Câte unul, să ajungă la toţi

   

Ca să folosesc o expresie dragă crainicilor de ştiri, cohortele de fani Apple (şi nu numai ei) "s-au călcat în picioare" în faţa magazinelor companiei în zorii zilei de 3 aprilie. Da, este irezistibil.


Mircea Sârbu


Deja scenariul este cunoscut. În zorii zilei în care a fost pusă în vânzare prima tranşă de iPad (varianta fără 3G) cozile erau deja formate în faţa magazinelor Apple. Deja aceste cozi fac parte ele însele din "hype", fiind ştiri de prime time pe toate reţelele de televiziune. Însă pentru analişti buluceala nu e relevantă, pentru că pe ei îi interesează cifrele. Câte bucăţi s-au vândut în prima zi -- aceasta e întrebarea care-i macină. Apple a comunicat destul de sec că s-au vândut circa 300.000, ceea ce a ridicat câteva semne de întrebare, având în vedere că pronosticurile se învârteau undeva în jurul a 700.000. Lucrurile se complică dacă se socotesc şi pre-comenzile, care sunt livrate după ziua lansării, dar au fost plătite înainte. Trebuie luate şi ele în calcul? Apple nu le-a luat, deşi ar fi putut astfel să prezinte o cifră şi mai impresionantă. Nu cumva Apple trişează şi sub-evaluează intenţionat vânzările? Se pare că nu, pentru că firma Chitika -- care dispune de o reţea de publicitate care serveşte peste 80.000 de situri web -- a pus la punct o metodă de a estima numărul iPad-urilor (distincte) care s-au conectat la web. Ceea ce este semnificativ în cifrele prezentate în timp real de Chikita este că vânzările au păstrat un ritm susţinut şi după ziua Z, depăşind 600.000 în timpul week-end-ului şi continuă să crească. Dacă adunăm şi pre-comenzile şi mai punem la socoteală clienţii pretenţioşi, care aşteaptă varianta cu 3G spre sfârşitul lunii (aprilie, 2010), este foarte probabil ca milionul să fie atins foarte curând (iar un milion era estimarea pesimiştilor pentru totalul general al vânzărilor, până la sfârşitul vremurilor).

Pe mine însă m-au impresionat mai mult alte cifre: Apple afirmă că în prima zi a lansării s-au vândut mai mult de un milion de aplicaţii şi circa 250.000 de cărţi digitale, adică fiecare cumpărător al aparatului a cumpărat în medie trei aplicaţii şi o carte de cum a pornit "divaisul". Şi acum să tragem linie şi să comparăm. Vânzările primului model iPhone s-au cifrat la circa 270.000 în prima zi (de fapt e vorba de primele 30 de ore, dar să nu exagerăm cu pedanteria) iar milionul a fost atins după 74 de zile. Dacă previziunile privind milionul de iPad-uri până la sfârşitul lui aprilie (adică în mai puţin de 30 de zile) se confirmă şi adunăm aplicaţiile, cărţile, muzica şi filmele (care vor aduce venituri relativ constante în timp), mai punem la socoteală şi zvonul că Apple are deja "pe ţeavă" versiuni noi, care să învioreze vânzările (exact ca în cazul iPhone), ajungem la concluzia că iPad este cel mai mare succes comercial obţinut de Apple în întreaga sa istorie, depăşind Macintosh, iPod şi iPhone. Rămâne însă de văzut dacă va fi cu adevărat un "game changer", precum cele mai sus amintite.

S-ar părea că da, dacă ţinem seama de busculada care se anunţă pe acest segment de piaţă. Concomitent cu iPad, Fusion Garage a lansat JooJoo, o altă tabletă. Spre deosebire de iPad, aceasta este mai mare (12 ţoli), vine în format 16:9, costă 500 de dolari şi ştie Flash (cu ceva probleme, totuşi). Însă afişajul este inferior (mai cu seamă în ceea ce priveşte unghiul de vizualizare), greutatea de peste un kilogram îl face inutilizabil cu o singură mână şi, în plus, nu oferă decât o funcţionalitate: browsing web. Dar vin şi alţii. Nokia va lansa în toamnă o tabletă, care se pare că va fi echipată cu MeeGo, versiunea de Linux mobil meşterită împreună cu Intel. Codul sursă şi kitul de dezvoltare au fost recent publicate, în speranţa că pasionaţii vor genera un set de aplicaţii atât pentru smartphones cât şi pentru viitoarea tabletă. HP Slate a fost deja prezentat la CES chiar de şeful Microsoft, Steve Ballmer, iar lansarea este aşteptată în luna iunie, la un preţ de circa 400 de euro (e speculaţie, HP nu a confirmat şi nici nu a infirmat). Mai multe aparate asemănătoare, echipate însă cu Android, sunt aşteptate spre toamnă, probabil de la producători asiatici. Dar semnul cel mai rău este că vreo câteva schiţe de la Google au apărut pe web, aşa că nu este deloc exclus ca gigantul să-şi exerseze Chrome OS pe o tabletă. Iar Google va miza pe deschidere şi, evident, va forţa preţurile şi va bulversa şi mai mult piaţa, aşa cum procedează cu Android şi Nexus One.

În zilele dinaintea lansării iPad, IGN.com a publicat o foarte interesantă istorie a tabletelor, care începe cu proiectul Dynabook schiţat de Alan Kay în 1968 şi trece prin toate eşecurile răsunătoare de până acum. A venit şi vremea primului succes.


 

(Publicat în Business Magazin - aprilie 2010)

 

Copyright © 2010 Mircea Sârbu