Nu demult, un post de televiziune specializat
în istorie a prezentat (din păcate la orele mici ale nopţii) un
foarte interesant documentar despre căderea dot-com-urilor. Spre deosebire
de alte materiale cu acelaşi subiect -- axate pe aspecte economice adesea
aride -- acesta s-a orientat spre două cazuri particulare. Primul l-a
reprezentat o firmă din Anglia care vindea prin internet hrană pentru
animale de casă. Pornită cu mult entuziasm, compania a obţinut
relativ uşor câteva milioane de dolari cu care s-a lansat. Căderea
bursei i-a adus însă repede la faliment.
Mult mai pitoresc a fost al doilea caz, al
cărei protagonistă a fost soţia unui fermier englez. Ideea ei a
fost să vândă sutiene "de mare capacitate" (cu siguranţă
inspirată de propria experienţă). Nici vorbă de
investitori. Cu greu a obţinut de la o bancă locală un credit
care, completând micile economii personale, i-au permis să pornească
micul ei magazin virtual. Sub privirile îngăduitoare şi chiar amuzate
ale soţului -- în cizme de cauciuc şi rezemat mai tot timpul în
furcă -- acareturile au început să se transforme în anexe ale noii
afaceri iar comenzile să vină din toate colţurile lumii.
Afacerea a supravieţuit marii căderi.
Astăzi este uşor să tragem
concluziile. Sub aspect economic, este remarcabilă intuiţia micii
antreprenoare în privinţa unui fenomen care a fost evidenţiat mult
mai târziu şi a căpătat numele de "coada cea lungă" (the
long tail). Comerţul electronic dispune de capacitatea de a agrega
clientela unor mărfuri care nu sunt eficiente economic pentru detailistul
obişnuit. Probabil că cei care poartă 47 la pantofi simt pe
propria piele fenomenul. Însă ceea ce este mai interesant în această
poveste (de succes, la urma urmei) este aspectul social: oamenii aceştia
erau nişte mici fermieri -- care creşteau animale şi locuiau
într-un sat -- trăind însă sincron cu lumea modernă. Dacă
facem comparaţia cu situaţia de la noi, distanţa pare
uriaşă. În realitate, educaţia şi accesul la
informaţie face diferenţa iar internetul este un factor important în
această ecuaţie.
Am putea crede că obiectivul accesului
fiecărei familii din România la internet este utopic şi că ar
necesita investiţii enorme. De fapt, proiectul legislativ "Un laptop
pentru fiecare elev şi fiecare profesor" -- recent respins de Camera
Deputaţilor, după ce a avut aceeaşi soartă în Senat -- ne
poate duce foarte aproape de acest obiectiv în timp record şi cu investiţii
minime. Cu toate că scopul proiectului este în primul rând
educaţional, impactul social ar fi enorm, aşa cum proiecte pilot
desfăşurate în ţări precum Cambodgia, Costa Rica sau chiar
Statele Unite au demonstrat pe deplin. Reacţiile aberante ale multor
parlamentari şi lectura atentă a documentaţiei aferente
proiectului mă îndeamnă să cred că, în ciuda faptului
că iniţiativa d-lui Ghişe este lăudabilă, promovarea a
fost defectuoasă şi pe alocuri greşită.
În primul rând, nota de fundamentare
tehnică nu face decât să justifice (corect, de altfel) alegerea
laptop-ului "de 100 de dolari" conceput de colectivul profesorului Negroponte
de la MIT şi promovat de fundaţia OLPC (One Laptop Per Child). Mi se
pare evident că această notă ar trebui să fie completată
şi de un raport privind efectele prevăzute în plan educaţional
şi social. În al doilea rând, o acţiune de lobby susţinut ar fi
putut netezi asperităţile de ordin politic care răzbat din multe
reacţii parlamentare. În fine, cred că o acţiune de o asemenea anvergură
trebuie să fie precedată de un proiect pilot, mai ales în
situaţia în care şi ţările ferm angajate în proiect (China,
Nigeria, Brazilia etc.) se află abia în fazele iniţiale.
Un alt aspect trecut prea uşor cu vederea
îl reprezintă costurile. La o primă vedere, bugetul de circa 700 de
milioane de dolari (din care doar 200 revin infrastructurii, graţie
conectivităţii wireless implicite) poate părea imens, având în
vedere că bugetul de investiţii pentru învăţământ este
puţin peste un miliard de euro. O socoteală simplă ne spune
însă că un elev are cam 10 manuale pe an, iar costurile tipografice
pentru fiecare carte pot fi estimate la un dolar. Având în vedere că
laptop-ul funcţionează şi ca e-book reader (poate cel mai bun
din lume), ar rezulta că doar prin distribuţia manualelor şi
materialelor adiţionale sub formă electronică un aparat s-ar
amortiza în câţiva ani.
Însă accesul copiilor şi
profesorilor la o unealtă educaţională minunată şi,
prin intermediul ei, la fabuloase resurse informaţionale şi educaţionale...
Nepreţuit.
