În urmă cu vreo zece ani, Larry Ellison --
preşedintele companiei Oracle -- prevedea moartea PC-ului. În viziunea sa,
computerul personal urma să fie în scurt timp înlocuit de "terminale
uşoare" pentru acces la reţea iar procesarea va migra spre servere de
mare putere. Deşi extrem de atractivă şi bine argumentată,
proorocirea şefului marelui Oracol s-a dovedit falsă. Au trecut zece
ani şi în loc să devină mai suple, computerele de pe birourile
noastre au devenit de zece ori mai grele.
Alături de
profeţiile lui Ellison, multe altele au fost brutal infirmate de
realitate. Însă tentaţia de a cunoaşte sau măcar de a
întrezări viitorul este prea adânc ancorată în firea omenească
pentru a putea fi descurajată de eşecuri. Prezicerea a fost
rebotezată prognoză iar iluminarea a fost înlocuită de
statistică. Un studiu realizat de Elon University şi Pew Internet
& American Life Project şi-a propus să prevadă evoluţia
internetului în următorii zece ani centralizând răspunsurile la un
chestionar pe care l-a adresat unui număr de aproape 1300 de specialişti
şi experţi cu mare greutate în lumea IT. Alături de
răspunsurile seci, studiul -- al cărui rezumat se întinde pe 60 de
pagini -- consemnează şi o selecţie dintre argumentaţiile
oferite de respondenţi. Rezultatele sunt cel puţin interesante, având
în vedere că majoritatea experţilor consideră că evoluţia
internetului va avea o influenţă determinantă asupra întregii
societăţi.
Un prim rezultat
interesant se referă la impactul internetului asupra sistemului
instituţional, iar domeniul în care se aşteaptă cele mai
radicale schimbări este cel editorial, cu precădere în zona
diseminării ştirilor. Pe de-o parte experţii consideră
că informarea va avea un caracter mult mai personal, atât din partea
receptorului cât şi din partea emiţătorului, ceea ce va eroda bazele
difuzării în masă prin evitarea intermediarilor şi folosirea
mijloacelor de agregare personalizate. Expansiunea weblog-urilor este
considerată simptomatică în această direcţie iar noii
titani ai domeniului vor semăna mai degrabă cu Google şi
Starbooks decât cu cei de azi.
Al doilea domeniu în privinţa
impactului este considerat cel al educaţiei, unde se prevede că
învăţământul la distanţă va conduce la personalizare
şi la diversificare la nivel pre-universitar, în vreme ce adulţii vor
avea la dispoziţie un sistem continuu şi dinamic de specializări.
Şi la locul de muncă se prevăd schimbări importante, prin
continuarea descentralizării organizaţionale şi printr-o
accentuare a dinamicii organizării pe orizontală combinată cu
scăderea până la dispariţie a condiţionărilor legate
de spaţiu şi timp. Modul de organizare a proiectelor open source
pare să devină mainstream peste zece ani.
Importante sunt
considerate şi mutaţiile care vor surveni în domeniul asistenţei
medicale, a politicii şi administraţiei, a artelor şi
divertismentului... Ceva mai rezistente la schimbare par zonele mai personale
ale societăţii, cum ar fi familia, comunităţile locale
şi, mai ales, religia.
Însă, în ansamblu, optimismul este
destul de temperat. Două treimi dintre experţi consideră că
cel puţin un atac devastator va surveni asupra infrastructurii
reţelei informaţionale sau energetice iar unii atrag atenţia
că pe măsură ce dependenţa de internet a întregii
societăţi va creşte, acesta va deveni o ţintă tot mai
atractivă pentru organizaţii radicale sau teroriste. Chiar dacă
nu agreează scenariile catastrofice, mai mulţi respondenţi
consideră că securitatea deficitară a internetului, invazia de
spam, pornografie, viruşi şi viermi va descuraja adoptarea sa în
multe domenii şi că impactul va fi mult mai mic decât se
estimează. Pe de altă parte, chiar cantitatea imensă de
informaţie vehiculată prin reţea poate constitui un dezavantaj,
deoarece cu cât circulă mai multe date -- adesea contradictorii -- cu atât
este mai greu de extras informaţia semnificativă. Dar, cred
alţii, acest neajuns poate fi combătut prin integritate şi
discernământ, mai întâi la nivel instituţional şi apoi la nivel
personal.
Deşi printre
specialiştii care au luat parte la anchetă se află nume
legendare precum Bob Metcalfe sau Vinton Cerf, am selectat ca încheiere o
observaţie a profesorului Douglas Rushkoff: "Ca întotdeauna când apare un
mediu nou, cele mai mari schimbări vor fi metaforice. Nu este atât de
important ce anume facem în internet, ci faptul că acel comportament pe
care-l avem on-line poate servi ca un model pentru schimbări
comportamentale în viaţa reală".