Dezbaterile de genul "soluţii open source versus soluţii proprietare" (sau varianta redusă "Linux contra Windows") au animat multă vreme diverse forumuri virtuale şi nu arareori au stârnit pasiuni pe care le credeam rezervate fotbalului şi politicii. Pe de-o parte, partizanii OS/FS (open source / free software) aveau până nu demult o doză de prozelitism oarecum sectar şi se simţeau datori să-şi susţină cauza până-n pânzele albe, cu riscul de a-i irita chiar şi pe adepţii moderaţi. De cealaltă parte nu prea putem vorbi despre susţinători "fervenţi" ai soluţiilor proprietare (cu "cod închis"), pentru simplul motiv că acest model era considerat cel normal, mainstream. Reacţiile acestei tabere se bazau pe temerea -- nu lipsită de o oarecare îndreptăţire -- că modelul OS/FS erodează bazele unei modelului economic tradiţional, ceea ce la nivel personal se traducea într-o întrebare foarte concretă: dacă softul devine gratuit, din ce îmi voi câştiga pâinea?

Lucrurile s-au mai liniştit între timp, din multiple motive. Mişcarea "free software" a virat tot mai mult spre "open source", astfel încât accentul s-a mutat dinspre partea ideologică spre aspectele economice (spre nemulţumirea manifestă a lui Richard Stallman, promotorul iniţial al softului liber) iar discursul propagandistic a devenit mai moderat şi orientat pe chestiuni pragmatice. De partea cealaltă, marea industrie de software a început să accepte şi să valorifice noile oportunităţi pe care softul open source le aducea. Companii care şi-au bazat multă vreme succesul pe soluţii proprietare -- precum IBM, Novell, Sun, Apple sau Oracle -- au ajuns să susţină şi să promoveze soluţii open source. Rezultatul este că astăzi OS/FS este parte integrantă a ecosistemului economic al industriei de software.

Şi totuşi, controversele nu au încetat. Diferenţa este că ele nu mai vizează atât de mult aspectele ideologice, tehnice şi economice, ci s-au ridicat la nivelul politic. Aşa se face că recenta iniţiativă a guvernului croat de a recomanda oficial utilizarea de soluţii open source în instituţiile administraţiei nu a trecut neobservată în presa internaţională şi a stârnit polemici, uneori aprinse. De fapt, este vorba de mai mult decât de o simplă directivă administrativă -- este efectiv o politică la nivel naţional. Printre altele, documentul intitulat "Open Source Software Policy" cere ca instituţiile guvernamentale să aleagă şi/sau să dezvolte pe cât posibil soluţii open source în locul alternativelor comerciale şi, mai mult, afirmă că va susţine utilizarea programelor open source şi a standardelor deschise şi în afara aparatului administrativ. Motivaţia deciziei se bazează -- potrivit lui Domagoj Juricic, secretar de stat şi conducătorului proiectului e-Croatia -- pe faptul că, odată cu creşterea importanţei soluţiilor informatice în administraţie, este tot mai stringentă nevoia de a interconecta sisteme diverse şi de a modifica sau a completa aplicaţiile existente, ceea ce este extrem de problematic în condiţiile în care se utilizează soluţii proprietare. În plus, condiţiile comerciale impuse de furnizori sunt rigide şi, mai ales, pot aduce instituţiile administraţiei într-o poziţie de dependenţă de faţă de anumiţi producători de software.

Aparent, nu prea încape loc de obiecţii în privinţa iniţiativei croate: administraţia de stat este un client şi are dreptul să impună furnizorilor săi -- fie ei de materiale de construcţii sau de software -- cerinţele pe care le consideră necesare. Însă instituţiile guvernamentale nu sunt un client obişnuit -- prin dimensiuni şi influenţă -- iar o anumită politică de achiziţii are efecte considerabile asupra pieţei, motiv pentru care există voci care consideră că decizia guvernului reprezintă o ingerinţă directă în piaţa liberă. Pe de altă parte, documentul mai prevede că guvernul va susţine şi dezvoltarea de soluţii proprietare (se subînţelege: când nu există alternative open source) în condiţiile în care acestea utilizează standarde publice pentru protocoale şi formate de fişiere şi sunt dezvoltate în Croaţia. Este evidentă intenţia de a finanţa indirect industria autohtonă de software, iar vocile critice s-au grăbit să precizeze: "o anumită parte a ei".

E greu de tras încă o concluzie. Cert este că iniţiativa Croaţiei nu este singulară şi este în concordanţă cu recomandările Uniunii Europene, iar reacţiile preponderent critice de pe forumurile americane sugerează că avem de-a face şi cu un nou episod al unei confruntări economice transatlantice.