În urmă cu zece ani, ideea de "presă personalizată" nu era decât o contradicţie flagrantă: presa fiind mass media, se adresează prin definiţie "maselor" şi, prin urmare, nu are cum să fie personalizată. Acelaşi conţinut este furnizat tuturor receptorilor, indiferent de nevoile specifice ale acestora, ideea centrală fiind să satisfacă un set de cerinţe pe care realizatorii îl consideră specific grupului ţintă vizat. Internetul a început să răstoarne această ecuaţie. Pe măsură ce tot mai multe publicaţii tradiţionale şi-au creat o replică pe web, cititorii au acces nu doar o paletă mai largă de opţiuni, ci şi la o serie de instrumente care să le permită să-şi "personalizeze" într-un fel conţinutul. Dacă un cititor on-line dă peste o ştire despre un conflict din Orientul Mijlocie, e posibil să nu cunoască contextul şi este evident că ştirea s-ar putea să fie irelevantă pentru cineva care este complet ignorant în privinţa istoriei şi geografiei regiunii. Noutatea pe care o aduce web-ul este că sursele complementare -- cele capabile să furnizeze background-ul, cunoştinţele de context -- sunt mereu disponibile. A fost o adevărată revelaţie când serviciul Wikinews a început să lege termenii importanţi ai fiecărei ştiri de intrările corespunzătoare din enciclopedia Wikipedia: cititorul era astfel la un clic distanţă de informaţiile de context. De data aceasta însă cititorul nu este un simplu receptor, ci este implicat în organizarea informaţiei pe care o primeşte. Este, într-o oarecare măsură, el însuşi editor.

În urmă cu vreo cinci ani a început să se impună o nouă paradigmă în furnizarea de conţinut prin web: sindicalizarea. Ideea este extrem de simplă şi se bazează pe o descriere a conţinutului într-un format standardizat (RSS sau Atom), care permite preluarea articolelor nou apărute în mod automat. Sindicalizarea a adus şi metadate relevante, astfel încât "presa personalizată" a devenit cu adevărat posibilă. Acum, browser-ul meu porneşte direct cu profilul meu din NetVibes.com iar mecanismele de agregare îmi prezintă imediat, într-o manieră personalizată, informaţiile relevante: într-un prim "panou" am ales câteva fluxuri de ştiri generale, în următorul principalele noutăţi din lumea tehnologiei, în următorul câteva bloguri pe care le urmăresc, apoi câteva fluxuri specializate din del.icio.us, LiveJournal şi alte surse. Totul combinat cu acces la e-mail, la motoare de căutare, enciclopedii şi dicţionare on-line şi multe altele. Practic, în câteva minute pot să parcurg titlurile zile şi rezumatele celor care mă interesează iar şansa de a rata o ştire importantă este minimă. Astăzi, de exemplu, aproape toate sursele de ştiri prezentau în "prima pagină" achiziţionarea serviciului YouTube de către Google pentru suma de 1,35 miliarde de dolari.

Mai e ceva de făcut pe tema presei personalizate? Etichetarea mai riguroasă a conţinutului -- fie de către editori, fie de către public (folksonomie) -- ne va permite o selecţie şi mai personalizată a conţinutului pe care dorim să-l primim (odată cu riscul de a ne cantona voluntar în "ghetouri informaţionale"). Editorii au găsit căi noi de a ne facilita accesul la datele de context, adăugând sistematic trimiteri la informaţii conexe (uneori ni se oferă chiar o "hartă" a conexiunilor) iar principala tendinţă pare să fie combinarea diferitelor tipuri de conţinut (text, imagini, audio şi video, animaţii etc.) în conglomerate informaţionale de o factură cu totul nouă.

Şi totuşi, la ora şapte ne aşezăm în faţa televizorului şi ne lăsăm bombardaţi de ştiri, exact ca şi în urmă cu zeci de ani. În acest domeniu nu se întâmplă nimic? Cercetătorii de la Northwestern University au dezvoltat un sistem (numit chiar "News At Seven") care creează în mod complet autonom un program de ştiri de trei minute, selectând informaţii din fluxuri de ştiri, comentarii din bloguri, secvenţe video, imagini şi animaţii -- totul într-o manieră coerentă şi atractivă, într-un format similar unei emisiuni de ştiri obişnuită. Cu diferenţa că prezentatoarea este un "avatar" al unui personaj din jocurile în reţea, înarmată cu pistoale, care între două ştiri mai împuşcă câte-un zombi. Pasul următor îl reprezintă personalizarea conţinutului şi probabil că nu va mai trece mult până când vom putea să-i cerem acestei Andreea Esca virtuală să ne arate o hartă sau să ne prezinte pe scurt biografia unui personaj. Poate chiar să ne spună ce salariu încasează...