Întotdeauna atitudinea în faţa progresului tehnologic (şi nu numai) a oscilat între optimismul entuziast şi teama că fiecare pas într-o direcţie încă necunoscută ne poate conduce către catastrofă. Ar fi o greşeală să ne îndoim de buna-credinţă a pesimiştilor, chiar dacă în cele mai multe cazuri temerile lor s-au dovedit neîntemeiate. Socrate se temea că răspândirea scrierii va avea efecte devastatoare asupra abilităţii oamenilor de a gândi, pentru ca mai apoi teologii creştini să considere tiparniţa ca fiind o creaţie diabolică. Şi totuşi, scrierile unor Platon şi Xenofon ni-l dezvăluie astăzi pe Socrate, cu tot cu aversiunea lui pentru litera scrisă. Nici Iisus nu îndrăgea scrisul, dar învăţătura sa s-a răspândit în mare măsură prin scrieri iar prima carte tipărită de Gutenberg a fost chiar Biblia. Chiar dacă s-au înşelat, este remarcabilă intuiţia de care au dat dovadă în privinţa efectelor colosale pe care răspândirea scrierii şi apoi a tipăriturilor le-ar putea avea asupra civilizaţiei. Suntem (încă) o civilizaţie a literei scrise.
Nici internetul nu este scutit de o permanentă privire critică iar scepticii sunt, şi acum, de bună-credinţă. De data aceasta, teama majoră priveşte tocmai îndepărtarea de la modelul de civilizaţie pe care litera scrisă l-a impus. Şi în această privinţă, ne putem aştepta la efecte majore şi din această perspectivă îngrijorarea este firească, deşi se pare că a fost atinsă masa critică necesară pentru a face procesul "internetizării" ireversibil. Care ar fi pericolele evidenţiate de pesimişti? E suficient să citez titlurile (şi, mai ales, subtitlurile) câtorva cărţi care au făcut valuri în ultimii ani. Despre cartea lui Andrew Keen, "The Cult of the Amateur" am mai vorbit în această pagină. Subtitlul este apocaliptic: Cum blogurile, MySpace, YouTube şi restul conţinutului generat astăzi de amatori ne distrug economia, cultura şi valorile. Dar Keen este încă blând. Mark Bauerlein a publicat de curând o carte care se cheamă "The Dumbest Generation" (cea mai tâmpită generaţie) şi subtitlul subliniază încă de pe copertă că Era Digitală provoacă confuzie ("stupefies") în rândul tinerilor americani şi ne ameninţă viitorul (cu o alternativă între paranteze: "Să nu te încrezi în cineva sub 30 de ani"). Nici Maggie Jackson nu vine departe cu noua sa carte numită "Distracted: The Erosion of Attention and the Coming Dark Age", în care prevesteşte declinul civilizaţiei datorită abundenţei şi progresului tehnologic care, prin multiplicarea permanentă a stimulilor, ne erodează capacitatea de a ne concentra asupra chestiunilor esenţiale. Deşi aceste cărţi (şi altele în aceeaşi notă) cumulează mii de pagini, textul cel mai celebru este articolul "Is Google Making Us Stupid?" publicat de Nicholas Karr în The Atlantic. Recunosc că am folosit Google pentru a "măsura" într-un fel impactul acestor lucrări şi rezultatul este că de departe articolul lui Karr este cel mai adesea referit (peste 11 milioane de rezultate).
Pe cealaltă baricadă sunt optimiştii. Internetul ne-a adus la îndemână o colosală cantitate de informaţie şi ne-a permis să devenim mai productivi, mai eficienţi şi -- de ce nu? -- mai deştepţi. În articolul "The Critics Need a Reboot: The Internet Hasn't Led Us Into a New Dark Age", David Wolman ne îndeamnă să ne gândim doar la Wikipedia şi la Wiktionary pentru a constata că efortul nenumăraţilor participanţi demonstrează de fapt o nemaiîntâlnită "foame" de informaţie corectă şi de cunoaştere. Deşi imperfecte, aceste construcţii publice produc efecte la scară mare şi nu este lipsit de semnificaţie faptul că până şi Encyclopedia Britannica va accepta în curând contribuţii din partea utilizatorilor, subliniind însă că va fi "un proces colaborativ, dar nu unul democratic". Şi totuşi, întregul internet contribuie semnificativ la democratizarea accesului la cunoaştere, un exemplu notoriu fiind situl Public Library of Science, care pune acum la dispoziţia publicului o serie întreagă de publicaţii care până acum aveau a o circulaţie limitată la zona academică. Articolul lui Wolman nu este unul singular -- de altfel revista care l-a publicat, Wired, este considerată o tribună a tehno-optimiştilor.
Cine are până la urmă dreptate? Ca de obicei, fiecare are partea sa de adevăr. Probabil că viteza cu care evoluează astăzi lumea nu ne-a îngăduit încă să găsim cele mai bune modalităţi de a filtra şi a folosi această fantastică maşinărie. Dar, aşa cum Socrate nu a putut împiedica răspândirea literei scrise, nici scepticii de azi nu vor putea stăvili inevitabila impunere a digitalului.
