument de
perfecţionare iar participarea în forumuri virtuale poate furniza un
feedback în privinţa progreselor. Iar cum, în cele din urmă, chiar
şi compunerea de poeme este un exerciţiu util, se vădeşte
că, de fapt, cultura generală redevine un atu profesional.
