Prin 1996 lucram la o revistă de IT şi una dintre problemele dificile era cea a noilor termeni de specialitate care trebuiau (sau nu) traduşi sau adaptaţi în limba română. Cel de care ne loveam din ce în ce mai des era "web browser" şi un brainstorming în redacţie s-a oprit asupra variantei "navigator web". La momentul acela ni s-a părut fără cusur din punct de vedere semantic, dar nu şi din punct de vedere comercial: produsul care deţinea 90% din piaţă se numea Netscape Navigator şi nu ne-am fi dorit să identificăm un tip de programe cu un anumit produs, chiar dacă acesta era singurul utilizat în mod uzual. S-a schimbat ceva între timp? Aproape totul. Netscape Navigator a fost spulberat de Microsoft Internet Explorer, care între 2002 şi 2004 a ajuns la o cotă de piaţă de peste 95%. Însă nu doar produsul dominant s-a schimbat, ci întregul internet şi, odată cu acesta, s-a schimbat şi definiţia browser-ului, care a devenit cu mult mai mult decât un instrument de vizualizare a paginilor web.

Între timp Netscape a devenit istorie, dar a lăsat în urma sa două lucruri: un nume şi o bază de cod. Numele are o istorie interesantă. Când Netscape a început să dezvolte propriul browser, produsul dominant era Mosaic, un browser dezvoltat la NCSA (National Center for Supercomputing Applications) de o echipă condusă chiar de Marc Andreessen, fondatorul şi conducătorul firmei Netscape. Pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios, proiectanţii de la Netscape au început să numească produsul pe care-l dezvoltau "Mosaic killer" (ucigaşul de Mosaic), după care au combinat cuvintele, preferând varianta slang "killa", pentru a ajunge la "Mozilla" -- făcând astfel şi o trimitere la celebrul monstru Godzilla. Gluma a prins, dar din considerente comerciale produsul s-a numit Navigator, rămânând ca Mozilla să denumească intern proiectul şi, totodată, mascota companiei (înfăţişând o reptilă bipedă amintind de clasicul monstru). Totuşi "semnătura" pe care Netscape Navigator o oferea serverelor web a rămas "Mozilla" şi este interesant de notat că această semnătură a fost folosită şi de alte browsere (chiar şi de Internet Explorer) pentru a avea acces la situri concepute sau optimizate pentru Netscape Navigator.

În martie 1998, Netscape a făcut o mişcare neobişnuită pentru acele vremuri: a publicat sub o licenţă publică open source cea mai mare parte a codului sursă al produsului Netscape Communicator (Navigator plus un client de e-mail şi alte componente). Numele produsului dezvoltat de comunitate a rămas Mozilla iar organizaţia care s-a ocupat de proiect s-a numit Mozilla Organization. Nu după multă vreme, voluntarii proiectului au renunţat la codul original şi au început să construiască de la zero o nouă suită de aplicaţii pentru internet, care avea să depăşească produsul de la Netscape. De altfel, ultimele versiuni de Communicator au preluat codul Mozilla, însă n-au reuşit să stopeze declinul, datorat pe de-o parte marketingului extrem de agresiv practicat de Microsoft şi pe de alta unei carenţe de proiectare tipică produselor open source ale vremii: prea multe funcţionalităţi şi prea puţină uzabilitate. Acesta a fost motivul pentru care un grup de "dizidenţi" (în frunte cu un programator de 19 ani pe nume Blake Ross) a început să dezvolte în 2002 o variantă simplificată a browserului Mozilla, care a atras pe cei mai mulţi membri ai comunităţii. Aşa se face că în noiembrie 2004 noua variantă a fost lansată sub numele Mozilla Firefox şi a devenit imediat un succes. Un succes atât de mare încât a determinat Mozilla Foundation (înfiinţată în 2003) să-şi reorienteze întreaga activitate.

Secretul succesului constă nu doar în calităţile intrinseci ale programului (este mic, rapid şi uşor de folosit) ci şi în caracterul său deschis (este open source) şi extensibil. Bazându-se pe componentele aplicative de la Mozilla, orice programator poate realiza componente care se integrează în funcţionalitatea browserului (există peste 2000 de astfel de add-ons) sau poate chiar transforma programul într-o interfaţă pentru o altă aplicaţie. Unele dintre cele mai reuşite componente au fost integrate în produs sau au servit ca surse de inspiraţie pentru noi funcţionalităţi. Extensibilitatea este de fapt ceea ce diferenţiază Firefox de celelalte produse pe piaţă.

Se estimează că îmbunătăţirile aduse de versiunea 3 vor impulsiona şi mai mult răspândirea Firefox, care în Europa a atins o cotă de aproape 30%. Se întoarce oare roata istoriei?