La începutul anilor 90 făceam tehnoredactare pe un 386 cu un program numit Aldus PageMaker, sub Windows 3.1. Publicaţia atingea uneori echivalentul a 150 de pagini A4, dar configuraţia rezista cu succes. Astăzi, pentru aceeaşi treabă, e nevoie de un computer de mii de ori mai puternic şi e discutabil dacă performanţele sunt mult superioare. Nu de puţine ori am avut senzaţia că am fost victimele unei conspiraţii a producătorilor de hard şi a celor de soft: cei din urmă produceau programe tot mai consumatoare de resurse pentru ca cei dintâi să ne vândă echipamente din ce în ce mai puternice. Niciodată nu am schimbat un calculator pentru că nu mai făcea faţă sarcinilor, ci doar pentru că producătorii de soft renunţau să mai dezvolte programe pentru sistemul de operare învechit pe care îl foloseam.

Este ciudat că această "cursă a înarmării" computeristice pare să înceteze. Producătorii de computere devin tot mai puţin atraşi de sisteme de vârf şi se orientează spre configuraţii mai modeste şi mai ieftine. Pot exista mai multe explicaţii ale acestei orientări, între care expansiunea economică a Chinei nu pare cea din urmă. Poate îmi fac iluzii, dar cred că şi notorietatea aşa-numitului "laptop de 100 de dolari" are o oarecare importanţă, măcar pentru a marca un anumit contrast. Dar chiar şi vedeta MacBook Air a fost lansată într-o configuraţie de-a dreptul austeră, ceea ce nu poate decât să ne atragă atenţia că avem de-a face cu o tendinţă pe care Apple o înţelege: desktop-ul nu mai are nevoie de mare putere pentru că o bună parte din sarcinile sale migrează în alte zone.

Există mai multe scenarii ale acestei migrări iar cel mai simplu este centralizarea. Organizaţiile, în special cele mari, preferă să-şi gestioneze resursele de calcul centralizat, în aşa numite "centre de date" care concentrează capacităţile de stocare şi puterea de calcul necesară pentru a rula toate aplicaţiile vitale. De regulă, aceste aplicaţii adoptă standardele şi metodele internetului (în special paradigma web), astfel încât computerele "de birou" nu au decât sarcini de prezentare a rezultatelor furnizate de servere. De cele mai multe ori un browser web constituie o interfaţă convenabilă iar pentru alte procesări (de exemplu tabele de calcul, rapoarte frumos formatate etc.) puterea actuală a computerelor personale este mai mult decât suficientă.

O variantă care devine din ce în ce mai populară o constituie paradigma softului sub formă de serviciu (SaaS -- Software as a Service). Ideea este că internetul a devenit suficient de rapid, fiabil şi ieftin pentru ca furnizorii de software să poată să şi ruleze aplicaţiile pentru clienţii lor, aceştia interacţionând cu aplicaţiile prin internet. E o formă de externalizare, în care clientul scapă de toate cheltuielile şi complicaţiile pe care le implică întreţinerea propriului centru de date în schimbul unui abonament. Furnizorul îşi foloseşte propria infrastructură pentru procesări, îşi asigură un flux constant de încasări şi evită o mare parte din complicaţiile implicate de suportul tehnic. Deşi Google Apps for Your Domain se poate încadra în această categorie, ilustraţia perfectă a acestei paradigme -- numită şi "software on-demand" -- este Salesforce.com, care furnizează în acest regim o aplicaţie CRM (gestiunea relaţiilor cu clienţii) către peste 40.000 de clienţi.

La orizont sunt norii, adică ceea ce se cheamă "cloud computing" -- puterea de calcul ca utilitate. Furnizori specializaţi care oferă clienţilor prin internet putere de calcul "brută" sau specializată. Este interesantă originea termenului: în schemele sistemelor informatice, internetul este cel mai adesea reprezentat ca un nor, aşa că atunci când practic întregul sistem se mută în internet, avem de-a face cu un "nor de calcul". Esenţa acestui model îl reprezintă virtualizarea: clientul îşi poate configura prin software un întreg sistem informatic, în care poate integra o gamă largă de "echipamente virtuale" (servere, router-e etc.), softuri generice (servere web, baze de date) şi, peste toate acestea, propriile aplicaţii. Este ca şi cum un client ar dispune de propriul centru de date, fără a avea nevoie de nici un echipament şi cu imensul avantaj de a putea plăti doar pentru resursele utilizate (putere de calcul, capacitate de stocare, trafic etc.).

Chiar şi furnizorii de aplicaţii on-demand pot utiliza "norii" pentru a-şi furniza aplicaţiile. Cloud computing pare soluţia unificatoare şi convenabilă pentru toţi, aşa că întrebarea nu este "dacă", ci "când".