Interesul meu pentru viitorul cărţii într-o lume din ce în ce mai informatizată nu este de dată recentă şi l-aş plasa mai degrabă în zona pasiunii decât în cea a profesiunii. Cufundat în imensitatea materialelor dedicate acestui subiect am presupus -- greşit, după cum constat -- că tematica este de actualitate şi că oricine se mişcă printre cărţi şi computere este cât de cât familiarizat cu problemele pe care le ridică aşa-numita "carte digitală". Când, la o emisiune televizată, un intelectual de frunte a expediat foarte scurt şi dispreţuitor subiectul am crezut că e un simplu accident. Curând însă am constatat că această atitudine reprezintă norma şi nu excepţia, chiar şi în sferele cele mai înalte.

E o neînţelegere combinată cu o mitologie de sorginte romantică ce învăluie cartea "tradiţională". Nu o spun eu, ci Joseph J. Esposito -- unul dintre cei mai avizaţi comentatori ai fenomenului, cel care în calitate de director la Encyclopaedia Britannica a condus proiectul care a realizat prima ediţie online a unei enciclopedii. Tot Esposito a publicat în 2003 un eseu cu largi ecouri, numit "The Processed Book", care porneşte de la premisa că, de fapt, cartea nu este ameninţată de noile tehnologii. Dimpotrivă, eliberată de suportul ei tradiţional, va cunoaşte o transformare care îi va reda locul nodal în lumea post-industrială. Însă pentru aceasta, nu doar definiţia cărţii trebuie revizuită, ci şi întreg edificiu comercial pe care să sprijină. De altfel şi succesul extrem de modest al aparatelor numite "cititoare de cărţi" s-a datorat încercării oarecum naive de a transpune în termeni electronici definiţia tradiţională a cărţii, ignorând faptul că noul mediu îşi impune -- ca întotdeauna -- propriile reguli.

În viziunea lui Esposito, cartea viitorului ca avea mereu la bază o "carte primară", însă ea va aparţine în mai mare măsură cititorilor decât autorului. Pe de-o parte, cartea se va constitui într-un portal -- adică într-o cale prin care, pe baza cărţii primare, cititorii pot ajunge la o multitudine de informaţii conexe, începând de la dicţionare de limbă, enciclopedii generale sau specializate sau oricare alte surse relevante. Notele de subsol, de pildă, pot trimite la textele complete ale unei opere citate iar bibliografia poate fi extinsă la o întreagă bibliotecă dedicată subiectului. Mai mult, textele critice sau explicative vor fi disponibile pentru fiecare fragment iar "straturile" de adnotări pot avea public-ţintă diferit -- de pildă explicaţii pentru elevi, sau pentru cititorii avizaţi, sau pentru cei ce studiază cartea primară ca text într-o limbă străină.

Pe de altă parte, "cartea procesată" (cum o numeşte Esposito) va fi un text auto-referenţial (self-referencing), nu doar prin posibilităţile extrem de comode de a urma referinţele uzuale, cum ar fi cuprinsul, indexul sau trimiterile interne (Biblia este un bun exemplu), dar şi prin posibilităţi cu totul noi de explorare. Probabil că multe procedee din lingvistica computaţională pot fi aplicate, dar chiar şi cel mai simplu dintre ele -- listele de frecvenţă ale cuvintelor -- pot oferi o imagine inedită a cărţii primare, mai ales când pot fi comparate cu dicţionare statistice ale utilizării "normale" în diferite epoci, eventual cu reprezentări grafice ale deviaţiei standard etc. Chiar contribuţia comunităţii poate furniza noi perspective, aşa cum dovedeşte deja situl web "The Harry Potter Lexicon", care descompune universul cărţilor lui JK Rowling într-o multitudine de cataloage, enciclopedii, cronologii, genealogii şi multe altele. Cartea procesată poate deveni, la limită, comentariul cărţii primare.

Mai există însă şi alte perspective posibile. Cartea ca platformă, de exemplu, care cuprinde şi direcţia opusă portalului: referinţele spre cartea primară, care se poate constitui eventual într-un fundament pentru un întreg ansamblu de cărţi (e cazul aşa-numitelor "biblii" ale unor domenii). Cartea ca şi componentă a unei maşini este un alt aspect, care depăşeşte nivelul primar al "lecturii cu voce tare" şi se poate constitui într-un instrument de studiu al pieţei sau chiar marketing.

În fine, cartea devine un nod într-o complexă reţea informaţională. Indiferent dacă o vom citi pe ecranul computerului, cu un aparat specializat sau chiar pe "hârtie digitală, este cert că nici autorii nu vor ignora noile posibilităţi care li se deschid. Chiar dacă îşi va schimba definiţia şi nu se va mai întrupa în hârtie şi cerneală, cartea îşi va păstra prestigiul pe care l-a dobândit de-a lungul secolelor.